Metoda R.A.I. folosită ca instrument de evaluare pentru educația muzicală

În condițiile în care atât în școală, cât și în societatea actuală se comută accentul de pe memorarea unui mare volum de cunoștințe pe dezvoltarea gândirii creatoare, pe deprinderea metodelor și tehnicilor de muncă intelectuală și independentă, este necesar ca elevul să devină participant activ la propria formare, iar profesorul să se situeze pe poziția de îndrumător al elevului. Apelul la metodele moderne este cu atât mai important pentru că stimulează participarea activă a tuturor elevilor la orele de Educație muzicală.

Metoda R. A. I. (Răspunde - Aruncă - Interoghează) vizează o reflectare a ceea ce elevii au învățat prin formularea de întrebări și provocarea unor răspunsuri.

Descriere: La finalul lecției sau a unei secvențe de lecție, se realizează un joc cu mingea (sau alt obiect ușor) după următoarele reguli:

• Unul dintre elevi aruncă mingea unui alt elev și îl întreabă ceva din lecția predată;
• Elevul care a prins mingea răspunde la întrebare și apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o alta întrebare.
• Cel care întreabă trebuie să știe și răspunsul;
• Daca un elev nu știe răspunsul, iese din joc. Răspunsul va fi oferit de către cel care a adresat întrebarea și, prin urmare, acesta are dreptul de a mai arunca o dată mingea, și de a adresa o noua întrebare.
• Poate fi eliminat din joc și cel care este descoperit ulterior că a adresat o întrebare căreia nu-i cunoștea răspunsul. Eliminarea este în favoarea celui căruia i s-a adresat întrebarea.
• Respectând regulile de mai sus, rămân în joc până la sfârșit doar cei mai bine pregătiți.

Această metodă poate fi folosita la finalul, în timpul sau la începutul unei lecții cu scopul de a descoperi neclarități, minusuri în cunoștințele elevilor și a reactualizării informațiilor.

Exemple de întrebări :

− Ce este intervalul muzical?
− Enumeră intervalele studiate.
− De câte feluri sunt intervalele?
− Ce este: prima, secunda, terța, cvarta, cvinta, sexta, septima, octava? (definiția fiecărui interval)
− Dă-mi exemplu de 1p, 2M-m, 3M-m etc.
− Câte tonuri și câte semitonuri conține: 4p, 5p (și alte intervale)

Întrebările adresate de ei au fost însă mult mai variate, uneori surprinzându-mă cu formulările lor.

Utilizarea acestei metode ca instrument de evaluare înregistrează atât puncte forte cât și slabe după cum urmează: completează eventualele lacune în cunoștințele elevilor îndeplinind un rol de fixare și consolidare a cunoștințelor predate însă, elevii sunt tentați să-i scoată din „joc” pe unii colegi sau să se răzbune pe alții, adresându-le întrebări prea dificile pentru ei.

Cunoașterea metodelor moderne și a metodelor tradiționale de predare-învățare-evaluare este esențială pentru activitatea oricărui cadru didactic. Dezbaterea metode tradiționale versus metode moderne este ușor în afara contextului educațional actual. După părerea mea utilizarea lor în mod complementar duce la eficientizarea actului didactic. Pe de altă parte, este importantă alegerea metodelor potrivite. Acest proces de alegere nu se poate face în afara unor criterii esențiale cum sunt: vârsta elevilor, stadiul de dezvoltare a gândirii, experiența de viață a elevului, precum și obiectivele urmărite. Alegerea metodelor potrivite ține de contextul învățării, personalitatea și creativitatea profesorului, ea fiind în exclusivitate decizia cadrului didactic.

Experiența ultimilor ani a demonstrat că metodele moderne de predare-învățare-evaluare, metode active și interactive sunt eficiente, atractive și stimulează învățarea. Chiar daca au fost considerate inițial a fi doar un moft, cu timpul, după ce aceste metode au câștigat tot mai mult teren în fața celor tradiționale, s-a dovedit că sunt mai utile, mai interesante, și mai atractive pentru elevi.

 

Bibliografie:

Miron Ionescu și Vasile Chiş, Strategii de predare și învățare, Editura Științifică, București 1992;
Ana Motora Ionescu, Elena Tudoric, A. Scornea, Metodica predării muzicii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1965.