Metode interactive utilizate în lucrul cu copiii cu CES

Motto:
„Rolul învățătorului în procesul de modelare a omului este poate cel mai important. Punându-și elevii în situații variate de instruire, el transformă școala într-un templu și un laborator .” (M. Eliade)

Societatea prezentului, dar mai ales a viitorului, se circumscrie unui timp al informației, al complexității. De aceea, investiția în inteligența, creativitatea și capacitatea de inovare a indivizilor, a grupurilor va fi extrem de rentabilă în viitor.

Învățarea activă înseamnă, conform dicționarului, procesul de învățare calibrat pe interesele și nivelul de înțelegere sau nivelul de dezvoltare al participanților la proces. În cadrul învățării active se pun bazele unor comportamente, de altfel observabile:

Comportamente ce denotă participarea (elevul e activ, răspunde la întrebări, ia parte la activități)
Gândirea creativă (elevul are propriile sale sugestii, propune noi interpretări)
Învățarea aplicată (elevul devine capabil să aplice o strategie de învățare într-o anumită situație de învățare)
Construirea cunoștințelor (în loc să fie pasiv, elevul îndeplinește sarcini care îl vor conduce la înțelegere)

De observat este faptul că metodele interactive (activ - participative) pun un foarte mare accent pe formarea personalității elevului, pe găsirea și dezvoltarea acelor abilități native ale elevului care îl pot ajuta în realizarea unui anumit tip de performanță școlară.

În cadrul școlilor speciale sunt integrați copii cu deficiențe mintale ușoare, moderate și severe; în ultimii ani, ponderea copiilor cu deficiențe severe a crescut destul de mult în timp ce copiii cu deficiențe ușoare sunt orientați către școlile de masă, beneficiind de profesori de sprijin și asistență psihopedagogică. Obiectivul principal al învățământului special este instruirea adaptată și intervenția de reabilitare-recuperare, prin și pentru egalizarea șanselor , ca mijloc și premisă esențială de facilitare a integrării și participării sociale pentru copilul cu CES.

În perioada septembrie 2008 – decembrie 2009 am urmărit modul în care pot fi aplicate diferite metode interactive în procesul de predare – învățare la clasa a V-a B (actualmente a VI-a B); colectivul clasei este format din 8 elevi cu deficiențe moderate și severe (QI= 32 - 59). Astfel, după o perioadă de aplicare a acestor metode la clasă, am observat că elevii :

• se ajută unii pe alții, împărtășindu-și ideile.
• învață cum să învețe, se exprimă liber, experimentează
• pot să asigure conducerea grupului, și să coordoneze comunicarea
• învață să stabilească un climat de încredere și toleranță
• învață să poată lua decizii și să medieze conflicte
• au o încredere crescută în forțele proprii
• au o motivație crescută să acționeze conform cerințelor
• sunt mai activi și mai implicați
• nu se mai simt excluși, marginalizați sau diferiți față de alți copii

Cel mai frecvent am aplicat în lucrul la clasă următoarele metode interactive: Metoda ciorchinelui. Harta cu figuri. Posterul. Partenerul de sprijin. Instruirea asistată de calculator. Jocul de rol.

Metodele active sunt foarte agreate de elevii cu CES, ei participând cu plăcere la acest tip de activități. În topul preferințelor copiilor se află instruirea asistată de calculator dar sunt iubite și folosite și jocul de rol, ciorchinele, harta cu figuri sau posterul.

Utilizarea metodelor interactive crește încrederea în forțele și cunoștințele proprii ale copiilor cu CES. Percepția avută de acești copii este că prin aceste activități ei sunt „la fel” cu elevii școlilor de masă, mai ales dacă le sunt utilizate abilitățile cele mai bine reprezentate (fizice, artistice, de memorare, etc). Ne mai resimțind la nivel conștient handicapul (sentimentul ,„diferit față de alți copii”), ei devin mai încrezători în reușită și acceptă ulterior sarcini mult mai dificile, fără a fi demoralizați dacă rezultatul așteptat apare după mai multe încercări. Acest lucru este benefic deoarece copii cu CES, mai ales cei care au ajuns în școala specială după eșecuri repetate în școala de masă, au o motivație a învățării foarte slabă și cel mai mic insucces îi face să abandoneze sarcina trasată, evident cu consecințe grave asupra achizițiilor cognitive.

Prin intermediul metodelor interactive relațiile interpersonale sunt consolidate și crește capacitatea de lucru în echipă. Elevii ajung să relaționeze în sala de clasă ca într-o familie, protejându-se ulterior unul pe celălalt și în alte conjuncturi. În acest fel socializarea acestor copii crește și sunt consolidate relații și comportamente sociale ce le vor fi utile mai târziu.

Majoritatea metodelor interactive utilizate la clasă cresc coerența și spontaneitatea în exprimare. Jocul de rol, ciorchinele, harta cu figuri sau posterul au ca efect imediat observabil la copii cu CES îmbogățirea vocabularului, chiar dacă acești copii preiau integral expresii utilizate pe parcursul derulării metodei respective. Fluența în exprimare precum și capacitatea de a realiza conexiuni logice între noțiuni sunt de asemenea îmbunătățite prin utilizarea frecventă a acestor metode la clasă.

Toate metodele trebuie însă adaptate la nivelul cognitiv al elevilor astfel încât cerințele să nu depășească posibilitățile proprii copilului. În acest fel se evită apariția eșecului în realizarea sarcinii trasate și ulterior refuzul participării la o altă activitate similară. Adaptarea metodelor pentru lucrul la clasă va trebui să țină cont de caracteristicile psiho-cognitive ale tuturor copiilor din clasă și este extrem de solicitantă pentru cadrul didactic.

Capacitatea de lucru independent fiind redusă, supravegherea elevilor trebuie să fie realizată continuu, chiar dacă metoda utilizată nu prevede acest lucru. Supravegherea trebuie făcută cu discreție pentru ca elevul cu CES să nu perceapă acest lucru și pentru ca în final să se consolideze deprinderile de lucru independent (evident în limitele impuse de gradul de handicap al copilului). Unele metode se descompun în pași mai mulți decât ar fi nevoie pentru ca sarcinile trasate să fie cât mai simple și deci accesibile elevilor. Unii elevi cu CES nu pot reține și realiza mai mult de două sarcini trasate simultan; ca urmare pașii de lucru sunt foarte mici și simpli ceea ce duce pe de o parte la o durată de realizare a sarcinii mai mare decât în mod obișnuit iar pe de altă parte elevul poate să nu mai perceapă obiectivul final. De aceea etapele parcurse trebuie recapitulate cât se poate de des și la fel de des trebuie reamintit scopul final pentru care se realizează sarcina de lucru respectivă.

Sarcina profesorului care lucrează cu copii cu CES este mult mai dificilă și mai solicitantă decât cea a colegilor din scoală de masă. Satisfacția atingerii obiectivelor propuse este însă cu mult mai mare și este lucrul care întotdeauna ne va face să mergem mai departe. Pentru că și acești copii sunt ai noștri, pentru că și acești copii merită tot ce putem da mai bun și pentru că acești copii pot fi integrați în societate.

 

Bibliografie:
Mușu ,I.; Toflan , A. - Terapia educațională integrată, Ed.Pro Humanitate, București, 1997
Străchinaru , I. - Psihopedagogie specială, Ed.Polirom , Iași, 1994
U. Șchiopu (coord.) - Dicționar enciclopedic de psihologie, Ed. Babel București 1997