Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Nici un meșteșug nu este mai frumos și mai legat, mai dureros și mai gingaș, totodată ca meșteșugul fericit al cuvintelor. (Tudor Argezi)
Niciun om nu poate trăi în afara cuvântului. De aici și răspunderea, una permanentă, absolută, pe care o avem cu toții, căci, el, cuvântul, ne poartă gândurile. Și tot el ne poartă și cinstea.
Felul de a vorbi și a scrie ne caracterizează, e cartea noastră de vizită. Cu părere de rău, avem mult de lucru la acest capitol.
În procesul instructiv – educativ la lecțiile de limbă și literatură română, dezvoltarea competenței de comunicare orală și scrisă e un obiectiv major. Să-i facem pe elevi să vorbească frumos, cursiv, să răspundă la întrebări fără să se rușineze, să-și exprime gândurile, părerile ,e datoria noastră. Astfel vom educa niște cetățeni activi, inteligenți. Realizarea acestei competențe depinde de capacitatea noastră de-a alege și a folosi cu dibăcie strategii didactice. Sunt convinsă că elevii de astăzi așteaptă ceva nou, interesant, de aceea cred că metodele interactive sunt binevenite, în același timp nu le putem ignora pe cele tradiționale.
Lucru cu dicționarul e iminent în activitatea noastră, e un atribut absolut necesar, ce trebuie să-l însoțească pe elev peste tot. Să-l învățăm pe elev cum să folosească diverse tipuri de dicționare independent. În clasele mari e bine să nu ne grăbim să le explicăm ,ei singuri să caute sensul cuvintelor cu ajutorul dicționarelor. Nu e vorba numai de texte literare, dar și de orișice exerciții, de condițiile lor. Doar să verificăm dacă elevii cunosc sensurile lor. E rațional să se completeze vocabularul activ cu grupuri tematice de cuvinte, serii sinonimice, perechi antonimice. Sistematic aplic asemenea exerciți.
Prin raportare la limba literară, pleonasmele se clasifică în pleonasme tolerabile și pleonasme intolerabile. Pleonasmele tolerabile sunt îmbinări de cuvinte ce exprimă: dublarea negației, dublarea prin clitice a subiectului, a complementului direct și indirect, colocații gramaticalizate prin uz: mediu înconjurător/ambiant, marea majoritate, ani de zile, ieși afară, coboară jos, urcă sus, am văzut cu ochii mei, am auzit cu urechile mele, am înghețat de frig, și-a trăit viața etc. În ceea ce privește pleonasmele intolerabile menționăm că sunt acea categorie de pleonasme care ar putea fi ocolite chiar și de nespecialiști, dacă aceștia ar da atenție sensurilor exprimate de acele cuvinte. Pleonasmele sunt intolerabile când termenii sinonimici sunt vecini (adunare comemorativă în memoria) sau când același sens aparține unui element formativ cât și celuilalt termen al pleonasmului (autobiografia mea, coexista împreună).
Potrivit titlului acestui articol, în rândurile ce urmează ne vom ocupa de pleonasmele tolerabile. Vom evidenția grade diferite și perspective multiple în care pleonasmul nu este strict interzis: ca mijloc de insistență, de accentuare, de reliefare; ca mijloc de dezambiguizare; ca mijloc de exprimare clară a unei realități aparte; favorizate de informația incompletă a lucrărilor lexicografice românești; ca funcție prozodică; pleonasme justificate din punct de vedere gramatical; pleonasme că figuri de stil (pleonasmul stilistic sau expresiv). Menționăm că aceasta clasificare aparține cercetătorului Dorin N. Uritescu, 2006.
Scopul lucrării de față este să punem în prim plan toate aceste categorii de pleonasme tolerabile cu recomandarea de a încerca evitarea lor pe cât este posibil, chiar dacă ele apar uneori dintr-o nevoie absolută a emițătorului de a transmite clar mesajul către receptor.
Definiția cea mai simplă a principiului cutiei cunoscut și ca principiul lui Dirichlet se poate enunța astfel: Dacă se dă n+1 obiecte (de exemplu în matematică număr, punct, dreaptă, funcție etc.) dispuse în n cutii, atunci există cel puțin o cutie care conține două obiecte. Dacă în fiecare cutie ar fi cel mult un singur obiect, atunci în total am avea cel mult n obiecte.
Generalizare: Dacă plasăm kn+1 obiecte în n cutii, atunci cel puțin o cutie va conține cel puțin k+1 obiecte. De exemplu:
Exemplu 1. - Să se arate, că în fiecare comunitate se află 2 oameni, a căror cunoștințe printre cei prezenți sunt de același număr! (cunoștințele sunt reciproce)
Rezolvare: Presupunem că sunt n oameni în comunitatea respectivă. Atunci numărul cunoștințelor acestora pot lua următoarele n valori: 0, 1, 2, ..., n-2, n-1
Cum numerele 0 și n-1 nu pot apărea simultan, dintre n-1 numere diferite trebuie să alegem n numere, prin urmare avem între ele 2 identice.
Limba și cultura sunt considerate două realități aflate într-o strânsă relație, fiind dependente de realitățile sociale căci utilizarea expresiilor frazeologice este determinată de anumite intenții comunicative și stă sub semnul unor factori afectivi, a căror acțiune se reflectă în comportamentul psiho-socio-lingvistic al vorbitorilor.
Din punct de vedere pragmatic, frazeologismele/expresiile idiomatice țin de uzul colectiv, de întrebuințarea lor de către toți vorbitorii unei limbi în diverse situații de comunicare, contextul lingvistic și extralingvistic justificând utilizarea și clarificarea sensului acestora. Viața cuvintelor e strâns legată de viața poporului căci, aidoma cuvintelor, expresiile idiomatice sunt, deopotrivă, mijloace de comunicare lingvistică și culturală, sursă fundamentală de cunoaștere a reprezentărilor intelectuale, afective, spirituale ale celor care o întrebuințează. Prin utilizarea lor, în limba vorbită sau în limba scrisă, vorbitorul apelează la un fond tradițional comun ce contribuie la consolidarea sentimentului apartenenței la aceeași comunitate.
Prezența frazeologismelor în limba vorbită sau scrisă (fie literatură, fie de discurs publicitar sau jurnalistic) reprezintă un mijloc de caracterizare a universului uman prezentat. O categorie aparte de expresii marcate cultural este cea reprezentată de construcțiile care circulă în aceeași formă în limbi diferite și care pot fi înțelese și apreciate de vorbitorii ce se folosesc de un bagaj comun de cunoștințe culturale. Amintim aici acele formule și clișee internaționale, expresii elevate, izvorâte din variate surse culte, precum istoria și literatura sub multiplele ei forme, de la Biblia care domină spațiul cultural occidental, la literatura universală și națională, construite pe tiparul: substantiv în nominativ+articolul „lui”+ substantiv propriu: mitologice (de ex., călcâiul lui Ahile – „loc vulnerabil, punct slab al cuiva”), biblice (de ex., arca lui Noe – „îngrămădire de oameni și animale, diversitate”), istorice (de ex., sabia lui Damocles – „pericol care amenință permanent pe cineva”), literare (de ex., patul lui Procust – „constrângeri aplicate cuiva”), științifice/filosofice (de ex., oul lui Columb – „soluție găsită de cineva la o problemă greu de rezolvat, după ce altul a găsit-o”) etc.
Vechimea proverbelor și zicătorilor, ca și a folclorului în general, e greu de stabilit. Se admite o existență îndelungată a acestor specii iar situația paremiilor, în raport cu celelalte genuri ale literaturii populare este oarecum deosebită. Acestea nu erau spuse cu prilejuri anumite ca poveștile, cântecele, doinele, baladele, orațiile, neavând o viață autonomă și circulând revărsate in masă vie a vocabularului. Ele au pătruns spontan și masiv in primele scrieri ale omenirii, dovada revelatoare a răspândirii lor încă din timpuri imemorabile.
Folosite de oameni in viața lor obișnuită, proverbele și zicătorile s-au strecurat nestingherite din gură în gură, din loc în loc, ajungând bunuri ale tuturor, poate în mai mare măsură decât idiomurile prin intermediul cărora se perindau. Treptat au intrat în textele scrise cu ajutorul cărora și-au continuat drumul în lume și mai târziu au fost remarcate ca forme distincte ale artei și gândirii. Scrieri cu vechime și origine multimilenară precum „Iliada“, „Odiseea”, „Biblia“, „Coranul”, „Vedele“, „Kalanda“, și alte cărți populare sau canonice, texte istorice și juridice, inscripții străvechi sunt colorate de „cuvinte înaripate” (cum numeau Homer și vechii greci proverbele și zicătorile). Paremiile au atras atenția asupra lor încă de demult, în privința genezei, a expresiei și substanței, stârnind admirația pentru ele și pentru producătorul lor etern „poporul, cel mai desăvârșit maestru” (Cicero).
Proverbul face parte din categoriile folclorice nerituale. Structura lui este determinată de funcția sa. Funcția își creează o structură specifică ce îi asigură eficiență. Este un mesaj de dimensiuni reduse, fapt ce determină anumite particularități de structură și conținut. Proverbul poate fi găsit peste tot: în Occident, în Orient, în Antichitate și astăzi. Proverbul se găsește la toate nivelele sociale fără nicio restricție de niciun ordin.
Ca obiecte ale cercetării, proverbele pot fi studiate sincronic și diacronic. Referitor „la data nașterii” proverbelor cercetătorii au renunțat să mai caute un răspuns. Cea mai veche colecție de proverbe descoperite până acum este cea conținută în „Cărțile de lut ale vechiului Sumer” (Kremer „Istoria începe la Sumer”, traducere românească București 1962).
Competența generală 5 din programa școlară la limba și literatura română vizează identitatea lingvistică și culturală proprie în context național și internațional și urmărește formarea unui profil identitar al absolventului de gimnaziu. Astfel, pe parcursul celor patru ani de studiu această competență este propusă să fie formată treptat, ținându-se cont de temele selectate pentru fiecare clasă: Eu și universul meu familiar, Eu și lumea din jurul meu, Orizonturile lumii și cunoașterii, Reflecții asupra lumii.
Pentru a exemplifica dezvoltarea competenței 5 din programa școlară pentru clasa a VI-a am ales proiectul de grup Comunitățile din jurul României. Acest proiect interdisciplinar a fost derulat pe parcursul a trei săptămâni. Elevii au fost împărțiți în cinci echipe și, prin tragere la sorț, au ales o comunitate de români din jurul României din următoarele țări: Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina. Fiecare echipă și-a desemnat un lider care le-a împărțit rolurile în prima săptămână. Tot acum grupele au căutat informații despre comunitățile românești pentru țara aleasă, precum: detalii despre țara respectivă (poziție geografică, populația, limba oficială), regiunile care au comunități de români, numărul aproximativ de români din acele comunități, personalități marcante, sărbători, obiceiuri, tradiții și valori promovate.
Apoi, am stabilit grila de evaluare a proiectului și cea de autoevaluare. Prima grilă a cuprins următoarele aspecte: comunitatea aleasă, liderul echipei, membri grupei, forma de prezentare, informații despre țara aleasă, detalii despre comunitatea de români, personalități, tradiții și obiceiuri, sărbători, valori promovate, originalitate și surse bibliografice. A doua grilă, cea de autoevaluare, a vizat următoarele elemente: numele elevului, rolul în echipă, sursele bibliografice consultate, informații esențiale și selectate, implicarea în echipă, finalizarea la timpul stabilit, prezentarea originală.