Complianța copiilor

Impactul tipurilor de abordare parentală asupra complianței copiilor

 

Acest studiu a vizat identificarea efectelor diferitelor tipuri de abordare parentală asupra complianței copiilor. Mai exact, studiul a măsurat efectele explicației, recompensei sociale (lauda), recompensei financiare (banii) și consecințelor negative asupra complianței copiilor, atunci când acestea sunt asociate cu o solicitare parentală. Instrumentul folosit pentru culegerea datelor a fost chestionarul, iar participanții la studiu au fost elevii din clasele a V-a și aVI-a, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, din județul Suceava. Rezultatele studiului au arătat că explicația și lauda au o influență pozitivă, semnificativă, asupra complianței copiilor. De asemenea utilizarea explicației alături de o cerere de conformare are un efect semnificativ mai mare comparativ cu utilizarea consecințelor negative. Părinții au un impact major asupra complianței copiilor, deoarece aceasta se învață concomitent cu dezvoltarea locomoției la copil.

 

1. COMPLIANȚA

Complianța comportamentală (Owen et al., 2012) este definită ca fiind o acțiune în concordanță cu o directivă sau cu o recomandare. Non-complianța apare în situația în care nu sunt urmate directivele sau instrucțiunile primite.

Studiile au evidențiat impactul major al părinților asupra complianței copiilor (Marchant et al., 2004), încă de la o vârstă fragedă. Părinții sunt primele persoane cărora le revine rolul de a-i învăța pe copii cum să se comporte în relație cu ceilalți în societate. O modalitate des utilizată de către părinții care doresc să-și învețe copiii comportamentele dezirabile, este utilizarea sistemului de recompense și pedepse. Conform Legii efectului (Thorndike, 1898), un comportament recompensat, va cește ca frecvență în viitor, iar un comportament pedepsit va înregistra o scădere a frecvenței în viitor. Teoria condiționării operante propusă de Skinner (1938) susține eficiența recompensei și pedepsei ca urmare a asocierii învățate, dintre consecință și comportament.

Ratele înalte ale non-complianței își au originea încă din copilărie și pot fi un precursor al unor probleme comportamentale (Marchant et al., 2004). Pentru a preîntâmpina efectele nedorite ale non-complianței copiilor, primii care trebuie să intervină în ameliorarea problemelor comportamentale care apar, sunt părinții. Din acest motiv relația părinte copil este extrem de importantă, iar modul în care părintele i se adresează copilului este un factor ce influențează nivelul complianței copiilor.

 

2. IMPACTUL COMPORTAMENULUI PĂRINȚILOR ÎN COMPLIANȚA COPIILOR

Părinții au un impact major în complianța copiilor, deoarece ratele înalte ale non-complianței încep încă din fragedă copilărie și pot fi un precursor al unei varietăți de probleme de comportament (Marchant, Young, & West, 2004).

Copiii nu s-au născut având un comportament în concordanță cu normele societății sau cu dorințele părinților. Acesta este rolul părinților, de ai învăța pe copii cum să se comporte cu ceilalți. O modalitate prin care părinții își învață copiii cum să se comporte este prin intermediul consecințelor pozitive sau negative, ca urmare a acțiunilor copiilor. Conform Legii efectului (Thorndike, 1898), ceva ce recompensează un comportament specific, va produce prin definiție, o creștere a comportamentului în timp, iar ceva ce pedepsește un comportament specific va reduce acest comportament în timp. Teoria condiționării operante (Skinner, 1938) susține faptul că comportamentele întărite cresc, iar cele pedepsite scad, datorită asocierii învățate între comportament și consecință. Una dintre cele mai comune metode prin care părinții își recompensează sau pedepsesc copiii este prin consecințe verbale de laudă sau de mustrare.

Teoria învățării sociale propusă de Bandura explică reciprocitatea dintre comportamentul părintelui și cel al copilului. Dacă copiii învață că există o asociere între complianța lor și o răsplată ulterioară, probabil ei se vor comporta într-o manieră prin care să producă răspunsul dorit. Învățarea se poate realiza prin experiență directă sau prin observarea comportamentului altor persoane (Bandura, 1977). Răspunsul parental pozitiv poate întări complianța copilului prin încurajarea unui model de receptivitate reciprocă între părinte și copil. Lauda își câștigă puterea de întărire în timp, prin asocieri repetate cu alte forme naturale de întărire care includ atenția contingentă și recompensele materiale. Similar, dacă mustrarea acționează ca un stimul adversiv, copiii învață să evite mustrarea prin reducerea non-complianței. Cu toate acestea, copiii care primesc atenție negativă (prin mustrare) pentru non-complianță, dar nu primesc atenție pozitivă pentru complianță pot fi predispuși să nu se conformeze pe viitor, deoarece acești copii învață că prin non-complianța primesc atenție. Teoria învățării sociale sugerează faptul că acei copii care primesc doar întăriri pozitive ca urmare a non-complianței, învață să nu se conformeze deoarece primirea atenției este mult mai valoroasă pentru ei decât respectarea sarcinii primite. Modelele teoretice propuse susțin faptul că părinții care răsplătesc în mod constant complianța și cei care nu răsplătesc (sau pedepsesc) non-complianța vor antrena aceste două comportamente ale copiilor.

Pedeapsa corporală este corelată cu o conformare imediată, dar nu schimbă comportamentul copilului pe termen lung. Cu toate acestea, pedeapsa corporală nu îl învață pe copil un nou comportament care ar trebui să-l înlocuiască pe cel neplăcut. Este asociată și cu numeroase efecte negative pe termen scurt (e.g. violența) și pe termen lung (e.g. probleme de sănătate mentală). Gershoff (2002) afirmă că pedeapsa corporală are mult mai multe consecințe negative care diminuează beneficiul pe termen scurt, reprezentat prin complianță.

 

3. RECOMPENSA ȘI PEDEAPSA

Skinner este de părere că modalitatea cea mai eficientă de înțelegere a comportamentului uman este de a analiza cauzele și consecințele comportamentelor. El a numit această abordare, condiționare operantă. Skinner (McLeod, 2009) este considerat promotorul Teoriei condiționării operante, dar el a avut ca punct de plecare în cercetarea sa, Legea efectului elaborată de Thorndrike.

Condiționarea operantă are două componente: recompensa și pedeapsa. Recompensa este cea care crește probabilitatea ca în viitor comportamentul recompensat să se repete, iar pedeapsa determină o scădere a frecvenței comportamentului.

Recompensa înseamnă a oferi ceva ce este dorit pentru a obține de la persoana care este recompensată ceva ce nu dorește ea să facă, sau pentru a face ca un comportament dorit să se repete. Cu alte cuvinte recompensa este un instrument utilizat atunci când se dorește să crească durata sau frecvența unui comportament. Recompensa contribuie la creșterea frecvenței, intensității, duratei și latenței comportamentelor.

Conform dicționarului de psihologie pedeapsa este definită ca “măsură luată împotriva celui care a comis o greșeală sau un delict”(Sillamy, 1996, p.227). Pedeapsa trebuie să fie adaptată pentru fiecare situație în parte, trebui să fie îndreptățită, imediată, lipsită de patimă, prezentându-se ca o consecință inevitabilă a comportamentului copilului. Sillamy (1996) atrage atenția asupra faptului că există subiecți care atrag în mod voit pedeapsa, fie ca urmare a unui sentiment de culpabilitate, fie din dorința de a primi atenție.

 

4. METODA

4.1. Scopul cercetării

Identificarea efectelor explicației, recompensei financiare, laudei și consecinței negative asupra complianței copiilor, în relația părinte- copil.

 4.2. Obiectivele cercetării

• Aplicarea unui instrument (chestionarul) în vederea colectării de date relevante pentru tema abordată;
• Determinarea legăturii dintre explicație și complianța copiilor;
• Elaborarea unor măsuri care vizează o creștere a nivelului complianței copiilor.

4.3. Ipotezele cercetării

Ipoteza 1. Există o diferență în ceea ce privește complianța copiilor, între solicitarea parentală simplă și solicitarea parentală însoțită de explicație și laudă.

Ipoteza 2. Solicitarea parentală însoțită de o explicație va determina un nivel al complianței mai ridicat în comparație cu solicitarea însoțită de consecințe negative.

Ipoteza 3. Există o corelație negativă în ceea ce privește complianța copiilor, între solicitarea parentală însoțită de recompensă financiară și solicitarea parentală însoțită de laudă.

4.4. Metodele și instrumentele de cercetare

Instrumentul utilizat pentru colectarea datelor cantitative a fost chestionarul. Pentru a identifica efectele tipurilor de abordare parentală asupra nivelului complianței copiilor au fost elaborate trei chestionare, fiecare cuprinzând câte 6 itemi.

4.5. Subiecții

Studiul a fost efectuat în rândul elevilor claselor a V-a și a VI-a, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Participanții la studiu au fost în număr de 367, dar la final doar 355 de chestionare au fost introduse în baza de date, deoarece unii elevi nu au completat integral chestionarul. Elevii care au completat chestionarul proveneau atât din mediul urban (232) cât și din mediul rural (123). La studiu au participat 155 subiecți de sex masculin (43,66%) și 200 de subiecți de sex feminin (56,34%).

4.6. Designul cercetării

Cercetarea a fost structurată în două etape, astfel:

• Pretestarea (realizată pe 73 de subiecți pentru validarea chestionarului)
• Aplicarea chestionarului ( aplicarea a 3 tipuri de chestionare la subiecți diferiți)

4.7. Rezultatele obținute și analiza datelor

Analiza datelor obținute a condus la validarea ipotezelor, după cum urmează:

Prima ipoteză a verificat dacă există o diferență în ceea ce privește nivelul complianței copiilor între solicitarea parentală simplă și solicitarea parentală însoțită de explicație și laudă. Rezultatele au indicat că există o diferență semnificativă între nivelul complianței copiilor atunci când primesc o solicitare parentală simplă ( M= 12,75; SD= 7,18; N=118) și nivelul complianței copiilor atunci când primesc o solicitarea parentală însoțită de explicație și laudă (M= 19,96; SD= 6,14; N=118): [t (228,479)= -8,290; p=0,000; p<0,05 ]. Aceste rezultate indică faptul că tipul de abordare parentală influențează nivelul complianței copiilor. Cu alte cuvinte s-a înregistrat un nivel al complianței semnificativ mai mare atunci când copiii au primit o solicitare parentală însoțită de explicație și laudă, comparativ cu situația în care au primit o solicitare simplă. Reprezentarea grafică a mediilor este prezentată mai jos (vezi Grafic 1). Ipoteza este confirmată.

Ipoteza a doua a verificat dacă există o diferență între solicitarea parentală însoțită de o explicație și solicitarea parentală însoțită de consecințe negative. Rezultatele au indicat că există o diferență semnificativă în ceea ce privește complianța copiilor între abordarea parentală sub forma unei solicitări însoțite de explicație (M=16,53; SD= 7,13; N,= 118) și abordarea parentală sub foma unei solicitări însoțite de consecințe negative (M= 11,61; SD= 8,08; N= 118): [ t (241)= 5,01; p= 0,000; p< 0,05]. Aceste rezultate indică faptul că tipul de abordare parentală influențează nivelul complianței copiilor. Cu alte cuvinte, s-a înregistrat un nivel semnificativ mai mare al nivelului complianței copiilor atunci când abordarea parentală a luat forma unei solicitări însoțite de o explicație, în comparație cu abordarea parentală sub forma unei solicitări însoțite de consecințe negative. Reprezentarea gafică a mediilor este prezentată în graficul de mai jos (vezi Grafic 2). Ipoteza este confirmată.

Ultima ipoteza a analizat relația dintre variabila „solicitarea parentală însoțită de recompensă

financiară” și variabila „solicitarea parentală însoțită de explicație și recompensă financiară”. Rezultatul analizei a indicat faptul că există că există o corelație pozitivă, semnificativă între cele două variabile: [r= 0,817; N=112; p=0,000]. Odată cu creșterea complianței în cazul solicitării însoțite de recompensă financiară va crește și complianța în cazul solicitării însoțite de explicație și recompensă financiară. Mărimea efectului este mare. Reprezentarea grafică a rezultatului este prezentată în graficul de tip Scatter, de mai jos (vezi grafic 3). Ipoteza se confirmă.

 

5. CONCLUZII

Rezultatele studiului de față au arătat că în relația părinte- copil, explicația și lauda, utilizate în mod adecvat, determină o creștere a nivelului complianței comportamentale a copilului. De asemenea rezultatele studiului au arătat faptul că utilizarea pedepselor nu este atât de eficientă, deși este des utilizată ca mijloc prin care se obține conformarea comportamentală. Explicația, utilizată în adresarea unei sarcini, determină un nivel mult mai înalt al complianței comportamentale, în comparație cu utilizarea consecințelor negative. Utilizarea consecințelor negative poate genera apariția minciunii, înșelătoriei și sustragerii de la activitate pentru a evita consecințele comportamentului deviant. Utilizarea frecventă a recompenselor materiale poate determina o scădere a motivației intrinseci a copilului, transformând-o în motivație pentru bani. Una dintre cele mai recomandate metode de recompensare a copilului este recompensarea socială. Prin utilizarea laudei în mod eficient se obține o creștere a nivelului complianței copiilor, având și un efect pozitiv asupra motivației, stimei de sine și atitudinii față de comportamentul recompensat (Deci, 1972). Lauda este o modalitate accesibilă de recompensare, iar rezultatele sunt garantate atunci când aceasta este folosită corect.

Reluarea studiului utilizând experimentul ca metodă de colectare a datelor, reprezintă una dintre direcțiile viitoare de cercetare, fapt ce ar putea permite obținerea datelor cu o mai mare acuratețe.

 

Bibliografie:

Bandura, A. (1977). Social learning theory. Prentice Hall.
Gershoff, E. T. (2002). Corporal punishment by parents and associated child behaviors and experiences: A meta-analytic and theoretical review. Psychological Bulletin, 128(4), 539-579.
Marchant, M., Young, K. R., & West, R. P. (2004). The effects of parental teaching on compliance behavior of children. Psychology in the Schools, 41(3), 337-350.
Owen, D. J., Slep, A. M. S., & Heyman, R. E. (2012). The effect of praise, positive nonverbal response, reprimand, and negative nonverbal response on child compliance: a systematic review. Clinical Child and Family Psychology Review, 15(4), 364-385.
Sillamy, N. (1996). Dictionar de psihologie Larousse (Univers Enciclopedic). Bucuresti. Skinner, B. F. (1938). The behavior of organisms: an experimental analysis. Oxford: England: Appleton-Century.