Ion Frunzetti menționa în cartea sa denumită În căutatrea tradiției, ideea că "educația și în primul rând cea artistică, nu se poate face decât ținând seama de tipologia indivizilor de educat." Pentru că "educația estetică poate contribui de la vârste foarte fragede la ecloziunea aptitudinilor înnăscute și la dezvoltarea lor continuă prin exercitare, după cum ajută la fixarea atitudinilor dobândite, necesare unui tip de activitate mentală, unui tip de funcționare a afectelor și impulsurilor, unui tip de organizare a dominantelor psihice."
Tinerii care au obișnuința de a citi creează imagini sugestive cu bogăție mare de detalii și de semnificații. Din reprezentările lor se desprind valori morale, idei, idealuri și fapte concentrate în concepte precum dreptate, bine, demnitate.
"Tocmai în necesitatea acestei reconstruiri și reconstituiri a realului într-un context guvernat de legi și criterii de ordonare proprii, altele decât ale realului fizic, își află originea libertatea de creație specific artistică".
Creativitatea este însușirea de a fi creator; putere creatoare Provine din cuvântul francez créativité - Capacitate de a crea, de a produce valori.
În cartea sa Psihologia creativității, Gabriela Popescu distinge patru feluri de creativitate: Creativitatea ca produs, creativitatea ca proces, creativitatea ca potențialitate general umană și creativitatea ca dimensiune complexa general umană
Alexandru Roșca definește primul tip de creativitate în 1981 ca fiind "ansamblul factorilor subiectivi și obiectivi care duc la realizarea, de către indivizi sau grupuri, a unui produs original și de valoare." Această formă este ușor măsurabilă prin perspectiva produsului care este fizic, concret, măsurabil. Din punctul de vedere al procesului psihic care duce la realizarea produsului acesta a fost studiat de o serie de psihologi precum G. Wallas, E.D. Hutchinson, R. Thompson, Al. Osborn, Guilford, M. Stein, R. Linton și alții. Unii au dedus existența a patru faze de dezvoltare: pregătirea, incubația, iluminarea, verificarea, alții au distins șapte faze, cert este că nu există un consens. Important este însă "caracterul ei evolutiv, dinamic al creativității care devine creație". S-a crezut mult timp că un factor primordial al dezvoltării creativității îl reprezintă ereditatea, pe lângă educație și cultură. În prezent se apreciază că ea este prezentă în diferite proporții în toate ființele umane, devenind activă și productivă doar în anumite condiții care depind de mediu. Creativitatea se poate educa, se poate antrena. În acest sens existând tehnici și exerciții deja consacrate.
"Creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare (stilistică) a proceselor psihice în sistem de personalitate"
Creativitatea se manifestă în toate domeniile în care se desfășoară activitatea umană. Un teren propice în care creativitatea este pe un teritoriu propriu este arta.
Jurnalul în imagini este gândit să existe în format fizic, pe hârtie, astfel încât elevul să fie nevoit să gândească rezolvarea problemelor plastice în mod practic, manual. Deși este în primul rând un jurnal în care în mod normal omul își scrie gândurile, trăirile, experiențele, elevul este sfătuit să intre cu exprimarea și în alte sfere. Să exploreze conexiuni semantice noi, să se exprime în versuri sau în cuvinte cheie, să aducă aceste manifestări și în plan vizual, prin mijloace specifice desenului, caligrafiei, graficii sau picturii. Paginile rezultate trebuie să ajungă creuzete în care să se topească idei din diferite domenii născându-se aliaje noi, personale. Ajungem astfel la conceptul de interdisciplinaritate ieșind din sfera strictă a literaturii sau a artelor vizuale.
Interdisciplinaritatea reprezintă un „transfer de concepte și metodologie dintr-o disciplină în alta pentru a permite abordarea mai adecvată a problemelor cercetate”.
Dicționarul de neologisme de F. Marcu și C. Manea definește interdisciplinaritatea ca ,,stabilirea de relații între mai multe discipline sau științe". Predarea în manieră integrată a disciplinelor este o practică a multor țări precum Japonia unde se predă de exemplu poezia și caligrafia împreună. Abordarea interdisciplinară pornește de la ideea că nici o disciplină de învățământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili legături sau trasee între discipline diferite. Conținutul unui învățământ interdisciplinar poate fi promovat la nivelul planului de învățământ, la nivelul programelor școlare, la nivelul manualelor școlare și prin conținutul lecțiilor.
Constantin Cucoș definește interdisciplinaritatea ca o "formă a cooperării între diferite discipline cu privire la o problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergență și o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere." Aceasta presupune o intersectare a diferitelor arii curriculare și conținuturi a două sau mai multe discipline dar mai profund implică stabilirea și folosirea unor conexiuni între limbaje și operații.
În cadrul abordării acestei metode - JURNAL ÎN IMAGINI la nivelul activităților de predare-învățare se pot căuta teme comune pentru diferite obiecte de studiu care pot determina realizarea unor obiective precum ar fi: dezvoltarea creativității, dezvoltarea abilităților motrice, descoperirea unor noi metode de învățare și rezolvare a problemelor etc. Unele din avantajele abordării interdisciplinare sunt: elevii corelează cunoștințele dobândite la diferite discipline și le aplică în practică, dezvoltă firesc o exprimare liberă, complexă, dezvoltă lucrul individual dar și în echipă, clarifică o temă complexă cu multă ușurință, dobândesc informații care pot fi aprofundate în anii de școală la diferite discipline, aplică practic cunoștințele teoretice în diferite domenii. Modul de abordare interdisciplinar vizează formarea personalității elevului pe diverse planuri: intelectual, emoțional, social, estetic și fizic dar dezvoltă și o gândire flexibilă și creatoare.
Bibliografie:
Marcu F., Manea C Dicționar de neologisme;
Cucoș C. ,(1996), Pedagogia, Editura Polirom, Iași;
Frunzetti I., (1998), În căutarea tradiției, Editura Meridiane, București;
Arheim Rudolf, Arta și percepția vizuală, Ed. Meridiane 1979;
Popescu Gabriela, Psihologia creativității, ediția a III-a, Ed. Fundației România de mâine, București, 2007.
Publicat de:
Popa Sorina Beatrice
Profesor educație plastică, la Clubul Copiilor, Văleni de Munte.