Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

Autismul este o afecțiune a cărei simptomatologie diferă mult de la o persoană la cealaltă, însă are unele caracteristici generale, care pot fi depistate încă din primii ani ai copilăriei. Astfel copilul cu elemente de autism are probleme semnificative în dezvoltarea abilităților de comunicare verbală și non-verbală, ca expresivitatea expresiei faciale, limbajul corpului, evitarea privirii directe. Acești copii nu au capacitatea de a stabilii relații de prietenie cu ceilalți, nu împărtășesc bucuria, realizările lor cu cei din jur, nu empatizează deoarece nu înțeleg tristețea, bucuria sau durerea celorlalți.

Copii cu autism sunt introvertiți, trăiesc într-o lume a lor, din cauza percepției diferite față de cea generală. Întârzierile din vorbire sau lipsa acesteia se manifestă la aproximativ jumătate dintre persoanele care suferă de acest sindrom. Este frecventă ecolalia, stereotipia în comunicare care se manifestă prin repetarea unor cuvinte, a unor propoziții auzite recent. Nu reușesc să susțină o conversație la care sunt provocați și nici nu inițiază conversații. Pot memora sau interpreta anumite texte cuvânt cu cuvânt, dar au mari dificultăți în ceea ce privește înțelegerea mesajului celuilalt, al polisemanticii sau al umorului.

Stereotipia se manifestă și în comportamentul zilnic. Copilul simte nevoia de uniformitate, simetrie și rutină, dorește să urmeze aceeași traseu zilnic către școală, eventual însoțit de aceeași persoană, consumă zilnic a același aliment, este preocupat de aceeași activitate, are mișcări stereotipe ale corpului sau ale feței. Pus în fața unor jocuri sau jucării va fi preocupat doar de o anumită parte a acesteia sau de anumite piese ale jocului (poate chiar de ambalaj).

Cu ajutorul terapiilor zilnice cu personal specializat și tratament administrat de timpuriu, acești copii reușesc în mare măsură să își îmbunătățească capacitatea de a comunica cu cei din jur, să-și formeze capacității de auto-îngrijire, dobândind astfel mai multă libertate, independență.

Educația acestor copii presupune o preocupare deosebită a tuturor factorilor implicați, părinți terapeuți, medici profesori și nu în ultimul rând al colectivului de elevi și de părinți din clasa și școala unde urmează a fi integrat deci, un efort de echipă. Fiecare copil, în mod normal prezintă particularități individuale și de relație cu mediul, trăsături care necesită o evaluare și o abordare personalizată. În plus acești copii au în același timp și anumite necesități particulare, specifice și individualizate. Ei sunt la rândul lor diferiți din punct de vedere al temperamentului, capacităților, motivației, chiar dacă prezintă același tip de diagnostic tulburări din spectrul autist. Pentru ca integrarea să fie una de succes, copilul cu tulburări din spectrul autist trebuie să fie înțeles, iubit și privit ca fiind egal în colectivitate, iar cadrul didactic este cel mai în măsură să creeze mediul propice dezvoltării acestuia din punct de vedere social, comportamental și emoțional.

Am dobândit ceva experiență de a lucra cu un elev diagnosticat cu TSA, din fericire elevul meu, are însoțitor permanent, specializat, manifestă oarecare empatie față de colegi, față de mine, de restul profesorilor cu care interacționează. Manifestă stereotipie în limbaj, comunicarea se reduce mai mult la acoperirea nevoilor primare, este vizibil deranjat de zgomot, de tonalitatea ridicată, de tensiunile dintre colegi chiar dacă el nu este implicat, își pierde interesul pentru anumite sarcini școlare, pe altele le refuză vehement. În ceea ce privește comunicarea, pornesc de la acele cuvinte pe care el le cunoaște și le utilizează, mă adresez în propoziții simple, scurte, clare, utilizez imagini sau pictograme dacă vreau să-i transmit ceva nou, limbajul verbal este susținut de o expresivitate în mimică și gesturi supradimensionată.

Mediul copilului autist poate suferi modificări minore doar dacă acestea vor fi introduse treptat și reprezintă o necesitate pentru copil. Imaginația poate fi stimulată prin joc de rol, copilul fiind învățat inițial să execute mecanic o activitate. Aceasta va fi descompusă în mai multe acțiuni, ce vor fi însușite treptat de către copil. Pe măsură ce el se obișnuiește cu sarcina, cadrul poate fi schimbat (vor fi folosite situații diverse, activitatea rămânând aceeași).