Colaborarea grădiniței cu părinții pentru o educație incluzivă de calitate

Ceea ce știm, credem și gândim despre copil se referă la tot ceea ce facem pentru el. Niciodată nu vom ști totul despre copil, dar cu cât ne vom apropia mai mult de el și-l vom înțelege mai bine, cu atât vom învăța mai multe despre ce ar trebui să-l facem pentru a-l ajuta să crească și să se dezvolte la nivelul întregului potențial de care acesta dispune. Pentru că, dacă a crescut frumos și dacă s-a dezvoltat din toate punctele de vedere, el va avea o contribuție majoră la devenirea, progresul pe care-l are atât în comunitatea, cât și în societatea din care acesta provine.

În acord cu ideea de mai sus, ne vom concentra demersul asupra unei componente importante pe care o are educația timpurie asupra colaborării grădiniței cu părinții copiilor pentru o educație incluzivă de calitate.

Educația este procesul de formare a personalității individuale, prin integrare socială și transmitere culturală. Educația caută să diminueze această problemă contemporană printr-o educație dinamică, formativă centrată pe valorile autentice, pe învățare, cât și centrată pe dezvoltarea preșcolarului la întregul potențial de care acesta dispune.

Cercetările arată din ce în ce mai clar faptul că primii ani din viața unui copil sunt cruciali în dezvoltarea sa. Educația timpurie reprezintă un predictor puternic al nivelului de dezvoltare atins în etapele ulterioare, atât în școală, cât și în afara ei, intervenția târzie având eficiențe slabe.

Așadar, educația incluzivă, ca un reper al unei educații pentru toți, este o nevoie a epocii noastre, punându-se accentul pe diversitatea umană. Conceptul de incluziune s-a folosit mai întâi ca alternativă, dar s-a constatat că dincolo de copiii cu dizabilități, care erau o prioritate în integrare, mai sunt și alte categorii de copii cu C.E.S. în planul educațional pentru care sunt necesare intervenții și abordări specializate, inclusiv servicii de sprijin în grădinițe pentru o evoluție pozitivă a copiilor în plan cognitiv.

Educația incluzivă presupune: dezvoltarea de relații interpersonale deschise între copii, flexibilizarea programelor școlare, diversitatea strategiilor educaționale, promovarea egalității în drepturi și responsabilității pentru toți copiii, asigurarea accesului în mod egal la oportunitățile de învățare. De asemenea, educația incluzivă pune accentul pe diversitatea umană și pe respectul față de semenii săi.

O grădiniță care promovează educația incluzivă se caracterizează prin următoarele aspecte: recunoaște și acceptă diferențele de natură intelectuală, fizică și psihică; concepe strategii didactice în funcție de cerințele oricărui copil; cadrul didactic desfășoară activități diferite pentru identificarea cerințelor speciale; lucrul în echipă; relații pozitive cadru didactic- părinte- preșcolar; etc.

Grădinița este o instituție a comunității care trebuie să ofere servicii educaționale oricărui copil, indiferent de origine, natura sau particularitățile bio-psiho-socio-culturale. De asemenea, o instituție nu poate face față singură cerințelor multiple a educației incluzive, deoarece grădinița își poate îndeplini sarcinile numai în parteneriat cu familia sau cu alte categorii de specialiști. Educația incluzivă presupune parteneriatul educațional în care cadrul didactic, părintele, preșcolarii și specialiști în domeniu participă împreună la proiectarea, derularea și evaluarea programelor educative.

Colaborarea familiei cu grădinița sporește prezența și implicarea copiilor în programele educaționale. O relație cu familia va funcționa doar în cazul în care acesta se va simți acceptată și apreciată fără să fie judecată. Liantul parteneriatelor grădiniță- familie- comunitate este cadrul didactic, prin atitudinea pozitivă pe care acesta o afișează. Pe de altă parte, gama copiilor cu C.E.S. este foarte variată și este una dintre cele mai importante probleme, de aceea colaborarea cadrului didactic cu familia și cu specialiștii (medicul, psihologul, logopedul și psihiatru) este esențială în dezvoltarea și integrarea copiilor cu C.E.S. în școlile de masă.

Evaluarea copiilor cu C.E.S. este responsabilitatea specialiștilor, dar și responsabilitatea părinților, a cadrului didactic pentru a cunoaște diagnosticul, ținându-se seama de recomandările acestora. În plus, responsabilitatea cadrului didactic este aceea de a lega o relație între părinți și specialiști și/sau invers, deoarece copilul trebuie să aibă de câștigat pe toate planurile, doar atunci putem vorbi despre o incluziune reală.

Asigurarea accesului copiilor cu C.E.S. la o educație de calitate este un proces complex ce vizează nu doar grădinița, ci și responsabilitatea întregii comunități. Așadar, familia este primul grup social din care face parte preșcolarul, având un rol central în asigurarea condițiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiții ce stau la baza structurării personalității individului.

Parteneriatele educaționale reprezintă un rol important în soluționarea problematicii lumii contemporane, deoarece asigură o calitate excelentă a educației și a învățării. Aceste parteneriate pot fi între cadre didactice, părinți, preșcolari, responsabilii locali astfel încât să se realizeze experiențe educaționale deosebite.

Parteneriatele educaționale de calitate sunt benefice tuturor părților: grădinița câștigă un aliat puternic, iar membrii comunității devin mai conștienți de rolul educației în viața societății. Implicarea familiei în parteneriatele grădiniței este condiționat de gradul de interes al familiei față de activitățile din grădiniță. Autoritățile locale au în administrare și trebuie să stabilească legături cu mai multe școli. Rolul unităților sanitare este, în principal, asigurarea sănătății populației, reprezentând și cel mai important rol educativ pe care-l au medicii de familie și cabinetele medicale. Altă instituție importantă este biserica, deoarece biserica a fost prima cea care a înființat primele școli, promovând educația de tip moral- religios.

Personalul didactic din grădiniță și școală caută împreună acele prilejuri de colaborare care să faciliteze integrarea copilului cu C.E.S. în mediul înalt formal al grădiniței sau școlii.

 

Bibliografie:

Adler, A., Psihologia școlarului greu educabil, Editura IRI, București, 1995;
Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1997;
Cucoș, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996;
Popovici, D., Elemente de psihopedagogia integrării, Editura Pro Humanitate, București, 1996;
*** Declarația de la Salamanca și direcțiile de acțiune în domeniul educației speciale, Conferința mondială asupra educației speciale: acces și calitate, Salamanca, Spania, 1994;
*** Cerințe speciale în clasă. Pachet de resurse pentru instruirea profesorilor, Reprezentanța UNICEF în România, 1995.