Cea mai mare problemă cu o comunicare este iluzia că este completă. (George Bernand Shaw)
Etimologic, comunicare provine din cuvântul latinesc communicare (punere în comun, împărtășire) și din communis (ce aparține mai multora sau tuturora). Așadar, comunicarea nu se realizează doar prin mijlocirea locutorilor, după cum foarte bine precizează Jean-Claude Abric, ci prin existența interlocutorilor. Pentru ca procesul comunicării să fie complet, este nevoie de participarea activă a fiecăruia dintre cei prezenți, informația neparcurgând doar drumul către receptor, ci întorcându-se la emițător sub forma de feedback.
Comunicării în context educațional îi este însă nepermis să devină parțială. Fiecare participant la actul comunicării ar trebui să se asigure că mesajul transmis de emițător a fost înțeles în mod corespunzător, emițătorul, la rândul său, asigurându-se că informația dorită a fost însușită de receptorul său.
Liliana Ezechil delimitează două sensuri ale conceptului de comunicativitate. Prin comunicativitate se poate înțelege „procesul transmiterii de informații”, dar și „disponibilitatea partenerilor la schimbul informațional”, în care „accentul se pune pe cei ce comunică”. În contextul predării-învățării-evaluării, relevant este mai cu seamă cel de-al doilea înțeles. În cazul în care cadrul didactic s-ar concentra exclusiv pe transmiterea de informații, ne-ținând cont de reacțiile sau de feedbackul elevilor, ar exista riscul apariției unor bariere în comunicarea educațională. Iluzia că o comunicare este completă poate marca negativ experiența de învățare a educabililor: „calitatea procesului instructiv-educativ este într-o relație directă cu calitatea proceselor de comunicare”. Prin urmare, în profilul cadrului didactic, competența de a comunica este indispensabilă: aceasta „este considerată o componentă esențială a aptitudinii pedagogice”.
Pentru ca elevii să aibă parte de o comunicare eficientă, sunt necesare câteva elemente de bază care vin în întâmpinarea cadrului didactic. Contează, în primul rând, atitudinea profesorului față de educabili. Favorabil ar fi ca acesta să arate că este „un bun facilitator al contactului interpersonal”, flexibil și deschis, că are un comportament comunicativ, deoarece acolo „unde este un mediu comunicativ, se comunică”. Important este ca profesorul să arate că nu primează transmiterea informației, ci atitudinea elevilor față de aceasta. După cum notează și Liliana Ezechil, „sensul plenar al comunicării interumane îl reprezintă nu atât transmisia de informații și nici numai circulația informațiilor cât, mai ales, împărtășirea stărilor de spirit care mențin conștiințele active și într-o căutare continuă a interlocutorului.”
În al doilea rând, relevantă este imaginea prezentată elevilor. Aceasta derivă din comportamentul profesorului vizibil nu doar din componenta verbală, ci și din para-limbaj. Mișcările corpului, anumite gesturi, mimica, schimbarea intonației, umorul și buna dispoziție sunt factori ce pot influența modul în care elevii percep mesajul profesorului.
Cel mai important aspect în procesul de comunicare este ca profesorul să acorde o atenție deosebită modului în care se va realiza comunicarea. Mai întâi, pentru a nu se confrunta cu „negarea autorității sursei”, iar informația să fie devalorizată, este necesară documentarea prealabilă. Apoi pentru asigurarea eficienței comunicării, alte trei elemente sunt esențiale: cunoașterea „sistemului cognitiv” al elevilor, adaptarea mesajului la nivelul acestora și căutarea permanentă a feedback-ului.
Adaptarea mesajului este un factor decisiv pentru înțelegerea acestuia de către interlocutori: „codul trebuie elaborat întotdeauna în funcție de receptor”. Într-o clasă există elevi cu rezultate școlare deosebite, dar și elevi mai slabi sau cu cerințe educaționale speciale, fapt ce nu justifică limitarea interacțiunii cu cei dintâi. Abordarea diferențiată a educabililor ar putea fi inclusă în programele de formare profesională continuă tocmai pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice confruntate cu astfel de situații.
Etapa de realizare a feedbackului livrează informații suficiente pentru determinarea calității comunicării educaționale: „pentru a fi eficientă, comunicarea trebuie să funcționeze ca un sistem circular și să se autoregleze. Elementul central al acestei reglări este reprezentat de feedback, care îi permite receptorului să-și emită reacțiile.” Prin acesta, se evită o comunicare eronată, fără rezultate didactice remarcabile. Scopul educației nu este unul strict informativ, ci unul formativ.
Pentru a evita „iluzia” abordată de George Benard Shaw, orice profesor trebuie să pună accentul pe o comunicare eficientă, în care actorii să fie activi și să își exprime propriile gânduri: „O comunicare corectă presupune o flexibilitate a rolurilor, interacțiune, și nu o transmitere”. Cel căruia îi revine responsabilitatea de a întemeia comunicări eficiente este esențialmente profesorul. Acesta formează elevii comunicând cu ei corect și eficient, rolul feedbackului fiind unul capital în atingerea succesului.
Bibliografie:
Abric, Jean-Claude, Pshihologia comunicării; teorii și metode, Iași, Polirom, 2002.
Ezechil, Liliana, Comunicarea educațională în context școlar, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2002.
Shaw, George Bernard, citat din sursă electronică, accesat la 15 februarie 2022
Publicat de:
Peici Gordana Nicoleta
Profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială Pădureni, jud. Timiș.