Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

Competența generală 5 din programa școlară la limba și literatura română vizează identitatea lingvistică și culturală proprie în context național și internațional și urmărește formarea unui profil identitar al absolventului de gimnaziu. Astfel, pe parcursul celor patru ani de studiu această competență este propusă să fie formată treptat, ținându-se cont de temele selectate pentru fiecare clasă: Eu și universul meu familiar, Eu și lumea din jurul meu, Orizonturile lumii și cunoașterii, Reflecții asupra lumii.

Pentru a exemplifica dezvoltarea competenței 5 din programa școlară pentru clasa a VI-a am ales proiectul de grup Comunitățile din jurul României. Acest proiect interdisciplinar a fost derulat pe parcursul a trei săptămâni. Elevii au fost împărțiți în cinci echipe și, prin tragere la sorț, au ales o comunitate de români din jurul României din următoarele țări: Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina. Fiecare echipă și-a desemnat un lider care le-a împărțit rolurile în prima săptămână. Tot acum grupele au căutat informații despre comunitățile românești pentru țara aleasă, precum: detalii despre țara respectivă (poziție geografică, populația, limba oficială), regiunile care au comunități de români, numărul aproximativ de români din acele comunități, personalități marcante, sărbători, obiceiuri, tradiții și valori promovate.

Apoi, am stabilit grila de evaluare a proiectului și cea de autoevaluare. Prima grilă a cuprins următoarele aspecte: comunitatea aleasă, liderul echipei, membri grupei, forma de prezentare, informații despre țara aleasă, detalii despre comunitatea de români, personalități, tradiții și obiceiuri, sărbători, valori promovate, originalitate și surse bibliografice. A doua grilă, cea de autoevaluare, a vizat următoarele elemente: numele elevului, rolul în echipă, sursele bibliografice consultate, informații esențiale și selectate, implicarea în echipă, finalizarea la timpul stabilit, prezentarea originală.

În a doua săptămână, echipele au selectat informațiile găsite și au ales modul de prezentare a proiectului (ppt, poster etc.) și au pregătit produsul final.

Apoi, în a treia săptămână, au prezentat proiectele. Prima grupă a prezentat comunitatea de români din Bulgaria, iar în structura proiectului au avut informații despre așezarea țării, populație, tradiții, atestare istorică, fotografii și bibliografie.

A doua echipă a pregătit comunitate de români din Serbia și s-au referit la: așezarea geografică, relieful țării, organizarea ei, populația, limba oficială, alfabetul latin sârb și chirilic, românii din Voivodina, artiști din Banatul românesc, hărți, fotografii și bibliografie.

Comunitatea de români din Ungaria a fost pregătită de a treia echipă care ne-a informat în legătură cu poziția geografică a țării, comunități de români din Ungaria (așezare, statistici referitoare la populație), limba oficială, personalități din rândul minorității române din Ungaria, fotografii și surse bibliografice.

Proiectul celei de a patra grupe a adus noutăți în legătură cu comunitatea de români din Republica Moldova. Acesta a fost structurat pe baza întrebărilor jurnalistului (cine?, ce?, unde?, când? cum?, de ce?), informații la care au adăugat o rubrică de curiozități, hărți, fotografii și bibliografie.

Ultima echipă ne-am condus la comunitatea de români din Ucraina și ne-a informat în legătură cu poziția geografică a țării, limba oficială și alfabetul utilizat, statistica privind populația țării, tradiții, comunitatea română și surse bibliografice.

Prezentările au fost urmate de discuții relevante în legătură cu noutățile aflate de elevi atât în ziua prezentării, cât și pe parcursul documentării. Acest proiect a vizat pe de-o parte dimensiune identitară, iar pe de altă parte a urmărit dezvoltarea unor abilități de mediere interculturală.

 

Bibliografie:
Pamfil, A. (2003). Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise. Pitești: Editura Paralela 45.
Sâmihăian, F., Dobra, S., Halaszi, M.,... (2018). Limba și literatura română: ghidul profesorului: clasa a VI-a. București: Editura Art Educațional.
Sâmihăian, F., Dobra, S., Halaszi, M…. (2019). Limba și literatura română. Manual pentru clasa a VI-a. București: Editura Art.

  • avatarPublicat de:
    Moza Anamaria

    Profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială Nr.27, Timișoara.