Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
În această lucrare mi-am propus să prezint câteva procedee de transformare a unui triunghi într-un triunghi echivalent cu el, a unui patrulater oarecare într-un triunghi echivalent cu el, a unui pentagon oarecare într-un triunghi echivalent cu el, a unui paralelogram dat într-un alt paralelogram a cărui bază să fie congruentă cu un segment dat, a unui dreptunghi într-un pătrat echivalent cu el, a unui triunghi într-un triunghi dreptunghic echivalent cu el care să aibă ca ipotenuză una din laturile triunghiului.
Problema 1. Să se demonstreze că, dacă baza unui triunghi este fixă și vârful opus se mișcă pe o paralelă la ea, aria triunghiului rămâne constantă.
Rezolvare: Fie MAB un triunghi și d o paralelă la AB. Când vârful M se mută în N, se obține triunghiul NAB. Baza triunghiului s-a schimbat, dar nu și înălțimea.
Modelul fizic-metoda de explorare indirectă a realității
Modernizarea procesului de învățământ presupune activizarea lui la cerințele societății cele mai avansate, la cerințele evoluției științei și tehnicii contemporane. Numai prin realizarea unui întreg complex de acțiuni care să vizeze toate direcțiile de modernizare a învățământului, se poate crea o școală modernă, capabilă să răspundă la comanda socială a epocii contemporane.
În prezenta parte a lucrării îmi propun să aprofundez una din direcțiile de perfecționare și modernizare a învățământului și anume cea a mijloacelor de învățământ care se referă la utilizarea modelului în procesul învățării fizicii la clasa a VIII-a gimnaziu și la clasele a IX-a, a XII-a de liceu. Evoluția științei și a tehnicii implică pătrunderea din ce în ce mai adânc în esența fenomenelor ce se prezintă simțurilor noastre sub forme extreme de variate, rezultând la rândul lor din interacțiunea a unui număr mare de factori
Unii din aceștia au un rol deosebit în fenomenele pe care le avem sub observație, în timp ce alții sunt auxiliari și lipsiți de importanță. Aceștia din urmă umbresc fenomenele în cauză, de aceea trebuie dacă nu eliminați definitiv cel puțin neglijați într-o primă aproximație.
Progresele tehnologice înregistrate, schimbările economice, culturale, politice, militare etc. fac ca societatea românească, la fel ca orice altă societate, să fie și ea într-un proces continuu de schimbare și modernizare. Cum era firesc, acesta a vizat și sistemul de învățământ, atât în privința spațiilor de lucru, a materialelor didactice folosite, cât și în ceea ce privește abordarea procesului de predare-învățare-evaluare la clasă, în vederea obținerii unui profil al absolventului care să se alinieze la standardele europene, un profil bazat pe competențe cheie.
Auzim adesea "Nu mai este școala ce-a fost odată!", ceea ce este întru totul adevărat, însă conotația, adesea peiorativă, nu se sprijină pe argumente solide, justificabile. Este firesc să ne adaptăm noilor vremuri, noilor cerințe educaționale. Dacă derulăm firul poveștii noastre, ne vom aduce aminte că "pe vremea noastră", noi, elevii, nu eram piesele cele mai importante ale sistemului. Cel puțin, nu în practică. Eram simpli receptori pasivi ai unor informații furnizate de către profesori de diferite specialități, iar rolurile principale ce ne erau atribuite erau acelea de a memora si de a reproduce cu fidelitate spusele cadrelor didactice (comentarii, exemple, explicații). Cunoștințele erau învățate sistematic, însă, din păcate, își găseau, de cele mai multe ori, întrebuințare doar la clasă, deci între zidurile școlii. Cei mai mulți dintre noi găseam dificil, dacă nu chiar imposibil, să aplicăm cele predate, pentru că nu eram obișnuiți să luăm inițiativă, să avem propriul raționament, să corelăm informațiile primite la fiecare materie, să încercăm să găsim soluții pe cont propriu pentru probleme întâlnite în diverse contexte. De fapt, "școala de altădată" ne făcea dependenți de profesor, de gândirea sa, de sistemul său de valori și de atitudinea acestuia față de materie, de școală și de noi.
Astăzi, recunoaștem o trecere evidentă de la învățământul centrat pe profesor la cel centrat pe elev. Sistemul nu-și mai permite să creeze absolvenți cu un bagaj solid de cunoștințe pe care, însă, nu știu și nu pot să le aplice în situații reale de viată. Reforma învățământului a fost o necesitate reală. Ea a implicat nu numai schimbarea manualelor, modernizarea și dotarea spațiilor de lucru, ci și proiectarea unui nou profil - acela al absolventului competent, profil conturat pe cicluri de învățământ, conform modelului european. Aceasta este adevărata inovație. Absolventului nu i se cere doar să dețină cunoștințe, ci să fie capabil și să le aplice în viața de zi cu zi. Totodată, se pune mare accent pe formarea de atitudini dezirabile pe care acesta să le manifeste în diverse contexte mai mult sau mai puțin familiare (ex: să manifeste seriozitate, punctualitate, responsabilitate, empatie, respect față de ceilalți și față de cultura diferitelor țări etc.) Pe scurt, absolventul modern trebuie să îndeplinească cele trei condiții de bază: știu - știu să fac - știu să fiu.
Folosirea termenului anacronic „Desen” pentru disciplina de Educație vizuală, este încă larg răspândită în instituțiile școlare de masă, atât la nivel de gimnaziu cât și liceu. Nu enunțarea termenului constituie o problemă, ci înțelegerea, abordarea și perspectiva pe care majoritatea o are asupra domeniului. Cu toate că artele vizuale au cunoscut o evoluție cu anvergură masivă în ultimele două decenii, pedagogia artei rămâne una limitată, iar importanța disciplinei în curriculum pare redusă adesea la ceva nesemnificativ. Scopurile și obiectivele operaționale sunt tot mai greu de îndeplinit la clase de elevi unde ignoranța și desconsiderarea iau locul respectului și implicării. O astfel de situație ridică probleme cadrului didactic specialist, care se vede nevoit să caute soluții în diverse direcții. O modalitate de abordare modernă a disciplinei prin adaptarea strategiilor, a mijloacelor și materialelor folosite reprezintă calea găsită de mine pentru o reușită care s-a reflectat în rezultate după un an școlar.
Schimbarea relației profesor – elev din una autoritară de subordonare condiționată a elevului într-una de colaborare interactivă și de coordonare biunivocă a fost primul pas pe care l-am întreprins în demersul meu didactic. Tendința de uniformizare și depersonalizare a colectivului clasei am anulat-o în detrimentul implementării unei viziuni în care elevul devine propriul său agent educațional, orientat și coordonat de către profesorul de artă. Într-o școală de masă sălile de clasă reprezintă cel mai des spații nefuncționale și improprii pentru buna desfășurare a orelor de Educație vizuală, motiv pentru care am solicitat și întreprins acțiuni în vederea constituirii unui atelier de artă. În acest spațiu polivalent am prevăzut sub forma unui proiect împreună cu elevii, un ambient care să conțină mobilier, instrumente și materiale specifice. Implicarea copiilor în realizarea design-ului de interior i-a adus mai aproape și a mărit semnificativ interesul acestora pentru disciplina de Educație vizuală.