Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
- Studiu de specialitate -
În lucrările de logică și de pragmatică nu se face întotdeauna distincție între operator și conector. Moeschler stabilește o opoziție între aceștia în termeni de incidență. Prin definiție, un operator este un functor care are drept argument o propoziție nucleară, în timp ce un conector este un functor care are drept argument o pereche ordonată de propoziții.
Prin definiție, „operatorii și conectorii logici au ca rang mulțimea {Fals, Adevărat}, în timp ce rangul operatorilor și al conectorilor nonlogici este o mulțime de perechi ordonate < condiții de întrebuințare, condiții de interpretare >.”Găsim mai cu seamă în manualele lui Grize distincția matematică dintre operator sau functor, pe de o parte, și relator, pe de altă parte: functorii operează asupra variabilelor sau metavariabilelor logice (negație, disjuncție, condițională, bicondițională), în timp ce relatorii (implicație, echivalență) se definesc prin operații de tip boolean (reflexivitate, simetrie, tranzitivitate). Vom folosi în mod convențional termenul de conector (opus celui de operator în termeni de incidență) și vom preciza, ori de câte ori va fi nevoie, valoarea pe care le-o atribuim (logică sau nonlogică).
1. În DSl, găsim următoarea definiție a conectorului. „În logica formală, desemnează o funcție care are ca argumente o pereche ordonată de propoziții (P, Q) și al cărei rol este de legare a acestor propoziții în vederea obținerii unei propoziții compuse S; sin.: operator* (logic); conectiv* propo-zițional. în logică, se disting patru conective diadice, deci cu două argumente, corespunzătoare conjuncțiilor din limbajul natural, și un conector monadic, cu un singur argument, corespunzător negației:
În această lucrare mi-am propus să prezint câteva procedee de transformare a unui triunghi într-un triunghi echivalent cu el, a unui patrulater oarecare într-un triunghi echivalent cu el, a unui pentagon oarecare într-un triunghi echivalent cu el, a unui paralelogram dat într-un alt paralelogram a cărui bază să fie congruentă cu un segment dat, a unui dreptunghi într-un pătrat echivalent cu el, a unui triunghi într-un triunghi dreptunghic echivalent cu el care să aibă ca ipotenuză una din laturile triunghiului.
Problema 1. Să se demonstreze că, dacă baza unui triunghi este fixă și vârful opus se mișcă pe o paralelă la ea, aria triunghiului rămâne constantă.
Rezolvare: Fie MAB un triunghi și d o paralelă la AB. Când vârful M se mută în N, se obține triunghiul NAB. Baza triunghiului s-a schimbat, dar nu și înălțimea.
Modelul fizic-metoda de explorare indirectă a realității
Modernizarea procesului de învățământ presupune activizarea lui la cerințele societății cele mai avansate, la cerințele evoluției științei și tehnicii contemporane. Numai prin realizarea unui întreg complex de acțiuni care să vizeze toate direcțiile de modernizare a învățământului, se poate crea o școală modernă, capabilă să răspundă la comanda socială a epocii contemporane.
În prezenta parte a lucrării îmi propun să aprofundez una din direcțiile de perfecționare și modernizare a învățământului și anume cea a mijloacelor de învățământ care se referă la utilizarea modelului în procesul învățării fizicii la clasa a VIII-a gimnaziu și la clasele a IX-a, a XII-a de liceu. Evoluția științei și a tehnicii implică pătrunderea din ce în ce mai adânc în esența fenomenelor ce se prezintă simțurilor noastre sub forme extreme de variate, rezultând la rândul lor din interacțiunea a unui număr mare de factori
Unii din aceștia au un rol deosebit în fenomenele pe care le avem sub observație, în timp ce alții sunt auxiliari și lipsiți de importanță. Aceștia din urmă umbresc fenomenele în cauză, de aceea trebuie dacă nu eliminați definitiv cel puțin neglijați într-o primă aproximație.
Progresele tehnologice înregistrate, schimbările economice, culturale, politice, militare etc. fac ca societatea românească, la fel ca orice altă societate, să fie și ea într-un proces continuu de schimbare și modernizare. Cum era firesc, acesta a vizat și sistemul de învățământ, atât în privința spațiilor de lucru, a materialelor didactice folosite, cât și în ceea ce privește abordarea procesului de predare-învățare-evaluare la clasă, în vederea obținerii unui profil al absolventului care să se alinieze la standardele europene, un profil bazat pe competențe cheie.
Auzim adesea "Nu mai este școala ce-a fost odată!", ceea ce este întru totul adevărat, însă conotația, adesea peiorativă, nu se sprijină pe argumente solide, justificabile. Este firesc să ne adaptăm noilor vremuri, noilor cerințe educaționale. Dacă derulăm firul poveștii noastre, ne vom aduce aminte că "pe vremea noastră", noi, elevii, nu eram piesele cele mai importante ale sistemului. Cel puțin, nu în practică. Eram simpli receptori pasivi ai unor informații furnizate de către profesori de diferite specialități, iar rolurile principale ce ne erau atribuite erau acelea de a memora si de a reproduce cu fidelitate spusele cadrelor didactice (comentarii, exemple, explicații). Cunoștințele erau învățate sistematic, însă, din păcate, își găseau, de cele mai multe ori, întrebuințare doar la clasă, deci între zidurile școlii. Cei mai mulți dintre noi găseam dificil, dacă nu chiar imposibil, să aplicăm cele predate, pentru că nu eram obișnuiți să luăm inițiativă, să avem propriul raționament, să corelăm informațiile primite la fiecare materie, să încercăm să găsim soluții pe cont propriu pentru probleme întâlnite în diverse contexte. De fapt, "școala de altădată" ne făcea dependenți de profesor, de gândirea sa, de sistemul său de valori și de atitudinea acestuia față de materie, de școală și de noi.
Astăzi, recunoaștem o trecere evidentă de la învățământul centrat pe profesor la cel centrat pe elev. Sistemul nu-și mai permite să creeze absolvenți cu un bagaj solid de cunoștințe pe care, însă, nu știu și nu pot să le aplice în situații reale de viată. Reforma învățământului a fost o necesitate reală. Ea a implicat nu numai schimbarea manualelor, modernizarea și dotarea spațiilor de lucru, ci și proiectarea unui nou profil - acela al absolventului competent, profil conturat pe cicluri de învățământ, conform modelului european. Aceasta este adevărata inovație. Absolventului nu i se cere doar să dețină cunoștințe, ci să fie capabil și să le aplice în viața de zi cu zi. Totodată, se pune mare accent pe formarea de atitudini dezirabile pe care acesta să le manifeste în diverse contexte mai mult sau mai puțin familiare (ex: să manifeste seriozitate, punctualitate, responsabilitate, empatie, respect față de ceilalți și față de cultura diferitelor țări etc.) Pe scurt, absolventul modern trebuie să îndeplinească cele trei condiții de bază: știu - știu să fac - știu să fiu.