Opera îi asigură autorului său accesul către eternitate, către nemurire sau veșnicie spirituală. Pe Caragiale, opera sa l-a proiectat într-un viitor îndepărtat față de timpul în care el a trăit, satira sa surprinzând moravurile unei societăți românești care parcă au rămas neschimbate. Faptul că au rămas neschimbate este poate răul cel mai mic cu putință – ele s-au diversificat, au căpătat alte proporții și au ajuns să corupă mintea și sufletul. Caragiale este cu siguranță actual, dar dacă ar fi trăit aici, acum, acest geniu al ironiei subtile ar fi o sursă de inspirație extrem de ofertantă.
O societate fără educație și fără repere culturale se ofilește înghițită doar de satisfacerea nevoilor trupești. Un suflet și o minte uscată, stearpă, transformă orice dorință de a trăi și de a progresa în letargie. O societate sănătoasă are nevoie de artă, cultură și în special de o literatură bogată și valoroasă. Într-o epocă istorică zbuciumată, marii autori români au reușit să se sincronizeze cu marile curente europene și să aducă la tezaurul țării opere de o valoarea incontestabilă.
Generație după generație, opera lui Caragiale este studiată atât în ciclul gimnazial, cât și în cel liceal. Pare autorul cel mai apropiat de sufletul românesc, deoarece comedia, ironia fină, satira, ridicolul, tot ce provoacă hazul se mulează perfect pe tiparul comportamental și emoțional al românului. Limbaj simplu, dar concentrat, idei puternice, acțiune bine închegată, drame camuflate în comedie cu accente de tragicomedie sunt pe placul elevilor și al profesorilor care-i înțeleg preferințele artistice și îl încuviințează, dacă nu chiar îl aplaudă silențios în sinea lor curajul de a scoate uneori gunoiul de sub preș.
S-a remarcat de-a lungul timpului faptul că opera lui Caragiale creează dependență, iar lectura nu mai devine o obligație școlară sau o pedeapsă. Opera lui răspunde unei nevoi organice de a râde, de a critica și de a sancționa moravuri sau greșeli. În raport cu personajele sale pestrițe toți părem superiori din punct de vedere moral.
Profesorii pot profita de faptul că elevii au o anumită afinitate pentru opera lui Caragiale. Pe lângă îndemnul de a-și consolida cunoștințele cunoscând cât mai multe personaje și situații se poate recurge și la alte „artificii” didactice.
De exemplu, se pot face jocuri de roluri, fiecare elev interpretând un anumit personaj, procese în care fiecare personaj „vinovat” de a avea un comportament nu tocmai moral să-și justifice alegerile sau se poate schimba finalul, păstrând aceeași notă comică. Orice metodă care încurajează lectura într-un mod camuflat pare binevenită.
În majoritatea școlilor se încurajează activitățile extrașcolare sau măcar ideea de activități extrașcolare. O activitate plăcută și profitabilă spiritual și cultural este teatrul. Dramaturgul a oferit o operă care poate fi exploatată din acest punct de vedere, intrând într-un joc complex talentul, nevoia de comunicare și de afirmare, capacitatea de a transmite emoții și de a simți glasul autorului care vorbește prin personajele sale. Ar trebui să profităm din plin de faptul că în opera sa personajele și caracterele umane pe care le înfățișează nu sunt plate, șterse, prăfuite și să organizăm cât mai multe ore de teatru pentru a permite elevilor să se dezvolte pe mai multe paliere.
De asemenea, la Caragiale fiecare gest și cuvânt este bine studiat, totul are o semnificație. Morala publică joacă un loc central, lucru ce ar putea să dea naștere la dezbateri, la argumente filozofice, această problemă a moralei fiind ofertantă.
Este important ca profesorul să nu se limiteze la a impune elevilor să citească fragmentul recomandat de programa școlară. Pare superficial, insuficient, ineficient, iar Caragiale în toată grandoarea lui pare trecut pe o listă ce trebuie bifată. Opera lui trebuie consumată, disecată, comentată, în stilul propriu al fiecăruia fără expresii standard sau formulări pompoase. Trebuie încurajată libertatea de exprimare și simțul critic.
Câteodată trebuie să vedem dincolo de ridicolul situațiilor din „O noapte furtunoasă”, „O scrisoare pierdută”, „Două loturi”, pentru că dramaturgul abordează prin comedie situații extrem de serioase care au degradat societatea românească secole la rând. Comedia capătă valențe filozofice și profunde la Caragiale, nimic nu e superficial sau scris în grabă.
În stilul lui Caragiale elevii ar trebui încurajați să scrie și ei la rândul lor câteva pagini în care, să ironizeze moravurile societății în care trăiesc. În fond, e plin pe stradă de femei ca Zoe sau bărbați ca Tipătescu sau Trahanache. Simțul artistic și imaginația le-ar fi astfel stimulate.
Caragiale e mai actual ca niciodată pentru că societatea nu s-a schimbat, pentru că noi suntem aceiași. Deși pare un lucru tragic, poate fi interpretat și în favoarea noastră pentru că marele scriitor român devine astfel mai ușor de înțeles, confirmându-i cu un zâmbet amar constatările și concluziile.
Publicat de:
Banciu Anelia-Raluca
Profesor limba română, la Școala Gimnazială I.H.Rădulescu, Urziceni.