Educația incluzivă - educația pentru toți

Abordarea conceptului de educație incluzivă nu este una simplă, de multe ori acesta fiind folosit cu lejeritate, fără a pricepe că în spatele lui se ascunde o întreagă filosofie. Evoluția socială din ultimii ani a adus din ce în ce mai mult în actualitate ideea de diversitate umană, de unitate în diversitate, de valorizare a diversității și a oportunităților oferite educației și culturii universale de diversitatea experiențelor, tradițiilor și modelelor apărute în decursul timpului, fără a face ierarhii și judecăți de valoare subiective asupra lor. În acest context, apariția și fundamentarea teoriilor și practicilor referitoare la integrarea și incluziunea școlară a tuturor categoriilor de elevi din comunitate și conturarea ideii de școală pentru diversitate au permis o nouă abordare a activităților de învățare în școală, fapt determinat și de necesitatea asigurării șanselor egale de acces la educație pentru toți membri unei comunități și a satisfacerii cerințelor de instruire și educație în funcție de potențialul intelectual și aptitudinal al fiecărui copil inclus în programul educațional al unei școli.

Educația incluzivă este un proces prin care răspundem diversității nevoilor copiilor prin creșterea gradului de participare la învățare și reducerea excluziunii. Aceasta presupune o serie de schimbări de substanță din perspectiva conținutului educațional, a abordării didactico-pedagogice, a structurii sistemului de educație și a strategiilor educaționale.

Analizată în context social, incluziunea reprezintă un ansamblu de măsuri și acțiuni din numeroase domenii, prin care se urmărește combaterea excluziunii sociale și asigurarea participării active a persoanelor la toate aspectele vieții economice, sociale, educaționale, culturale și politice ale societății. Incluziunea reprezintă, de asemenea, esența unui sistem social comprehensiv, specific unei societăți bazate pe valorizarea și promovarea diversității și egalității în drepturi.

Analizată în context educațional, incluziunea presupune dezvoltarea de relații interpersonale deschise, pozitive între elevi, flexibilizarea programelor școlare, diversificarea strategiilor educaționale și asigurarea serviciilor de intervenție și suport pentru elevii cu cerințe speciale, promovarea egalității în drepturi și responsabilități pentru toți elevii, asigurarea accesului în mod egal la oportunități de învățare, parteneriatul funcțional între școală și familie, implicarea activă a comunității în programele și activitățile dezvoltate de școli.

Incluziunea în educație poate fi definită prin:

• Valorizarea în mod egal a tuturor elevilor și a întregului personal didactic;
• Creșterea gradului de participare a elevilor la activitățile școlare, culturale și comunitare, concomitent cu reducerea gradului de excludere a lor de la acestea;
• Reconsiderarea culturilor organizaționale, politicilor și practicilor din școli, astfel încât să răspundă diversității elevilor din comunitatea respectivă;
• Eliminarea barierelor din calea învățării și participării la viața școlii pentru toți elevii școlii, nu doar pentru cei cu dizabilități sau care intră în categoria celor cu „cerințe educative speciale”;
• Valorificarea experiențelor câștigate din încercările de depășire a barierelor de acces și participare la învățare pentru anumiți elevi, cu scopul de a opera schimbări în beneficiul tuturor elevilor;
• Perceperea diferențelor dintre elevi drept o resursă de sprijin al învățării, mai degrabă decât ca o problemă ce trebuie depășită;
• Întărirea rolului pe care îl are școala în dezvoltarea comunității și în creșterea performanțelor școlare ale fiecărui elev în parte;
• Recunoașterea faptului că incluziunea în educație este numai un aspect al incluziunii în societate. O societate incluzivă este una tolerantă, care respectă diversitatea, care apreciază propria cultură și pe cea a semenilor, care evită consecințele morale ale risipei și devalorizării de capital uman.

Ținând cont de aceste aspecte, se poate spune că incluziunea școlară înseamnă să realizezi lucrurile în mod diferit pentru a răspunde nevoilor individului și oricine, indiferent de dizabilitatea sa, de dificultățile pe care le întâmpină în învățare sau de statutul său social, să fie tratat ca oricare membru al societății din care face parte, cu o atitudine de egalizare a șanselor la educație, anti-discriminatorie, deschisă, democratică, într-un cadru în care să poată beneficia de manifestarea unui spirit de colaborare și cooperare social. Incluziunea este mai mult decât un set de atitudini și de principii, ci presupune folosirea unor instrumente de intervenție care prin eliminarea discriminărilor în educație să conducă spre eliminarea discriminărilor între membri societății.

În articolul intitulat „Formarea cadrelor didactice pentru abordarea educației incluzive - provocări și experiențe” publicat de Ecaterina Vrășmaș, în Revista de Științele Educației, nr. 1/2008, autoarea accentuează faptul că „Educația incluzivă, ca parte componentă a educației pentru toți are în conținutul ei ideile de acceptare, includere și implicare a tuturor în procesul educației. A include pe fiecare înseamnă a valoriza și a oferi câmpul de afirmare fiecărui copil. Valoarea unui grup nu este apreciată adăugând niște copii sau niște indivizi, pentru a fi incluși, ci trebuie să înțelegem că importanța grupului vine din valorizarea fiecărei persoane. Incluziunea înseamnă nu numai intrare sau introducere, ci și asigurarea accesului, participare și implicare în mod principal prin valorizarea contribuției individuale. Cu alte cuvinte, nu este suficient să realizăm includerea tuturor, ci este necesar „să gândim incluziv”, dând valoare și importanță nevoilor fiecăruia. Educația incluzivă este informație, gândire, acțiune și atitudine în același timp.”

Educația incluzivă este o construcție pas cu pas a unui set de idei, reprezentări și comportamente care determină acceptarea, respectul și sprijinul direct și necondiționat asupra unicității și diversității umane. Sintetizată într-o singură idee incluziunea educațională declară că fiecare este important (copilul, profesorul, părintele) indiferent de particularitățile sale (fie ele mai mult sau mai puțin cerințe speciale) și doar împreună pot fi dezvoltate.

Toate aceste precizări sunt absolute necesare deoarece de multe ori se face confuzia între educația integrată și cea incluzivă. Se consideră, nu de puține ori, că integrarea unui copil într-o clasă a școlii de masă, presupune concomitent o formă de incluziune. Dar, educația incluzivă înseamnă un întreg arsenal de schimbări de la politici la reprezentări, comportamente și atitudini. Simpla integrare a copiilor cu cerințe educaționale speciale în școli nu constituie o formă de educație incluzivă, trebuie ca toată școala să se schimbe și să devină incluzivă. Pătrunderea sensului educației incluzive se centrează pe o viziune mai largă și mai deschisă în ceea ce privește dizabilitatea și, în general, cerințele speciale ale copiilor.

Dacă educația integrată avea în vedere atingerea unor obiective legate de școlarizarea în condiții de normalitate a copiilor cu cerințe educative speciale, educația incluzivă vizează adaptarea școlii la cerințele speciale ale copiilor, la diversitatea copiilor dintr-o comunitate, reformarea și dezvoltarea ei în toate aspectele.

Școala incluzivă se centrează pe cunoașterea modului de învățare a strategiilor necesare rezolvării problemelor de viață cotidiană, într-o manieră cooperantă și solidară, unde procesul de predare și învățare este simultan, unde fiecare elev „învață cum se învață”, unii de la alții, fără competiție și ierarhii arbitrare, în spiritul respectului și acceptării celor din jur. În acest mod, copiii vor trăi diferențele dintre persoane ca pe ceva natural, mediind dezvoltarea atitudinilor de solidaritate și de apărare a drepturilor omului. Astfel, prin aceste strategii bazate pe cooperare, profesorul poate favoriza procese de interacțiune socială în clasele eterogene ale școlii incluzive.

Specialiștii în educația incluzivă au ajuns să vorbească de un „decalog” al caracteristicilor ce susțin veleitățile incluzive ale unei școli, concepută ca atare:

• Organizația școlară se definește prin însuși tipul de activitate educativă desfășurată în ea;
• Organizația școlară se află și se dezvoltă întotdeauna în cadrul unei confluențe de interese;
• Conducerea, coordonarea unei școli este întotdeauna un liderat și un management politic și ideologic, alături de cel strategic și pedagogic propriu-zis;
• Liderul unei școli este practic constrâns să „dea cuvântul” tuturor participanților la educație;
• Întreaga activitate a unei școli se alimentează dintr-o perpetuă confruntare de valori interne și externe;
• Organizarea unei școli începe practic dincolo de rațiunile pur-instrumentale (tehnic-abordative, procedurale);
• Negocierea rămâne strategia curentă și fundamentală în orice școală;
• În toate școlile se practică frecvent și obligatoriu tehnica compromisului funcțional în interes emancipator;
• Orice planificare, proiectare într-o școală se organizează în rezolvarea de probleme, nu în dorințe și speranțe;
• Nici o școală nu poate face abstracție de o continuă auto-reflecție, de colegialitate internă și de schimbări interinstituționale și cu comunitatea.

 

Bibliografie:
Gherguț, A., Educația incluzivă și pedagogia diversității, Editura Polirom, Iași, 2016;
Ungureanu, D., „Educația integrată și școala incluzivă”, Editura de Vest, Timișoara, 2000;
Vrășmaș, E., Vrășmaș, T.,Revista de Științele Educației, nr. 1/2008, articolul „Formarea cadrelor didactice pentru abordarea educației incluzive- provocări și experiențe”.