Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Lucrarea de față reprezintă o foarte scurtă „radiografie” a fenomenului de incluziune școlară din spațiul educațional actual, în raport cu diverse studii de specialitate din acest domeniu. Scopul este exclusiv unul de reflecție asupra acestui subiect.
Prin urmare, dacă ar fi să vorbim astăzi despre situația educației incluzive din România, am vorbi despre un proces anevoios și sensibil de integrare a nevoilor tuturor copiilor într-un sistem de învățământ, a cărui ancoră încă nu s-a desprins din strâmtorile trecutului.
Deși acest sistem de învățământ le vorbește astăzi profesorilor despre grupuri de elevi mai puțin omogene, nu le oferă și o susținere solidă din acest punct de vedere. Astfel că, rămâne doar în mâinile acestora facilitarea procesului educațional care, la nivel teoretic, „ar trebui să respecte diversitatea printre elevi și să le asigure tuturor vizibilitatea” (Dash, 2006, p. 70). Însă, așteptările noastre, ca actanți ai educației, trebuie să rămână totuși unele realiste. De altfel, realitatea în care trăim creionează un tablou educațional confuz - un tablou ce deseori este străin incluziunii școlare. În unele situații, sistemul educațional nu doar că nu ține cont de toate caracteristicile sau dificultățile elevilor (indiferent de natura lor), ci deseori evidențiază și discriminează multe dintre aceste limite și nevoi.
„A te supune normei înseamnă a te supune examenului public, a răspunde așteptărilor pe care societatea și le formulează” (Neculau, 1987, p. 183).
Societatea apreciază comportamentul membrilor ei după anumite etaloane, așteptând ca ei să se conformeze anumitor modele culturale.
Scopul acestui articol nu este eliminarea problemelor specifice unui copil cu ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder), ci este unul realist, bazat pe dezvoltarea unor abilități de rezolvare a situațiilor dificile în care astfel de copii sunt implicați. Obiectivele urmărite vizează descrierea comportamentală a celor trei componente: hiperactivitatea, impulsivitatea și deficitul de atenție; strategii de intervenție ameliorativă: medicală, psihologică și psihopedagogică; exemplificarea unor sarcini de lucru utile. Metodele vizează schimbarea comportamentală, vizând categoria comportamentelor constructive și integrative.
În ansamblu, voi prezenta caracteristicile comportamentale ale copiilor cu ADHD, cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani. Problemele concrete cu care se confruntă părinții și profesorii duc la conturarea unor strategii de soluționare eficientă a acestora. În cadrul sistemului educațional, sunt conturate o serie de exerciții practice utile în adaptarea copiilor.
Acești copii trebuie înțeleși și susținuți de persoanele din proximitate, în contextul cunoașterii cauzelor producerii unor tulburări de comportament.
Indiferent cum ar fi copilul care urmează să se nască și dizabilitățile pe care le poate avea, inima este cea care vorbește înainte de toate.
Un copil cu … probleme, are nevoie, în primul rând de dragostea părinților săi, pentru a crește în cele mai bune condiții. Nu de puține ori, s-a întâmplat să existe un copil pe care să îl iubim, dar în a cărui vindecare ne-am pierdut orice nădejde. Acesta este copilul cu… handicap, pe care îl putem întâlni oriunde: pe stradă, la școală, la grădiniță. Important este să-l vezi și să vrei să-l ajuți. Ceva ne spune că acest copil trebuie să fie iubit, că trebuie să-i descoperim calitățile.
Existența unui copil cu dizabilități într-o familie, are repercusiuni majore asupra întregii familii. Întrebările vin una după alta și așteaptă răspunsuri, care de cele mai multe ori, dor: „Ce anume îl face să fie astfel?”, „De ce să nu fie și el ca ceilalți copiii?”, „Oare poate să învețe sau nu vrea?”, „Oare va fi acceptat de cei din jur?” etc. La toate aceste întrebări, există doar un singur răspuns: „În primul rând, pentru a-l putea ajuta, copilul trebuie iubit!”.
Ce facem când întâlnim privirile pline de tristețe ale părinților care au avut neșansa de a li se naște un copil cu probleme sau care, în urma unui accident nefericit s-au trezit cu un copil care a rămas infirm pe viață? Avem mai multe variante, dar cel mai important este să fim alături, să ascultăm, să îndrumăm, să ajutăm sau să consiliem. Indiferent de momentul când părintele este informat asupra stării de sănătate a copilului, se produc o serie de trăiri, de manifestări cum ar fi: reacții similare reacțiilor de doliu, reacții de negare a realității, atitudini de culpabilitate și disperare, atitudinea de imputare, reacția fraților față de copilul bolnav.
În acest articol prezint o activitate cu părinții în care se prezintă diferențe dintre cele trei dimensiuni ale conceptului de cerință educativă specială: deficiența, incapacitatea și handicapul. Am stabilit un titlu, două obiective și am descris pe scurt modalitatea de realizare a activității.
Activitatea se desfășoară sub forma unui lectorat cu părinții elevilor cu CES. Primul obiectiv al activității este să se asigure un climat de securitatea afectivă copiilor cu cerințe educative speciale. Al doilea obiectiv este asigurarea medierii dintre copiii cu CES și mediul exterior.
În viața oricărei persoane există anumite perioade mai delicate, cum ar fi: mica copilărie, pubertatea, adolescența, în care copiii au cea mai mare nevoie de suportul părinților. Copilul diferit de ceilalți se adaptează destul de greu la relațiile interpersonale, și de aceea părinții trebuie să intervină și să joace rolul de mediator între copil și persoanele străine. Ei pot reacționa prin supra-protecție, acceptare, negare sau respingere. Copiii trebuie să înțeleagă și să accepte toate aspectele legate de propria deficiență.