Evitarea insuccesului școlar la elevul cu CES

Insuccesul presupune rămânerea în urmă la învățătură sau la neîndeplinirea cerințelor obligatorii din cadrul procesului instructiv - educativ, fiind efectul discrepanței dintre exigențe, posibilități și rezultate. Recuperarea este posibilă, dacă se intervine la timp în eliminarea cauzelor și condițiilor care au contribuit la un astfel de efect nedorit. Pornind de la aceste considerații generale am elaborat un studiu de caz în care am relatat modul în care s-a acționat pentru evitarea insuccesului școlar în achiziția de abilitați psihomotrice la un elev cu cerințe educative speciale (CES).

Abilitățile psihomotrice sunt importante pentru o bună integrare socială a copilului cu CES și pentru obținerea independenței față de adultul cu care relaționează (părinte sau profesor). Insuccesul școlar pe acest segment are urmări puternice, putând afecta chiar și procesul instructiv propriu-zis prin instalarea nesiguranței în forțele proprii și a unei imagini de sine distorsionate (elevul percepându-se tot ca un copil mic și nu ca un adolescent).

Obiectivul general urmărit pentru elevul A.G. (14 ani) a fost deprinderea și exersarea abilităților psihomotrice și creșterea motivației pentru îndeplinirea sarcinilor de acest tip cu ajutor minim (activitățile s-au derulat în cadrul modulelor de Ludoterapie și a celor de Terapie educațională).

Ca strategii au fost folosite: deprinderea abilităților psihomotrice prin condiționare pozitivă, pe cât posibil fără intervenția profesorului sau a părintelui; realizarea unei mini-expoziții personale a elevului cu lucrările realizate; discuții cu consilierul sau psihologul școlar; propunerea la clasă a unor reguli și pentru părinți, în scopul limitării ajutorului dat copilului. Condiționarea pozitivă a obligat elevul să își modifice atitudinea față de deprinderea abilităților psihomotrice; îndeplinirea sarcinii de lucru cu minimum de ajutor era încurajată prin recompense (expunerea lucrării, ecusoane, accesul la jocul preferat, evidențierea în prezența mamei dar și a celorlalți părinți).

După perioada monitorizată abilitățile motrice ale elevului sunt mai bune și nu s-a mai constatat refuzarea sarcinii de lucru decât foarte rar. Îndeplinirea sarcinilor de lucru a avut ca urmare și creșterea încrederii elevului în forțele proprii precum și o îmbunătățire a imaginii de sine. Ca urmare a fost evitat eșecul școlar din punct de vedere al achizițiilor de abilități psihomotrice. Impunerea regulilor și pentru părinți a dat rezultate doar în măsura în care copilul era cel care „aplica” aceste reguli în relația cu părintele (ex.: nu ai voie să mă ajuți la lipit pentru că felicitarea mea nu va ajunge la panou).

Discuțiile cu consilierul și psihologul școlar au avut ca rezultat vizibil o diminuare ușoară a comportamentului hiper-protector al mamei și dar și o creștere a interesului elevului pentru activitățile psihomotrice și achiziționarea de abilități de acest tip.

 

Bibliografie:
Nicola, I. - „Pedagogie”, E. D.P. București, 1988.
Morand de Jouffrei, P. - „Psihologia copilului” Teora, 1999
Popescu, V. V. , „Succesul și insuccesul școlar – precizări terminologice, forme de manifestare, cauze”, Revista de pedagogie, 1991, nr. 12;