Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Definire. „Tulburările de învățare/Tulburări specifice de învățare (TSI) desemnează un grup eterogen de tulburări ce afectează procesul tipic de achiziție a abilităților școlare (de citire, exprimare în scris și matematice): dislexie, disgrafie (inclusiv disortografia), discalculie“ (Anexa la OMEN nr. 3124/20.01.2017, pag. 2).
Tipuri de tulburări specifice de învățare. Tulburările specifice de învățare cuprind: dislexia, disgrafia și discalculia.
„Dislexia este o tulburare specifică a abilităților de citire (în privința corectitudinii, fluenței, comprehensiunii), care nu sunt dezvoltate la nivelul așteptat prin raportare la nivelul de dezvoltare intelectuală, nivelul de școlarizare și vârsta persoanei.“
„Disgrafia cuprinde toate formele de perturbări ale procesului tipic de achiziție a exprimării în scris (erori la nivelul literelor, erori sintactice și erori de punctuație, organizarea grafică a paragrafelor).“
„Discalculia este o tulburare specifică de învățare care se exprimă prin perturbări ale procesului tipic de achiziție a abilităților matematice (simț numeric, memorarea tablei adunării și înmulțirii, calculul corect sau fluent, raționament matematic acurat).“ (Anexa la OMEN nr. 3124/20.01.2017, pag. 2)
Funcțiile executive reprezintă setul instrumentelor prin intermediul cărora depășim nivelul instinctual putând planifica lucruri, anticipa etape, rezista unei tentații, amâna o gratificație în așteptarea împlinirii unui scop mai înalt. Firesc, ele presupun un efort conștient și susținut, disciplină mentală și dexteritate. Practic, funcțiile executive ne permit să ne autocontrolăm, să înțelegem mai bine lumea înconjurătoare și să putem interacționa optim cu aceasta.
În cartea sa, „Mind în the making: the seven essential life skills every child needs”, publicata la Harper Collins Publishers in 2010, Ellen Galinsky descrie câteva studii despre copii, inclusiv despre bebeluși, care susțin opinia autoarei asupra abilităților fundamentale necesare copiilor pentru a deveni adulți echilibrați și fericiți. Toate aceste abilități identificate ca fiind „esențiale pentru viață”, surprind în urma cercetărilor faptul că acestea sunt conectate cu cortextul prefrontal și sunt de fapt chiar funcțiile executive ale creierului. Ele sunt utile pentru a ne îndrepta atenția acolo unde ne dorim, pentru a ne gestiona emoțiile și conduita.
Autoarea susține că există o corelație între modul de dezvoltare al funcțiilor executive și gradul de înfăptuire academică sau personală, una cel puțin egală sau poate chiar mai bună decât cea oferită de testele pentru identificarea coeficientului de inteligență. Funcțiile executive sunt: capacitatea de concentrare, înțelegerea perspectivei celorlalți, autocontrol, flexibilitate, inițializarea unei sarcini, memorie de lucru, gestionarea timpului.
A fi cadrul didactic al unui copil hiperkinetic poate fi o adevărată provocare. Dacă ADHD-ul este însoțit și de un diagnostic de tulburare de spectru autist, sarcina educatorului sau a profesorului implică și mai multe responsabilități.
In cazul în care copilul este diagnosticat cu TSA si ADHD, o întreagă echipă formată din aparținătorii copilului, psihiatru, psiholog clinician - analist comportamental, terapeut, educator, consilier școlar și profesor itinerant și de sprijin, poate chiar și facilitator - dacă prezența acestuia se impune-, conlucrează, în vederea identificării celor mai eficiente metode și strategii de intervenție.
Scopul principal este integrarea în colectivitate și respectarea regulilor clasei (de exemplu, la grădiniță, copilul trebuie să stea pe scaun, să mănânce în liniște, să participe la activitățile propuse de educator, să nu se ridice în timpul acestora, să rămână concentrat în activitate, să nu alerge prin clasă).
Integrarea unui copil hiperkinetic pare dificilă, iar intervenția personalizată poate fi cheia succesului, dacă este aplicată constant și cu fermitate.
Negarea părinților în ceea ce privește primirea unui diagnostic de tulburare de spectru autism sau întârziere globală în dezvoltare îngreunează și periclitează procesul de recuperare al copilului.
În calitate de mamă de copil diagnosticat cu autism atipic și de consilier școlar, mă întristez atunci când părinții care își expun situația pe grupurile de Facebook adresate persoanelor cu TSA, adulți sau copii, sunt apoi refractari la recomandările privind vizita la psihiatru pediatrie sau la psiholog clinician.
Deși mama, de cele mai multe ori, remarcă faptul că dezvoltarea copilului său nu se aliniază cu a celorlalți, puține sunt cele care apelează la specialiști. Motivele sunt diverse: își prezintă public situația, doar în scopul acumulării de încurajări conform cărora copilul se dezvoltă în ritmul lui („copilul este încă mic”, „își va da drumul la vorbă când va intra în colectivitate”, „nu răspunde la nume pentru că nu vrea”, „lasă copilul să se uite la desene, al meu așa a învățat engleza”); sunt descurajate de alți membri ai familiei („copilul meu nu va merge la psihiatru sau psiholog, că doar nu e nebun”); refuză cu desăvârșire un posibil diagnostic de TSA („copilul e sănătos, nimeni din familie nu mai are autism”, „copilul aude”).