Conectorii în limba română

- Studiu de specialitate -

În lucrările de logică și de pragmatică nu se face întotdeauna distincție între operator și conector. Moeschler stabilește o opoziție între aceștia în termeni de incidență. Prin definiție, un operator este un functor care are drept argument o propoziție nucleară, în timp ce un conector este un functor care are drept argument o pereche ordonată de propoziții.

Prin definiție, „operatorii și conectorii logici au ca rang mulțimea {Fals, Adevărat}, în timp ce rangul operatorilor și al conectorilor nonlogici este o mulțime de perechi ordonate < condiții de întrebuințare, condiții de interpretare >.”Găsim mai cu seamă în manualele lui Grize distincția matematică dintre operator sau functor, pe de o parte, și relator, pe de altă parte: functorii operează asupra variabilelor sau metavariabilelor logice (negație, disjuncție, condițională, bicondițională), în timp ce relatorii (implicație, echivalență) se definesc prin operații de tip boolean (reflexivitate, simetrie, tranzitivitate). Vom folosi în mod convențional termenul de conector (opus celui de operator în termeni de incidență) și vom preciza, ori de câte ori va fi nevoie, valoarea pe care le-o atribuim (logică sau nonlogică).

1. În DSl, găsim următoarea definiție a conectorului. „În logica formală, desemnează o funcție care are ca argumente o pereche ordonată de propoziții (P, Q) și al cărei rol este de legare a acestor propoziții în vederea obținerii unei propoziții compuse S; sin.: operator* (logic); conectiv* propo-zițional. în logică, se disting patru conective diadice, deci cu două argumente, corespunzătoare conjuncțiilor din limbajul natural, și un conector monadic, cu un singur argument, corespunzător negației:

1. conectori de conjuncție (corespund lui „și“; se reprezintă „A“; structura lui S este (PaQ);
2. conectori de disjuncție (corespund lui „sau“; se reprezintă „V“; structura lui S este (PvQ);
3. conectori de implicație (sau condiționali) (corespund lui „dacă...atunci“; se reprezintă „Z>“; structura lui S este (PIDQ);
4. conectori de echivalență (corespund lui „dacă și numai dacă“; se reprezintă „=“; structura lui S este (P=Q); e) conectori de negație (corespund lui „nu“; se reprezintă structura obținută este (~ P) sau (~ Q).

2. în sintaxa modernă, termenul și-a extins semnificația la orice cuvânt sau grup locuțional a cărui funcție este de legare sintactică și semantică a două unități de nivel propozițional, asigurând, totodată, așezarea acestora în cadrul unei ierarhii structurale; cele două propoziții pot fi așezate fie ca având același rang* (conectori* coordonatori), fie cu rang diferit, una într-o poziție de regent, iar cealaltă de subordonat (conectori subordonatori); sin. conjuncție;

3. ~ textual (sau pragmatic) în teoria textului*, cuvânt sau grup de cuvinte din clasa adverbului sau a conjuncției a cărui funcție este să asigure legătura formală și semantică dintre segmentele unui discurs, constituind unul dintre mijloacele importante de realizare a coeziunii* textuale; vezi rolul unor conjuncții, al unor adverbe și grupuri adverbiale ca: deci, or, totuși, dimpotrivă, de altfel, de altminteri, de asemenea, pe de altă parte etc.”

Conectorii sunt cuvinte (conjuncții, adverbe, prepoziții, interjecții), expresii și locuțiuni (conjuncționale, adverbiale, prepoziționale), verbe și expresii verbale, propoziții care organizează discursul.

În funcție de rolul, de funcționalitatea, de domeniul lingvistic în care se manifestă, de perspectiva teoretică din care au fost interpretate, de scopul urmărit și de mijloacele folosite, s-au făcut clasificări și delimitări ale tipurilor de particule pragmatice. Cu toată diversitatea direcțiilor de analiză a acestora se pot delimita trei orientări teoretice principale:

1. Analiza discursului, reprezentată prin Deborah Schiffrin, Uta Lenk etc.
2. Teoria relevanței (cognitivă), reprezentată prin Dan Sperber și Deirdre Wilson, Diane Blakemore etc.
3. Perspectiva pragma-lingvistică, reprezentată de Bruce Fraser, Kent Bach etc.

Există numeroase tipuri de conectori. Prin denumirea de conectori pragmatici circumscriem analiza elementelor lingvistice respective la nivelul pragmatic al limbii. În același timp, prin utilizarea atributului de conectori, vizăm elementele care funcționează cu rol de conectare între două unități de comunicare/vorbire care se găsesc într-o anumită relație, determinată în mai mică sau mai mare măsură de natura conectorului.

Conectorii pragmatici sunt definiți în lucrarea Pragamtica discursului ca fiind „marcă lingvistică, aparținând unor categorii gramaticale variate (conjuncții de coordonare, de subordonare, adverbe, locuțiuni adverbiale) care:

• Articulează unități lingvistice maximale sau unități discursive;
• Dau instrucțiuni despre modul de legare a acestor unități;
• Impun extragerea din conexiunea discursivă a unor concluzii care nu ar fi extrase în absența ei.”

Se dă ca exemplu conjuncția de coordonare, dar, care poate articula unități discursive adică paragrafe și creează un constrast între cele două segmente articulate.

Există mai multe tipuri de conectori pragmatici. Conectorii pragmatici adversativi și concesivi fac parte din categoria conectorilor de contrast. Conectorii pragmatici adversativi și cei concesivi au o arie de interferență importantă, suprapunându-se într-o anumită măsură. Comparații între cele două tipuri de conectori și, în același timp, de relații – adversativă și concesivă- există, vizând în principal realizările lor sintactice și logico-semantice.

Ne oprim atenția asupra anumitor conectori pragmatici de contrast adversativi și concesivi:

Adversativi: dar, iar, însă, ci, altminteri, ci dimpotrivă, contrar (celor spuse), dar cum, dar deja, dar și, din contră, doar că, iar acum, iar așa, iar atunci, nu atât... cât și, nu doar... ci și, nu numai că... dar și, numai că, numai cât etc.

Concesivi: deși, deși... totuși, totuși, cu toate acestea, chiar, chiar când, chiar dacă, chiar și, chiar și așa, chiar și când, cu toată sinceritatea, cu toate că, dar chiar dacă, dar deși, dar totuși, deși nu ar trebui să spun nimic, deși nu e treaba ta, în ciuda faptului etc.

Conectorii pragmatici, indiferent de denumirea adoptată, au început să fie analizați sau cercetați de mai multă vreme. Chiar și în lucrările în care perspectiva era sintactică, logico-semantică sau a filosofiei limbii, întotdeauna erau propuse și diferite analize pragmatice, de uz al lor, și datorită faptului că funcționarea lor în limbaj nu putea fi întotdeauna explicată doar cu mijloacele acestor discipline. Inițial, urmărindu-se stabilirea funcțiilor și utilizărilor lor la nivel pragmatic, erau considerate „particule misterioase”.

Interesul pentru conectori are o explicație structurală: conectorii au fost descriși ca indicatori ai structurii discursului, așa cum consideră autorii citați.

Modelul genevez de analiză a discursului, așa cum este descris în Roulet consacră un capitol întreg conectorilor pragmatici, definiți ca marcheri de funcții interactive. Această idee trebuie completată cu următoarele informații:

 - modelul genevez de analiză a discursului emite ipoteza că structura discursului este semnalată de un ansamblu de mărci lingvistice: marcherii de funcții ilocuționare (ca verbele performative), marcherii de funcții interactive, precum marcherii de structurare a conversației (bun, păi, atunci, iată);

 - modelul genevez emite ipoteza potrivit căreia conectorii se grupează în patru clase principale:

a). conectorii argumentativi marchează, în constituentul subordonat, relația de argument(e) la actul principal (căci, fiindcă, de vreme ce, cum, chiar, de altfel);
b). conectorii consecutivi marchează, în actul principal, o relație cu un argument;
c). conectorii contra-argumentativi marchează o relație de contra-argument la actul principal (dar, însă, totuși, deși);
d). conectorii reevaluativi marchează subordonarea retroactivă a uneia sau mai multor intervenții, prezentate inițial ca independente, față de un nou act principal (în fine, în concluzie, la urma urmei, oricum, pe scurt, în fond).

Un conector pragmatic concesiv care merită atenția noastră este cu toate acestea, pe care l-am definit pe baza câtorva caracteristici fundamentale, ireductibile și invariante drept: conector pragmatic concesiv anaforic conclusiv. Fiecare dintre aceste caracteristici sunt necesare pentru definirea lui, dar niciuna nu este suficientă prin sine însăși, ci trebuie cumulate. Asemenea lui totuși, și cu toate acestea s-a dovedit a nu trimite în mod direct la procedura de interpretare a concesivității, fiind tot un indice (de nivel) secund al concesivității.

Conectorii pragmatici adversativi pot actualiza contrastul între cele două segmente pe care le relaționează în mai multe feluri și cu diferite funcții.

După observarea și analiza mai multor situații de actualizare în vorbire a conectorilor pragmatici adversativi ai limbii române - dar, iar, însă, ci – așa cum reiese din studiile analizate, am ajuns la următoarea clasificare a sensurilor conectorilor pragmatici adversativi, descrise și analizate, inclusiv din perspectiva procesului cognitiv de interpretare pe care îl presupun, și următoarele, astfel:

1. negare a așteptărilor

a. obiecție și/sau protest
b. compensare

2. corectare
3. opoziție (semantică)

S-a observat că dar este mult mai folosit decât totuși în vorbire, atât din rațiuni de economie a limbajului, cât și din cauza tempoului mai alert, în general, al conversației orale. Dacă totuși poate fi substituit cu dar/da', se preferă acest lucru. Totuși este considerat mai elevat, mai prețios, și dacă nu se dorește transmiterea unui alt mesaj, bazat pe aceste trăsături ale conectorului, se utilizează conectorul dar/da', punându-se accent pe valoarea tranzitivă a acestuia, de transmitere a sensului de contrast, respectiv de concesie, în măsura în care acest lucru este necesar. Altfel, după cum spuneam, dar poate conține și transmite sensul concesiv al lui totuși și este preferat în conversația orală.

Dar cu utilizare adversativă nu poate fi substituit prin totuși, fără a interveni o modificare de sens. Această substituire este posibilă, dar se pierde din sens, din „forță”, prin intervenția elementului de concesie.

Dar utilizat cu interpretarea de corectare are poate fi substituit prin totuși cu păstrarea sensului, dar nu pentru toate contextele. De asemenea, dar utilizat cu interpretările de obiecție, protest sau opoziție (semantică) nu poate fi substituit prin totuși cu păstrarea sensului respectiv. Conectorul adversativ dar poate avea și realizare concesivă (Dar al negării așteptărilor). Acestea sunt cazurile în care dar și totuși au cea mai mare zonă de interacțiune; adică în aceste cazuri, dar poate fi substituit de totuși, dar și de cu toate acestea, în majoritatea cazurilor. Pentru a fi perfect acceptabil, este posibil ca în unele contexte să fie necesară o modificare de topică. În cazurile în care dar concesiv nu se poate substitui cu totuși, acest lucru este cauzat de restricțiile impuse de alte cuvinte sau expresii folosite în același enunț.

Putem spune așadar că dar se află în relație cu conectorii concesivi - totuși și cu toate acestea- în baza sensului său concesiv. Dar este cel mai general dintre aceștia, creând cele mai puține restricții asupra contextului și a relevanței, urmat de totuși și de cu toate acestea. În concluzie, dar îi poate substitui pe totuși și pe cu toate acestea și devine evident din observarea (con)textelor că, pentru româna vorbită, aceasta este și tendința și preferința utilizatorilor. Totuși îl poate substitui pe cu toate acestea in majoritatea contextelor acestuia. Dar substituțiile în ordinea inversă: cu toate acestea-> totuși-> dar nu se pot realiza fără a se pierde semnificativ din sensurile intenționate.

Funcția primordială a conectorilor în discurs este aceea de a ghida interlocutorul în parcursul lui interpretativ. Cu alte cuvinte, alegerea conectorului trebuie să se facă astfel încât el să joace un rol în minimalizarea eforturilor cognitive. Astfel conectorul trebuie ales în mod corect pentru ca locutorul să înțeleagă bine mesajul.

Emanuel Vasiliu distinge și conectori frazali (și, sau, dacă), numiți mai nou conectori de coordonare. Sensul pur copulativ al lui și poate fi definit spunând că, în propozițiile Ion doarme și Gheorghe citește, se exprimă ideea că situațiile descrise în aceste propoziții se află în concordanță cu situația reală, adică sunt ambele adevărate. Pe de altă parte, sau dintr-o frază ca Ion doarme sau Gheorghe citește exprimă idea fie că situația descrisă de prima propoziție, fie situația descrisă de cea de a doua, fie ambele situații sunt în concordanță cu lumea reală, adică sunt adevărate.

Se poate astfel spune că atât sensul lui și, cât și sensul lui sau se află în raport cu valoarea de adevăr a propozițiilor pe care le leagă.

Există și conectori utilizați în argumentare, împărțiți la rândul lor, în:

• conectori de premisă: „în primul rând”, „în al doilea rând”, pe de o parte”, „pe de altă parte”, „pentru început” etc;
• conectori de susținere, ai explicației, de exemplificare, ai comparației, ai cauzalității: „din această cauză”, „în această privință”, „în ceea ce privește” , „din acest motiv”, „de asemenea”, „de exemplu”, „pentru că”, „deoarece”, „fiindcă”, ”spre deosebire de”, „precum”, „la fel ca” etc;
• conectori de concluzie(de încheiere): „în concluzie”, „prin urmare”, „de aceea”, „așadar”, „ca atare”, „în consecință” etc

Deosebim și:

• conectori care introduc teza: părerea mea este că, voi arăta că;
• conectori care leagă argumentele de tezele pe care le susțin: prin urmare, așadar, în consecință, fiindcă, deoarece, întrucât;
• conectori care introduc argumente (justificatori): căci, pentru că, de fapt, dovadă că, cum, având în vedere că, de altfel;
• conectori care introduc primul argument: în primul rând, mai întâi de toate, să începem prin, trebuie amintit mai întâi că, prima remarcă se referă la, să pornim de la;
• conectori care introduc următoarele argumente: în al doilea rând, în plus , în continuare, la fel, pe de o parte... pe de altă parte, nu numai... ci și;
• conectori care introduc ultimul argument: în fine, pentru a termina, în ultimul rând, nu în ultimul rând;
• conectori care leagă argumentele între ele: și, dar, însă, ci, sau;
• conectori care introduc concluzia: deci, în concluzie, așadar, iată de ce;

După natura relației între secvențele discursive pe care le leagă, conectorii pot fi:

• de analogie: și, de asemenea, adică, precum, ca și, ca și cum, asta amintește de, să ne amintim de;
• de exemplificare sau ilustrare: de exemplu, de pildă, anume, să luăm în considerare;
• de explicare: adică, altfel spus, mă refer la, vreau să spun, de fapt;
• de disjuncție: sau, fie, ori, exceptând, ceea ce exclude, spre deosebire;
• de opoziție, de rezervă, de rectificare, de respingere: dar, or, totuși, cu toate acestea, în schimb, din contră, de fapt, în realitate, în timp ce, în loc să, nici, ceea ce contrazice, ceea ce interzice;
• de concesie: chiar dacă, cu toate acestea, totuși, să admitem totuși, în ciuda;
• de cauzalitate: pentru că, fiindcă, deoarece, căci, având în vedere, dat fiind că, din moment ce, de aceea;
• de consecință: deci, în consecință, ca urmare, ceea ce implică, de unde decurge, ceea ce ne trimite la, de frică.

În concluzie, conectorii au funcții cognitive și discursive: servesc drept ghidări în interpretare și asigură în mod eficace pertinența discursului.

 

Bibliografie:
Bidu-Vrănceanu, Angela, Călărașu, Cristina, Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana, Mancaș, Mihaela, Pană Dindelegan, Gabriela, Dicționar general de științe ale limbii. Teoria limbii. Modele lingvistice. Fonetică, fonologie, gramatică, vocabular, semantică, semiotică, istoria limbii, dialectologie. Pragmatică, sociolingvistică, stilistică poetică, retorică, versificație, naratologie, București, Editura Științifică, 1997;
Reboul, Anne, Moeschler, Pragmatica discursului. De la interpretarea enunțului la interpretarea discursului, traducere de Irinel Antoniu, Iași, Institutul European, 2010;
Vasiliu, Emanuel, Introducere în teoria textului, București, Editura Științifică, 1990.