Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Educația incluzivă ca reper a unei educații pentru toți este o nevoie a epocii noastre. Depinde de fiecare educatoare în parte, de responsabilitatea și implicarea tuturor ca ea să devină o realitate din care fiecare să învețe și să se dezvolte. O strategie de dezvoltare a programelor grădiniței pe dimensiunile educației incluzive este propusă de cercetătorii din România, E.Vrasmaș și T.Vrasmaș.
Această strategie se constituie din următorii pași ce trebuie respectați și parcurși:
Educația incluzivă se poate sintetiza în următoarele cuvinte de sinteză: Toți împreună, acceptându-ne și sprijinindu-ne reciproc!
Educația este o activitate social- umană, complexă care se realizează printr-un lanț nesfârșit de acțiuni, exercitate într-un mod sistematic, conștient și organizat, între un subiect individual sau colectiv care acționează asupra unui obiect individual sau colectiv în vederea transformării acestuia din urmă într-o persoană activă și creatoare, corespunzătoare atât particularităților sale individuale, cât și condițiilor social- istorice prezente.
Ținând cont de acest aspect și rol al educației se poate afirma faptul că educația constituie un aspect fundamental pentru dezvoltarea indivizilor și a societății. Ceea ce intervine este faptul că societatea prezentă într-o anumită perioadă istorică nu vizează doar o parte a indivizilor, doar partea ,,bună” , ci cuprinde și acei indivizi cu anumite dizabilități, educația fiind chemată în ajutorul integrării acestora în viitoarea viață socială și profesională. Educația este, deci, principalul factor în asigurarea includerii și independenței tuturor persoanelor, mai ales a celor cu dizabilități. Privind din acest punct putem vorbi de educația incluzivă.
Deoarece educația nu este ceva care să se manifeste doar pe o anumită perioadă de timp, ci ea durează pe întreg parcursul vieții, putem spune că ea este direcționată de diverși factori, cum ar fi familia sau prietenii. Familia și prietenii sunt influențe sociale care contribuie la atingerea obiectivelor acestei directive care ar trebui să acopere toate etapele vieții.
Abordarea conceptului de educație incluzivă nu este una simplă, de multe ori acesta fiind folosit cu lejeritate, fără a pricepe că în spatele lui se ascunde o întreagă filosofie. Evoluția socială din ultimii ani a adus din ce în ce mai mult în actualitate ideea de diversitate umană, de unitate în diversitate, de valorizare a diversității și a oportunităților oferite educației și culturii universale de diversitatea experiențelor, tradițiilor și modelelor apărute în decursul timpului, fără a face ierarhii și judecăți de valoare subiective asupra lor. În acest context, apariția și fundamentarea teoriilor și practicilor referitoare la integrarea și incluziunea școlară a tuturor categoriilor de elevi din comunitate și conturarea ideii de școală pentru diversitate au permis o nouă abordare a activităților de învățare în școală, fapt determinat și de necesitatea asigurării șanselor egale de acces la educație pentru toți membri unei comunități și a satisfacerii cerințelor de instruire și educație în funcție de potențialul intelectual și aptitudinal al fiecărui copil inclus în programul educațional al unei școli.
„Să fii atent în clasă!” este îndemnul cu care orice părinte își trimite copilul la școală. Profesorii își încep orele cu momente de captarea atenției și le amintesc în mod frecvent copiilor că trebuie sa fie atenți la explicații sau activități. Atenția este o abilitate ce se dezvoltă în timp. Școlarul mic (6 - 8 ani) se poate concentra 25 - 30 de minute, acest interval de timp crescând cu vârsta. Atenția este influențată de factori precum starea de sănătate fizică și mentală a copilului, echilibrul său emoțional, climatul școlar și familial, etc.
Deși capacitatea de concentrare a atenției variază în funcție de factorii menționați, există copii care par a fi în mod constant cu gândul „în altă parte”. Problema acestor copii nu este lipsa capacității de concentrare, ci lipsa capacității de selecție și prioritizare a stimulilor. De fapt, ei acordă prea multă atenție mai multor lucruri simultan, de exemplu mișcările colegului de bancă, zgomotul de afară, etc. Pentru ei toți stimulii sunt la fel de importanți, prin urmare atenția lor se împarte egal în toate direcțiile.