Educația incluzivă în grădiniță

Educația incluzivă este o educație de calitate, accesibilă și care își îndeplinește menirea de a se adresa tuturor copiilor, fără discriminare. Fiecare copil este diferit și special și are propriile nevoi, fie că este sau nu un copil cu dizabilități. Toți copiii au dreptul la educație în funcție de nevoile lor.

Dezvoltarea copilului în perioada preșcolară constituie o preocupare nu numai a familiei, ci și a sistemului general de învățământ, prin programele elaborate și derulate de grădinițe. Orice grădiniță este terenul unei învățări timpurii a regulilor sociale și punctul de demarare a programelor proiectate și planificate la nivel general pentru integrarea educațională și socială a tuturor copiilor.

Programul educativ al grădiniței trebuie să fie flexibil și orientat către răspunsuri adecvate individualizate și personalizate. Curriculum-ul preșcolar trebuie să răspundă nevoilor de educație și formare a tuturor copiilor. Cerințele educative ale fiecărui copil, mai mult sau mai puțin speciale stau la baza deciziilor educative și a proiectelor individualizate în grădiniță. Orice acțiune din grădiniță trebuie să fie precedată de buna cunoaștere a fiecărui copil. O planificare nu poate porni, așa cum era tradițional, de la conținuturi, ci de la personalitățile copiilor, de la caracteristicile și particularitățile lor ca persoane și ca grup.

Este foarte important să răspundem diversității și unicității copiilor și să asigurăm educația tuturor. Pentru aceasta este nevoie să fim pozitivi în atitudine, limbaj și metodele didactice pe care le folosim. Copilul preșcolar este într-un proces de formare în care fiecare gest, privire, cuvânt din partea adulților cu care vine în contact poate să îi influențeze imaginea de sine. Activitatea din grădiniță trebuie să îi ofere șansa de a se forma într-un sens pozitiv, cu încredere în forțele sale.

La activitățile desfășurate trebuie să participe toți copiii, fiecare după forțele și posibilitățile sale. Copiii sunt diferiți, capacitățile lor sunt diferite, dar în grupul de la grădiniță fiecare poate avea un loc, un rol și o valoare, chiar și cei cu CES.

Cerințe Educative Speciale pot însemna și momente dificile, probleme legate de anumite situații sau caracteristici personale ale copiilor cu care aceștia se confruntă și care pot fi depășite prin programul educativ. CES este un concept care abordează educația pornind de la ceea ce poate copilul, și nu de la ceea ce nu poate.

Orice copil poate avea la un moment dat al existenței sale CES. Pentru educatoare, CES sunt provocări la găsirea unor soluții, nu piedici în realizarea curriculumului general. Dacă educatoarea realizează faptul că fiecare copil poate învăța – în ritmul, stilul și cu caracteristicile sale – îi va fi ușor să sprijine copiii cu CES.

În grădiniță, educatoarei îi revine sarcina de a găsi locul și rolul adecvat prin care fiecare copil poate participa la program și nu să găsească eticheta potrivită. Ea poate evalua competențele și capacitățile educaționale ale fiecărui copil. Identificând cum este fiecare, ce știe fiecare, ce face fiecare, cum cooperează cu ceilalți.

În programul zilnic, putem organiza și desfășura activități în care să căutăm să integrăm toți copiii și să luăm măsuri centrate pe problemele specifice fiecărui copil.

În centrele de interes vom pune la dispoziția copiilor materiale care să permită alternarea stilurilor de învățare și a aptitudinilor de dezvoltare. Este important să observăm atent fiecare copil, pentru a putea stabili cerințele individuale de învățare și pentru a planifica activitățile instructiv-educative adecvate nivelurilor de dezvoltare. Evităm astfel să avem copiii care își pierd interesul, devin plictisiți, neliniștiți sau se simt frustrați.

Centrele de activitate le permit copiilor să-și exprime opțiunea, răspund nevoilor și intereselor, dezvoltarea conceptelor și a deprinderilor se întrepătrund cu interacțiunea directă a copiilor cu materialele didactice interesante, atractive și adecvate vârstei și cu colegii. Copiii comunică între ei, relaționează și cooperează în rezolvarea diverselor sarcini.

În cadrul activităților de educarea limbajului, cunoașterea mediului, activitățile matematice, etc, oferim posibilitatea copiilor de a lucra în grupuri, în perechi sau individual și asigurăm un feedback prompt și consecvent. Copiii învață cel mai bine atunci când se simt în siguranță și obțin succese în activități, rolul educatoarei fiind să creeze o atmosferă plăcută emoțional, să stimuleze copilului sentimentul de siguranță și să valorizeze produsele activităților copiilor ca mecanism de întărire a motivării acestora pentru participarea la activități.

Dificultățile de vorbire, limbaj, comunicare constituie un motiv pentru unii copii de a prezenta un comportament diferit. Acești copii nu trebuie marginalizați, ei trebuie să fie încurajați și motivați în mod constant, implicați în activități care presupun interacțiunea și colaborarea cu ceilalți colegi. Cu copiii din această categorie putem lucra individual, în grup sau echipă. Putem desfășura:

– jocuri pentru dezvoltarea sensibilității auditive: „Ce se aude?” (sunet, zgomot); “Găsește sunetul pereche”; „Al cui glas este?”; „Ghicește cine te-a strigat?” etc;

– jocuri de stimulare a comunicării orale: „Știi să spui la fel ca mine?”; “Spune-mi ceva despre…”; „Ce este, cum este, cum face?” etc;

– jocuri de exersare a pronunției corecte: „Albinuțele”; “Șarpele”; „Focul”; „Vântul”; “Mașina” etc. (Angela Pop – Jocuri cu sunete și cuvinte - https://sunetesicuvinte.files.wordpress.com/2017/10/jocuri-cu-sunete-si-cuvinte.pdf)

– jocuri de conviețuire socială: „De-a familia”; “De-a cabinetul medical”; „De-a magazinul cu jucării”; „De-a vânzătorii”, etc.

O importanță deosebită vom acorda tactului pedagogic, măiestriei, pe care o vom pune în valoare pe parcursul desfășurării activităților pentru a nu leza personalitatea copiilor.

De exemplu, în activitățile de lectură după imagini în care primează analiza, vom antrena cu succes copiii care au deficiențe de pronunție, care necesită o îmbunătățire a exprimării verbale și au nevoie de a se deprinde cu exprimarea corectă, coerentă , logică.

În activitățile de observare, pentru a putea antrena întreaga grupă, vom avea în vedere natura și tematica întrebărilor adresate. Nu vom adresa întrebări care vizează un efort mintal mai mare copiilor a căror gândire este lentă, cu o putere de concentrare a atenției mai redusă, nu vom solicita copiii cu o capacitate intelectuală mai puțin dezvoltată să facă comparații între părțile componente ale obiectului ce nu sunt ușor de sesizat, iar copiilor dotați intelectual le vom da sarcini cu grad de dificultate mai ridicat (explicarea unor lucrări, fenomene, caracteristici, să tragă concluzii și chiar să generalizeze referitor la părțile componente ale obiectelor).

O atenție deosebită vom acorda și copiilor cu dizabilități de vedere. Acești copii prezintă dificultăți în efectuarea mișcărilor fizice, își dezvoltă mai lent capacitatea de a face singuri lucrările și au, de obicei, probleme în rezolvarea sarcinilor, lucru ce le îngreunează atât interacțiunea cu colegii cât și dezvoltarea relațiilor sociale. Acestor copii cu dizabilități vizuale le vom acorda aceeași atenție ca oricărui copil din grupă, fără a exagera cu gesturi de atenție și fără a-i favoriza mai mult decât ar cere gradul și specificul deficienței lor.

Există în grădiniță și copii cu deficiențe fizice care frecventează cursurile alături de copiii normali. Nu de puține ori sunt marginalizați, iar ei pot avea un comportament fie pasiv, fie hiperactiv. În cadrul activităților vom încerca să le dăm sarcini care necesită colaborarea cu toți colegii, îi încurajăm și apreciem, îi ajutăm să-și îmbunătățească stima de sine și colaborarea cu ceilalți.

Dizabilitatea copilului afectează, la început, atât viața personală, cât și pe cea a familiei acestuia. Vom încerca să le asigurăm protecție, căldură sufletească și un comportament adecvat al colegilor. Oricâte dificultăți întâlnim, trebuie să credem că există soluții pentru fiecare caz. “Arma” noastră cea mai la îndemână este jocul. În cadrul acestuia, acțiunile trebuiesc trăite, folosite implicând nu doar gândirea, ci și emoțiile, mai ales atunci când întâlnim copii care prezintă tulburări emoționale și comportamentale.

Știm că aceștia sunt obișnuiți:

• să fie mai degrabă pedepsiți decât recompensați de către adulți;
• să nu aibă relații prea bune cu colegii lor;
• să aibă relații negative cu adulții din jur.

Specialiștii în domenii oferă următoarele recomandări:

• identificarea și valorificarea permanentă a punctelor tari/ elementelor pozitive pe care copiii le au;
• observațiile și avertismentele verbale să fie clare, exprimate între patru ochi și fără o frecvență prea mare, care poate declanșa reacții, conduite opuse;
• activitățile în grup să se desfășoare în situații diverse, cu sarcini care să solicite interacțiunea și colaborarea dintre membrii grupului;
• copiii cu tulburări emoționale și comportamentale să fie incluși în grupa de lucru, să primească roluri/ responsabilități bine explicate și să fie apreciați, valorizați și evidențiați în fața colegilor la fiecare reușită;
• la alegerea sarcinilor copiii să fie consultați și să se țină seama și de propunerile lor.

Pașii abordării unei educații incluzive la nivelul grădiniței

• Elaborarea unui plan de dezvoltare a grădiniței în care să se descrie parteneriatul cu familia și comunitatea.
• Pregătirea educatoarelor, a întregului personal pentru a primi toți copiii.
• Pregătirea copiilor pentru a se accepta unii pe alții, pentru a negocia, a colabora și a lucra împreună.
• Asigurarea unui climat primitor și deschis în grădiniță, prin organizarea mediului educațional cât mai eficient și stimulator.
• Asigurarea unui curriculum flexibil și deschis, la care să aibă acces și părinții.
• Evaluarea fiecărui copil prin observație directă și indirectă, pentru a asigura participarea lui adecvată la activitățile curriculare.
• Asigurarea accesului și participării tuturor copiilor în programul grădiniței, dar și la modificările și adaptările acestuia.
• Facilitarea participării familiilor la decizii și acțiuni în favoarea tuturor copiilor.
• Evaluarea progreselor pe care le fac toți copiii, nu numai din punctul de vedere al achizițiilor intelectuale, dar și al relațiilor sociale, al cooperării și colaborării, al dezvoltării imaginii de sine și încrederii în forțele proprii.
• Elaborarea unor planuri individualizate, personalizate pentru copiii care au nevoie de sprijin în anumite componente ale dezvoltării și la anumite momente.
• Ajustări ale curriculum-ului pentru a se adapta la nevoile educative ale copiilor.
• Schimb permanent de idei, experiențe și soluții, între educatoare, precum și cu familiile copiilor.

Educația incluzivă se poate sintetiza în următoarele cuvinte: Toți Împreună, Acceptându-ne și Sprijinindu-ne reciproc,

 

Bibliografie:

GHERGUȚ, Alois și FRUMOS, Luciana, Educația incluzivă – ghid metodologic, Editura Polirom, Iași, 2019;
Institul de Științe ale Educației, Educație pentru toți și pentru fiecare, București, 2015;
MANEA, Denisa Adriana, Educația incluzivă. Teorie și aplicații, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020;
M.E.C., UNICEF; Ghid managerial – dezvoltarea practicilor incluzive în școli, București, 1999;
VRĂȘMAȘ, Ecaterina, Premisele educației incluzive în grădiniță, Editura Vanemonde, București, 2010;
UNICEF România, coord.: Ecaterina Vrasmaș, Traian Vrasmaș Educația incluzivă în grădiniță : dimensiuni, provocări și soluții, Alpha MDN, Buzău 2012.