Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Folosirea termenului anacronic „Desen” pentru disciplina de Educație vizuală, este încă larg răspândită în instituțiile școlare de masă, atât la nivel de gimnaziu cât și liceu. Nu enunțarea termenului constituie o problemă, ci înțelegerea, abordarea și perspectiva pe care majoritatea o are asupra domeniului. Cu toate că artele vizuale au cunoscut o evoluție cu anvergură masivă în ultimele două decenii, pedagogia artei rămâne una limitată, iar importanța disciplinei în curriculum pare redusă adesea la ceva nesemnificativ. Scopurile și obiectivele operaționale sunt tot mai greu de îndeplinit la clase de elevi unde ignoranța și desconsiderarea iau locul respectului și implicării. O astfel de situație ridică probleme cadrului didactic specialist, care se vede nevoit să caute soluții în diverse direcții. O modalitate de abordare modernă a disciplinei prin adaptarea strategiilor, a mijloacelor și materialelor folosite reprezintă calea găsită de mine pentru o reușită care s-a reflectat în rezultate după un an școlar.
Schimbarea relației profesor – elev din una autoritară de subordonare condiționată a elevului într-una de colaborare interactivă și de coordonare biunivocă a fost primul pas pe care l-am întreprins în demersul meu didactic. Tendința de uniformizare și depersonalizare a colectivului clasei am anulat-o în detrimentul implementării unei viziuni în care elevul devine propriul său agent educațional, orientat și coordonat de către profesorul de artă. Într-o școală de masă sălile de clasă reprezintă cel mai des spații nefuncționale și improprii pentru buna desfășurare a orelor de Educație vizuală, motiv pentru care am solicitat și întreprins acțiuni în vederea constituirii unui atelier de artă. În acest spațiu polivalent am prevăzut sub forma unui proiect împreună cu elevii, un ambient care să conțină mobilier, instrumente și materiale specifice. Implicarea copiilor în realizarea design-ului de interior i-a adus mai aproape și a mărit semnificativ interesul acestora pentru disciplina de Educație vizuală.