Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Mulți poeți au avut foarte multe porecle, de-a lungul vieții lor. William Shakespeare a avut mai multe porecle, printre care amintim: „Willy”, „Will”, „Bill” or „Billie”. Porecla „Lebăda din Avon” a fost inventată de Ben Jonson într-o poezie pe care a scris-o în Primul Folio. Expresia referindu-se la lebedele ca fiind niște păsări mari de apă albă cu gât lung, de pe râul Avon la Stratford, unde s-a născut Shakespeare, și, de asemenea, la credința greacă antică că sufletele poeților trec în lebede.
O altă poreclă a lui Shakespeare a fost cea de „Bard”. Acest cuvânt este derivat din cuvântul galic scoțian „bard”, adică poet. În Anglia și Irlanda medievală, barzii erau poeți călători (cunoscuți și ca menestreli rătăcitori) care scriau și recitau poezii eroice sau poezii, în timp ce cântau la liră sau la harpă, adesea în schimbul banilor. Considerat de savanții englezi drept cel mai mare și mai influent poet din limba engleză, se cuvine ca William Shakespeare să fie cunoscut pur și simplu sub numele de Bard (sau „Bardul”).(Papahagi, 2013)
Lebăda dulce din Avon (sau „Lebăda Avonului”): o poreclă gratuită acordată lui Shakespeare de Ben Jonson, un celebru dramaturg contemporan, în poemul său dedicat, care apare în prefața Primului Folio. (Primul Folio a fost compilat de colegii actori ai lui Shakespeare: Henry Condell și John Heminges și tipărit de Edward Bount și William și Isaac Jaggard în 1623. Poezia, intitulată „Pentru memoria iubitului meu, autorul, domnul William Shakespeare,” include aceste versuri:
Romanele Ion și Pădurea spânzuraților
Obiectul acestui studiu îl reprezintă cele două capodopere romanești ale lui Liviu Rebreanu : Ion și Pădurea spânzuraților.
Obiectivul acestui studiu este evidențierea tehnicilor narative, stilului autorului, viziunii despre lume și construcției personajelor în două romane diferite : unul obiectiv, tradițional și celălalt, de analiză psihologică. Se dorește evidențierea trecerii stilului autorului de la tradiționalism și obiectivitate , la tehnicile structura romanului psihologic.
Metodele de studiu : cercetarea individuală, analiza comparativă, interpretarea din punct de vedere critic personal și al literaturii de specialitate.
Liviu Rebreanu este considerat de critica literară întemeietorul romanului românesc modern. Stilul său reprezentativ se remarcă în romanele sale : Ion, Răscoala, Pădurea Spânzuraților, Ciuleandra, Gorila, Adam și Eva. Două romane reprezentative ale acestui autor sunt Ion , roman realist, tradițional cu elemente de modernitate și Pădurea spânzuraților – roman psihologic, aflat la granița dinte modern și tradițional.
Cu romanul Ion , critica literară consideră că Liviu Rebreanu a scris ultimul mare roman tradițional și primul roman modern. Ion este considerat roman fluviu, monografie a satului românesc.
„Stilul frumos, doamnă, e opus artei... E ca dicțiunea în teatru, ca scrisul caligrafic în știință. […] Un scriitor e un om care exprimă în scris cu o liminară sinceritate, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viață, lui și celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neînsuflețite. Fără ortografie, fără compoziție, fără stil și chiar fără caligrafie.” Secvența anterioară – parte a unui dialog prin care Autorul din Patul lui Procust urmărește să o convingă pe doamna T. să își noteze experiențele fără teama unui eșec provocat de absența talentului scriptural – configurează unul dintre principiile care compun crezul literar al lui Camil Petrescu și pe care scriitorul l-a introdus în presa vremii prin termenul „anticalofilie”.
Convins că, în creația literară, atenția exagerată acordată frumosului decorativ este în dauna conținutului, scriitorului îi repugnă estetismul – una dintre numeroasele direcții pe care le combate. În sprijinul unei creații a autenticității, Camil Petrescu recomandă sinceritatea ca principiu generator al operei literare, devenind astfel un adept al ideii că literatura trebuie să fie precedată de experiență. În viziunea sa, retorismul, ornamentele artistice, „stilul” reprezintă obstacole în procesul de redare frustă a experienței; pe cale de consecință, recomandă exactitatea și proprietarea limbajului, calități care definesc mai curând stilul științific.
Volumul Teze și antiteze, publicat de Camil Petrescu în 1936, a beneficiat de o selecție operată de scriitorul însuși, care proiecta apariția altor trei, urmărind astfel să sistematizeze o varietate de articole răspândite prin numeroasele ziare ori reviste cu care autorul colaborase sau pe care le coordonase. Activitatea de publicist desfășurată de Camil Petrescu îi este mai puțin cunoscută publicului larg, însă diversitatea domeniilor abordate cu scrupulozitate – literatură, arta spectacolului teatral, strategie de război, fotbal, modă, matematică ș.a. – denotă spiritul enciclopedist și disponibilitatea spre cunoașterea complexă a lumii, caracteristice scriitorului.
În acest volum, Camil Petrescu include studiul Amintirile colonelului Lăcusteanu și amărăciunile calofilismului, în care aduce în discuție unul dintre cele mai controversate aspecte ale literaturii sale: noțiunea de „autenticitate”. Autorul afirmă că această formulă a fost greșit înțeleasă de către scriitorii care au adoptat-o și au considerat-o dintr-o perspectivă reducționistă, confundând-o cu simpla narare la persoana întâi: „S-a uitat însă că sunt și povestiri la persoana I care nu sunt autentice. Autenticitatea presupune neapărat substanțialitatea”. Afirmația citată este esențială în procesul de circumscriere a conceptului vehiculat de scriitor, în condițiile în care definițiile care i-au fost atribuite acestuia sunt multiple și numai din însumarea lor se poate reconstitui semnificația complexă a termenului, cu care a fost utilizat de către inițiatorul său.