Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Interesul pentru lectură al elevilor noștri este, trebuie să recunoaștem, tot mai scăzut. Lectura concurează astăzi cu forme de comunicare tot mai atractive, bazate pe tehnologia audiovizuală, de aceea beneficiile ei sunt din ce în ce mai greu de înțeles. Pentru profesorii de limba și literatura română, a cultiva plăcerea lecturii în rândul elevilor este din ce în ce mai dificil, dar nu imposibil dacă aplici strategii cât mai variate, până descoperi ce se potrivește cel mai bine elevilor cu care lucrezi.
În cele ce urmează voi prezenta câteva sugestii de stimulare a interesului pentru lectură prin orele de gramatică, care să completeze activitatea desfășurată în acest sens la orele de literatură.
Orele de gramatică nu exclud informațiile și competențele de literatură, căci documentele curriculare în vigoare susțin o abordare integrată a noțiunilor din cele două domenii, limba și literatura.
Cel mai simplu mod de integrare a cunoștințelor este exemplificarea noțiunilor gramaticale prin fragmente de opere literare. Mai mult, pornind de la aceste fragmente, elevii pot fi provocați să facă predicții în legătură cu subiectul textelor și, astfel, motivați să le citească integral.
O altă metodă de integrare a cunoștințelor de limbă și literatură și, totodată, de stimulare a interesului pentru lectură și dezvoltare a competențelor de lectură este proiectul. Două proiecte de lectură foarte îndrăgite de elevii mei au fost Aiurea-n tramvai și Cartea cuvintelor dispărute, legate de noțiunile de vocabular predate.
În învățarea chimiei, activitățile outdoor pot juca un rol esențial în consolidarea cunoștințelor teoretice și dezvoltarea abilităților practice. Aceste activități oferă elevilor oportunitatea de a experimenta și de a explora chimia într-un mediu real, în afara laboratorului tradițional. În acest eseu, vom explora importanța acestor activități în procesul de învățare a chimiei și impactul lor asupra motivației și înțelegerii elevilor.
Este necesară o delimitare conceptuală în termeni psiho-pedagogici a învățării chimiei, pentru stabilirea rolurilor multiple pe care le joacă activitățile outdoor în formarea tinerilor în cadru instituțional. Astfel, învățarea chimiei presupune un proces complex prin care elevii dobândesc cunoștințe și înțelegere în domeniul științei chimice. Conceptul de învățare a chimiei se bazează pe explorarea proprietăților, structurii și transformărilor materiei, precum și pe dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor și gândire critică. O abordare eficientă a învățării chimiei implică interacțiunea activă a elevilor cu subiectul, utilizarea experimentelor practice, modele vizuale și tehnologie modernă.
În procesul instructiv-educativ, învățarea chimiei poate fi împărțită în mai multe etape. În primul rând, elevii trebuie să înțeleagă conceptele de bază, cum ar fi atomul, elementul, compusul și reacția chimică. Apoi, ei vor explora structura atomică a materiei, modelul atomic și tabelul periodic al elementelor. În continuare, vor învăța despre legăturile chimice, formarea și denumirea compușilor, precum și reacțiile chimice și echilibrul chimic. În final, elevii vor aborda subiecte avansate, cum ar fi termodinamica, cinetica chimică, chimia organică și chimia analitică. Prin intermediul acestei progresii, elevii își dezvoltă abilitățile de a face conexiuni și de a rezolva probleme complexe, pregătindu-se astfel pentru studii superioare și cariere în domeniul chimiei sau în domenii conexe, precum medicina sau ingineria chimică.
„Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri/ Și niciodată n-or să vie iară, ...”
Și mulți ani vor mai trece poate, până ce un alt mare făuritor de versuri ne va bucura sufletul așa cum o face Marele Împărat al poeziei românești, Mihai Eminescu.
Poetul nepereche, “Luceafărul” poeziei românești, șlefuitor al cuvintelor, neîntrecut până azi, făuritor de diamante, poet ce a dat limbii înțelesuri noi și “pline de-nțelesuri”, ne încântă gândul și ne atinge sufletul în mod diferit pe parcursul vieții, de fiecare dată altfel, dar la fel de minunat.
Nu este nimeni care să nu fi citit, măcar o dată, o poezie scrisă de Eminescu, care să nu recunoască frumoasele stihuri asupra cărora poetul s-a aplecat cu trudă, pentru a le da frumusețea pe care o admirăm noi astăzi. Generații trecute au recitat poeziile sale. Generații viitoare vor murmura și de acum înainte, în primăvara vieții, “melodiile eminesciene”.
Într-o zi de ianuarie a anului 1850, se năștea în familia Eminovici, Mihai. Din “negura de vremi”, străbate puternic până la noi, glasul celui care avea să intre pentru eternitate în neuitarea poporului român, devenind cea mai strălucitoare stea pe cerul poeziei românești.
Deși a avut o viață scurtă și zbuciumată, marcată de lipsuri materiale și nedreptăți specifice vremurilor, Eminescu a dus arta poeziei la înălțimi neîntrecute până astăzi, îmbogățind expresia artistică cu armonii surprinzătoare, cu sentimente adânci și profunde, cu viziuni nemărginite.
Ca și celelalte metode, tehnici, grupate sub denumirea de metode active, cele ale gândirii creative cultivă prioritar formarea și dezvoltarea gândirii divergente, definită prin producția de soluții multiple pentru aceeași problemă. Ei nu trebuie să se simtă stingheri, să le fie teamă de reacția celor din jur față de părerile lor, ci trebuie să aibă încredere în puterea lor de analiză, de reflecție.
În cadrul orelor de limba și literatura română, ar trebui să cultivăm imaginația elevilor prin excelență, doar că programa nu ne permite acest lucru deoarece este foarte încărcată, iar elevii sunt obișnuiți și obligați să rezolve același gen de exerciții, cu memorarea rezumatelor, caracterizărilor și argumentărilor pentru obținerea rezultatului dorit, în locul creativității, ingeniozității. De asemenea, în cadrul orelor este necesar să punem în valoare dezvoltarea elevilor la capacitatea lor maximă. Având în vedere importanța limbii și literaturii române ca obiect de studiu, dar și importanța acesteia în activitatea umană, am considerat că este necesar să mă ocup, în mod special, de câteva aspecte legate de dezvoltarea capacităților creative ale elevilor în cadrul lecțiilor de limba și literatura română. Aceste aspecte se referă, în special, la câteva strategii didactice adecvate și eficiente care să contribuie cu maximă eficiență la stimularea și dezvoltarea creativității elevilor din ciclul gimnazial.
Geometria (din greacă γεωμετρία; geo = pământ, metria = măsură) s-a născut ca fiind ramura de studiu a matematicii (una dintre cele două ramuri ale matematicii moderne) care se ocupă cu relațiile spațiale. Pornind de la studiul unor figuri prezente în imediata noastră apropiere, geometria îmbină coerent gândirea abstractă cu gândirea concretă.
Geometria lui Euclid apare ca o doctrină constituită din punct de vedere teoretic, ca o știință deductivă ale cărei adevăruri numite teoreme, se deduc logic dintr-o serie de enunțuri și axiome, rezultate din propria-i experiență, din observații făcute de-a lungul anilor în mediul înconjurător, atât cel natural, cât și cel antropic. Geometria euclidiană, are ca sens general, geometria, ce are ca bază cele 13 cărți ale operei "Elemente" a matematicianului grec, Euclid (365 – 300 î.H.). Cunoștințele cuprinse în acele cărți și-au păstrat valabilitatea peste secole și decenii, până în zilele noastre, fiind bine fundamentate logic și având la bază argumente matematice riguroase.
Modul în care a fost reconcepută geometria cu tentă de modernitate, drept studiu logic deductiv, a determinat o altfel de formulare a sistemului axiomatic a lui Euclid de către matematicianul german David Hilbert (1862-1943) în cartea sa, "Bazele geometriei", apărută în anul 1899.
Termenul de LECTURĂ provine din limba franceză, lecture, și în cadrul fenomenului cultural, descrie modalitățile de a citi și de a interpreta un text literar sau un fapt real, dându-i un sens ce se situează dincolo de semnificația aparentă.
Există, cum sublinia Paul Cornea în „Introducere în teoria lecturii”, două accepții majore ale conceptului de lectură; o accepție care se rezumă la comunicarea scriptică-citirea propriu-zisă, și o alta, extinsă, care se referă la orice tip de comunicare, aptă să fie decodificată de o conștiință receptoare.
În sens restrâns, prin lectură se înțelege ansamblul activităților perceptive și cognitive vizând identificarea și înțelegerea mesajelor transmise graphic.
Cel de-al doilea sens al termenului, extins, se referă la identificarea și înțelegerea unor mesaje transmise cu ajutorul altor sisteme semnificante decât cel grafic. În acest fel, orice sistem de semne artificiale sau naturale, având o anumită sintaxă (reguli de combinare) și o semantică (un repertoriu de semnificații), poate fi citit. Există, astfel, lecturi tactile ( de exemplu alfabetul Braille, utilizat de orbi), lecturi optice (care presupun descifrarea caracterelor înscrise de un calculator), lecturi ale codului genetic, lecturi ale trăsăturilor feței (fizionomiei), lecturi ale caracterelor scrisului (grafologie), lecturi ale viselor (psihanaliza) etc. În acest înțeles general, lectura devine, remarcă Paul Cornea, o formă universală a capacității omului de a descifra sensurile universului, un mod de a instaura semnificații, corelând unități de conținut unor expresii date. Ideea că actul lecturii presupune însumarea, sinteza semnelor grafice a dominat gândirea tradițională.
Din punct de vedere etimologic, la originea cuvântului lectură se află rădăcina indo-europeană „leg” (cu sensul de „reunire”) păstrată în greacă (leg-eon), latină și albaneză. În limbile moderne, termenul provine din latinescul „lectura”, trecut în secolul al XIV-lea în franceză sub forma „lecture”, de unde s-a răspândit în celelalte limbi. În latină lego înseamnă, pe de o parte, „a strânge, a aduna, a reuni” (limba română „a lega”); în al doilea rând, ( „a alege, a cerne”) și în al treilea rând „a enumera, a socoti”.