Metode moderne de stimulare a creativității: aplicate la disciplina educație plastică

S-a demonstrat faptul că o persoană își poate dezvolta creativitatea de-a lungul vieții. Problema stimulării creativității se pune în sensul valorificării potențialului existent, antrenării interesului, curiozității, motivației cu scopul de a găsi soluții noi, autentice, rezolvări originale diferitelor probleme. În școală este indicat ca profesorul să aleagă acele metode și procedee didactice prin care să stimuleze creativitatea copiilor, sa îi facă să găsească singuri răspunsuri, să caute rezolvări inedite. În cele ce urmează se vor exemplifica metodele generale de stimulare creativă aplicate la orele de educație plastică.

Brainstormingul este utilizat în lecția despre pata de culoare. Se suprapun pete de culoare, se presează și li se cere elevilor să găsească asemănări între forma petei rezultate și elemente cunoscute, apoi să completeze desenul și să îi dea un titlu corespunzător.

Metoda Philips 6-6, asemănătoare brainstormingului, permite foarte bine stimularea creativității de grup. Elevii sunt împărțiți în grupuri de câte 6. Profesorul enunță tema de lucru, iar elevii primesc câte o foaie mare și carioci sau creioane de diferite culori. Primul începe, desenând pe foaie un element pe care îl dorește, complet sau incomplet, apoi foaia se rotește spre dreapta și fiecare coleg continuă desenul anterior cu o altă culoare pentru a putea fi identificată contribuția fiecăruia.

Această metodă poate fi aplicată pe tabla smart, copiii fiind foarte încântați de participarea la o astfel de dezbatere. Pe lângă stimularea creativității și colaborarea între membrii grupului, metoda înlătură plictiseala și conformismul orei, imprimându-i un caracter activ, stimulând imaginația și spontaneitatea.

Metoda 3-5-6 poate fi aplicată în același scop ca și primele două, spre exemplu atunci când se predau procedee plastice precum fuzionarea culorilor sau scurgerea aderentă.

Li se explică elevilor procedeul plastic și li se cere să îl aplice, apoi să găsească elemente cu care s-ar asemăna forma obținută și să continue lucrarea în acel sens.

Sinectica poate fi aplicată la orele de educație plastică incitând elevii spre a descoperi noi valențe ale elementelor desenate. Se poate exemplifica la lecția despre semnificațiile culorilor. Se solicită elevilor să acopere suprafața foii de desen cu o culoare și apoi să se continue desenul cu elemente proprii în spiritul senzației transmise de culoarea respectivă. Așa apar planșe foarte diferite, precum scene de circ, peisaje, peisaje subacvatice, câmpuri cu flori, poziții cu personaje, naturi statice.

Această expunere poate fi precedată de Metoda ciorchinelui, astfel: pe tablă se desenează de către profesor ciorchinele, iar în centru de scrie o culoare. Apoi fiecare copil vine pe rând și notează ce îi vine în minte referitor la acea culoare. Se vor nota pe rând toate culorile, schemele rezultate putând rămâne pe tablă pe tot parcursul orei.

Metoda 4 colțuri imprimă activității un grad mare de nonconformism și libertate de opinie, foarte apreciat de elevi. Profesorul dă subiecte de lucru diferite pentru cele patru colțuri sau rânduri ale clasei, iar elevii se așează acolo unde îi atrage subiectul sau problema plastică respectivă. De exemplu de pot exersa diferite tehnici de pictură: dactilo-pictura, pictura cu ceară, pictura cu firul de ață, pictura cu hârtia mototolită.

O altă metodă îndrăgită de copii este Metoda Carusel (Grafitti). Pot fi realizate afișe pe diferite teme ( Viața fără violență, Să păstrăm planeta albastră!). Lucariile sunt realizate prin colaborarea întregului colectiv de elevi, fiind adoptate cele mai bune și reușite idei de rezolvare a subiectului respectiv.

Planșe foarte diferite și interesante se obțin utilizând Metoda celor 6 pălării la lecția despre dominanta cromatică, spre exemplu. Fiecare copil își alege dominanta lucrării în funcție de pălăria pe care o poartă și transmite prin respectiva planșă trăirile impuse de culoarea pălăriei.

Întotdeauna copiilor le-a plăcut să se identifice cu adulții și mai ales să joace rolul profesorului. Metoda mozaic le dă această ocazie, ei însușindu-și cunoștințele și explicându-le apoi colegilor de echipă. Metoda face plăcută predarea lecțiilor de istoria artei. Un copil studiază arhitectura, unul sculptura, altul pictura, altul artele decorative, altul date generale despre perioada istorică studiată (ex. Renaștere, Baroc, Clasicism) și apoi prezintă colegilor de echipă, pe rând cele învățate.

Acestea sunt metode moderne de stimulare a creativității individuale și de grup. Dar și metodele clasice pot deveni creative, atunci când încurajează gândirea liberă, exprimarea personală, când îndeamnă la puncte de vedere proprii și la învățarea prin descoperire.

Exercițiul este principala metodă tradițională utilizată la orele de educație plastică. Însă el nu trebuie să limiteze libertatea de lucru a copilului sau să o constrângă, ci trebuie să încurajeze inventivitatea, obținerea de efecte plastice surprinzătoare, neașteptate, trebuie să îndemne la combinații inedite de forme, la analogie, la descoperirea unor noi modalități de exprimare artistico-plastică a mesajului, ideilor, sentimentelor, exerciții de metamorfozare a formelor, de interpretare a lor. Spre exemplu, se cere elevilor să realizeze un desen din puncte, utilizând tipurile de puncte în așa fel încât să transmită anumite sentimente.

Indiferent de vârstă, copilului îi place să se joace. De aceea jocul devine o metoda didactică folosită cu succes la orele de educație plastică. Jocul are o mare valoare educativă și formativă deoarece prin joc copilul învață să deseneze dar și să găsească soluții originale.

Această metodă oferă posibilitatea învățării gramaticii limbajului vizual plastic – elemente de limbaj: punctul, linia, forma, valoarea, culoarea și mijloace de expresie plastică: structuri, relații cromatice, pasaje de culoare, centrul de interes, dominante cromatice, contraste și armonii. Presupune experimentarea unor materiale de lucru diferite (acuarelă, tempera, colaj), procedee de lucru (fuzionare, curgere liberă, stropire forțată, scurgere aderentă, dirijarea culorii, sfoară colorată, ștampilare, amprentare) și a unor tehnici inedite.

Elevii sunt solicitați să descopere rezolvări proprii, dând dovadă de imaginație, inventivitate, spontaneitate, bucurându-se în același timp de plăcerea oferită de joc. Prin joc elevii nu mai sunt spectatori, ci sunt implicați direct în procesul de predare-învățare, contribuind la propria formare prin descoperirea noilor cunoștințe.

În concluzie, se recomandă alegerea acelor metode care să îndemne la învățare prin descoperire. Învățarea prin descoperire se referă la o situație în care „materialul de învățat nu este prezentat într-o formă finală celui ce învață (așa cum se petrece în învățarea prin receptare), ci reclamă o anumită activitate mentală (rearanjare, reorganizare sau transformare a materialului dat), anterioară încorporării rezultatului final în structura cognitivă”( D. Ausubel și Fl. Robinson).

Toate metodele didactice moderne îndeamnă la acest tip de învățare care activizează elevul și îi stârnește interesul și plăcerea pentru oră. Învățarea prin descoperire este o orientare pe care o pot căpăta și unele dintre metodele tradiționale, precum exercițiul, problematizarea, jocul, metoda proiectelor și conversația euristică.

Învățarea prin descoperire conduce la stimularea manifestărilor creative ale elevilor, deoarece necesită intuiție și imaginație. Copilul este îndemnat să cerceteze, să pună întrebări, să caute și să-și lămurească informațiile primite, să le treacă prin filtrul gândirii sale și chiar să ajungă singur la ele. Aceasta este direcția pe care se înscrie un învățământ modern.

 

Bibliografie:

Susală Ion, Estetica si psihopedagogia artelor plastice și desenului, București, Editura Sigma, 2000;
Suport de curs Metode interactive de predare, învățare, evaluare, Universitatea din Craiova,DPPD,2012;
Macavei Elena, Pedagogie. Teoria educației, București, Ed. Aramis, 2001;
Suport de curs, Didactica disciplinei educație vizuală, Prof. Toma Iulian, 2012;
Suport de curs, Didactica predării disciplinei educație plastică, Toma Iulian, 2012;
Cucoș Constantin, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Curs elaborat în tehnologia învățământului deschis la distanță, Polirom, 1998.