Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Interdisciplinaritatea – reprezintă o cooperare între discipline înrudite, este o formă mai puțin dezvoltată a comunicării, integrării unor discipline, care presupune intersectarea unor arii curriculare. Interdisciplinaritatea este centrată pe formarea de competențe transversale, cu o durabilitate mai mare în timp. Interdisciplinaritatea este raportul de întrepătrundere (cooperare, coordonare) între disciplinele de învățământ, între structurile conținutului educativ. De exemplu romanul lui Jules Verne „Căpitan la 15 ani” poate fi studiată prin prisma mai multor discipline: literatură, geografie, biologie, istorie, arte plastice. Pot lucra concomitent 2-3 profesori la aceeași oră sau la mai multe ore. Alt exemplu e tema „Fenomenul difracției luminii” studiat la fizică, dar cu succes poate fi studiat și la geografie, la educația tehnologică sau la educația plastică.
Prin lecțiile de educație plastică viața se aduce în scoală, deoarece ele reprezintă natura și viața în splendoarea lor prin ochiul copilului care deslușește esențialul și expresivul din bogăția elementelor realității, relațiile dintre părțile componente ale unui obiect și ansamblu, relații între forme și culori. Mediul educativ favorabil, care susține eficient activitatea de învățare prezintă câteva caracteristici: poziția centrală a profesorului; scopuri clar definite; suficient timp pentru învățare și pentru formarea deprinderilor; oferirea de sarcini clare de lucru elevilor; monitorizarea atentă a performanțelor; feedback imediat; atmosferă caldă, democrație și cooperare între profesor și elev.
Capacitățile, atitudinile și valorile vizate de profilul de formare au un caracter trans-disciplinar. Deci ele se pot forma, dezvolta prin intermediul tuturor disciplinelor, inclusiv prin educația vizual-plastică. Dar în ce condiții? O condiție esențială este trecerea de la centrarea pe predare la centrarea pe învățare (accentul punându-se pe competențe, pe ceea ce pot face elevii în timpul și în urma învățării).
Opera îi asigură autorului său accesul către eternitate, către nemurire sau veșnicie spirituală. Pe Caragiale, opera sa l-a proiectat într-un viitor îndepărtat față de timpul în care el a trăit, satira sa surprinzând moravurile unei societăți românești care parcă au rămas neschimbate. Faptul că au rămas neschimbate este poate răul cel mai mic cu putință – ele s-au diversificat, au căpătat alte proporții și au ajuns să corupă mintea și sufletul. Caragiale este cu siguranță actual, dar dacă ar fi trăit aici, acum, acest geniu al ironiei subtile ar fi o sursă de inspirație extrem de ofertantă.
O societate fără educație și fără repere culturale se ofilește înghițită doar de satisfacerea nevoilor trupești. Un suflet și o minte uscată, stearpă, transformă orice dorință de a trăi și de a progresa în letargie. O societate sănătoasă are nevoie de artă, cultură și în special de o literatură bogată și valoroasă. Într-o epocă istorică zbuciumată, marii autori români au reușit să se sincronizeze cu marile curente europene și să aducă la tezaurul țării opere de o valoarea incontestabilă.
Generație după generație, opera lui Caragiale este studiată atât în ciclul gimnazial, cât și în cel liceal. Pare autorul cel mai apropiat de sufletul românesc, deoarece comedia, ironia fină, satira, ridicolul, tot ce provoacă hazul se mulează perfect pe tiparul comportamental și emoțional al românului. Limbaj simplu, dar concentrat, idei puternice, acțiune bine închegată, drame camuflate în comedie cu accente de tragicomedie sunt pe placul elevilor și al profesorilor care-i înțeleg preferințele artistice și îl încuviințează, dacă nu chiar îl aplaudă silențios în sinea lor curajul de a scoate uneori gunoiul de sub preș.
Prezența poetică a lui Alecsandri a dominat climatul nostru literar timp de câteva decenii, deși, în absolut, a avut mereu contemporani superiori lui: Heliade, Alexandrescu, Eminescu. Meritele sale sunt în primul rând de ordin cultural, în domeniul poeziei meritele-i sunt ceva mai mici, dar nicidecum minore: dacă ar fi să amintim numai ciclul de Pasteluri (reper fundamental în evoluția poeziei) și transformarea Mioriței într-o prezență poetică în domeniul literaturii scrise (forma pe care o cunoaștem fiind rezultatul cizelării de către Alecsandri).
Cronologic, primul între ciclurile poeziei lui Alecsandri este cel impropriu intitulat Doine. În ciuda titlului, preponderența o dețin aici baladele. Numai primul text justifică titlul; în ansamblu, ciclul nu este liric, ci epic în manieră galantă.
Senin și convențional, Alecsandri se plasează aici în descendența poeților minori din veacul galant. În legende este didactic, ciclul nefiind, în ansamblu, o reușită artistică. Latura galantă este supărătoare într-un poem ca Sburătorul (concept sub forma replicilor glumețe a două fete)- mult inferior poemului lui Heliade.
De ce, dacă noi jucăm în mod natural niște roluri, avem nevoie de teatru?
Teatrul reprezintă o metodă eficientă de a stimula încrederea și stima de sine a elevilor, de a combate timiditatea și tracul și de a le pune creativitatea și imaginația la lucru.
Anul acesta elevii clasei a VII-a l-au cunoscut mai mult pe Caragiale prin intermediul opționalului de care s-au bucurat. Acest proiect a apărut din dorința de a schimba ceva în modul de transmitere a cunoștințelor în domeniul literaturii. Prin activitățile propuse am încercat o abordare trans-disciplinară a fenomenului literar.
Din experiența anilor trecuți am observat că jocul pe roluri, dramatizarea, captează mai mult atenția, îi face pe copii să se implice, să lucreze în echipă. Rolurile îi motivează pentru activitate, îi face să trăiască opera la alte dimensiuni, le dezvoltă simțul estetic.
În practica obișnuită a școlii românești, de cele mai multe ori, studierea textelor literare se limitează la lectura, receptarea specific literară și comentarea lor mai ales sub aspectul scriiturii, ceea ce face să se piardă mult din scopul pentru care au fost destinate.
Ion Frunzetti menționa în cartea sa denumită În căutatrea tradiției, ideea că "educația și în primul rând cea artistică, nu se poate face decât ținând seama de tipologia indivizilor de educat." Pentru că "educația estetică poate contribui de la vârste foarte fragede la ecloziunea aptitudinilor înnăscute și la dezvoltarea lor continuă prin exercitare, după cum ajută la fixarea atitudinilor dobândite, necesare unui tip de activitate mentală, unui tip de funcționare a afectelor și impulsurilor, unui tip de organizare a dominantelor psihice."
Tinerii care au obișnuința de a citi creează imagini sugestive cu bogăție mare de detalii și de semnificații. Din reprezentările lor se desprind valori morale, idei, idealuri și fapte concentrate în concepte precum dreptate, bine, demnitate.
"Tocmai în necesitatea acestei reconstruiri și reconstituiri a realului într-un context guvernat de legi și criterii de ordonare proprii, altele decât ale realului fizic, își află originea libertatea de creație specific artistică".
Creativitatea este însușirea de a fi creator; putere creatoare Provine din cuvântul francez créativité - Capacitate de a crea, de a produce valori.
În cartea sa Psihologia creativității, Gabriela Popescu distinge patru feluri de creativitate: Creativitatea ca produs, creativitatea ca proces, creativitatea ca potențialitate general umană și creativitatea ca dimensiune complexa general umană
Metodele de învățământ sunt acele căi prin care elevii ajung, în procesul de învățământ, sub coordonarea profesorilor, la dobândirea de cunoștințe, deprinderi, la dezvoltarea capacităților intelectuale și la valorificarea aptitudinilor specifice.
O metodă care se aplică în demersul didactic este metoda cubului, o strategie de predare-învățare ce urmărește un algoritm care vizează descrierea, comparația, asocierea, analizarea, aplicarea, argumentarea, atunci când se dorește explorarea unui subiect nou sau unul cunoscut pentru a fi îmbogățit cu noi cunoștințe sau a unei situații privite din mai multe perspective.
Fiecare fațetă a cubului cuprinde câte un tip de sarcină de lucru: DESCRIE, COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ.
În aplicarea metodei vom parcurge următoarele etape:
a) realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele pe care cadrul didactic le va considera potrivite ținând cont de natura și mesajul textului;
b) anunțarea temei, a subiectului pus în discuție;
c) împărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinței de pe una din fețele cubului;
d) redactarea finală și împărtășirea ei celorlalte grupe;
e) afișarea finală pe tablă sau pe pereții clasei.