Educația, între prezent și trecut

Progresele tehnologice înregistrate, schimbările economice, culturale, politice, militare etc. fac ca societatea românească, la fel ca orice altă societate, să fie și ea într-un proces continuu de schimbare și modernizare. Cum era firesc, acesta a vizat și sistemul de învățământ, atât în privința spațiilor de lucru, a materialelor didactice folosite, cât și în ceea ce privește abordarea procesului de predare-învățare-evaluare la clasă, în vederea obținerii unui profil al absolventului care să se alinieze la standardele europene, un profil bazat pe competențe cheie.

Auzim adesea "Nu mai este școala ce-a fost odată!", ceea ce este întru totul adevărat, însă conotația, adesea peiorativă, nu se sprijină pe argumente solide, justificabile. Este firesc să ne adaptăm noilor vremuri, noilor cerințe educaționale. Dacă derulăm firul poveștii noastre, ne vom aduce aminte că "pe vremea noastră", noi, elevii, nu eram piesele cele mai importante ale sistemului. Cel puțin, nu în practică. Eram simpli receptori pasivi ai unor informații furnizate de către profesori de diferite specialități, iar rolurile principale ce ne erau atribuite erau acelea de a memora si de a reproduce cu fidelitate spusele cadrelor didactice (comentarii, exemple, explicații). Cunoștințele erau învățate sistematic, însă, din păcate, își găseau, de cele mai multe ori, întrebuințare doar la clasă, deci între zidurile școlii. Cei mai mulți dintre noi găseam dificil, dacă nu chiar imposibil, să aplicăm cele predate, pentru că nu eram obișnuiți să luăm inițiativă, să avem propriul raționament, să corelăm informațiile primite la fiecare materie, să încercăm să găsim soluții pe cont propriu pentru probleme întâlnite în diverse contexte. De fapt, "școala de altădată" ne făcea dependenți de profesor, de gândirea sa, de sistemul său de valori și de atitudinea acestuia față de materie, de școală și de noi.

Astăzi, recunoaștem o trecere evidentă de la învățământul centrat pe profesor la cel centrat pe elev. Sistemul nu-și mai permite să creeze absolvenți cu un bagaj solid de cunoștințe pe care, însă, nu știu și nu pot să le aplice în situații reale de viată. Reforma învățământului a fost o necesitate reală. Ea a implicat nu numai schimbarea manualelor, modernizarea și dotarea spațiilor de lucru, ci și proiectarea unui nou profil - acela al absolventului competent, profil conturat pe cicluri de învățământ, conform modelului european. Aceasta este adevărata inovație. Absolventului nu i se cere doar să dețină cunoștințe, ci să fie capabil și să le aplice în viața de zi cu zi. Totodată, se pune mare accent pe formarea de atitudini dezirabile pe care acesta să le manifeste în diverse contexte mai mult sau mai puțin familiare (ex: să manifeste seriozitate, punctualitate, responsabilitate, empatie, respect față de ceilalți și față de cultura diferitelor țări etc.) Pe scurt, absolventul modern trebuie să îndeplinească cele trei condiții de bază: știu - știu să fac - știu să fiu.

Cum este posibil? Prin reconfigurare curriculară, prin plasarea elevului în centrul procesului instructiv-educativ, prin adaptarea predării la nevoile, interesele și particularitățile sale. Concret, în zadar emitem pretenția ca elevul X, înzestrat cu o voce deosebită și pasionat de muzică, să aibă aceleași rezultate și performanțe ca ale elevului Y, care nu are nici calități vocale, nici deschidere spre muzică, dar se pricepe foarte bine la matematică și la fizică. Ideea este să îi încurajăm să exceleze într-un anumit domeniu, acoperind și celelalte materii la un nivel cel puțin satisfăcător. Astfel, îi va fi ușor să se orienteze mai târziu spre acel domeniu în care el se descurcă cel mai bine.

Spre deosebire de generația noastră, elevii de astăzi sunt încurajați să gândească critic, nu să spună cuvânt cu cuvânt lecția, să interpreteze și să își exprime opinia față de cele discutate la clasă, nu să ofere explicația profesorului ca fiind singura valabilă, să întreprindă activități autodidacte, nu să aștepte ca toată informația să vină din partea dascălului, să evalueze și să se autoevalueze în diferite situații (plecând de la niște criterii stabilite anterior), nu să aștepte un feedback ferm și imediat, să înțeleagă că notarea este doar un sistem convențional de evaluare și că nu reflectă mereu realitatea, să se implice activ în activitățile școlare și extrașcolare (adesea cu caracter interdisciplinar) pentru a corela și aplica noțiunile învățate în contexte particulare.

În privința rolului profesorului, putem spune că acesta rămâne la fel de important, deși el nu mai este cel care controlează tot procesul de predare-învățare-evaluare. Rămâne resursa principală, cel care predă, însă își dezvoltă destul de mult și alte calități: de mentor, de ghid, de organizator etc. El/Ea trebuie să respecte documentele curriculare în vigoare (planul-cadru și programa școlară).

Tot pentru a eficientiza procesul instructiv-educativ, cadrele didactice participă în prezent la tot mai multe cursuri de perfecționare (aici intră și diverse conferințe, seminarii, webinarii, workshopuri etc.). În lumina noilor cercetări ale pedagogilor și psihologilor, a reieșit că stilul de abordare trebuie văzut diferit. Dacă până acum câțiva ani, se credea că școala presupunea doar transmitere și asimilare de cunoștințe, fără a ține cont de mediul socio-familial, cultural și de dorințele și nevoile educabililor, astăzi se trage un semnal de alarmă pentru a ne face să conștientizăm că la baza educației în școală, se află, de fapt, două componente la fel de importante: partea cognitivă și partea afectivă. Copiii din fața noastră nu sunt roboți. Au sentimente, au păreri, au curiozități și sunt înzestrați cu capacitate diferită de înțelegere a noțiunilor predate. De aceea, se recomandă ca orice cadru didactic să lase să se întrevadă, la cursuri și în afara lor (în alte activități), puțin din omul care stă în spatele meseriei. E o modalitate de a-i atrage, de a-i face să se simtă importanți, ascultați și încurajați. Nu degeaba se spune că unui copil îi place o materie dacă îi place, în primul rând, omul de la catedră.

Mai mult decât atât, implicarea elevilor la oră depinde de modul în care cadrul didactic știe să își prezinte și să își organizeze materia, să adapteze conținuturile la vârsta și nivelul de pregătire a acestora, de tactul și priceperea de care dă dovadă în selectarea și diversificarea resurselor materiale, a metodelor și strategiilor didactice, precum și de modul în care oferă feedback. Un profesor flexibil, empatic, dar și corect, transparent, care explică și corectează cu blândețe va reuși întotdeauna nu numai să trezească interesul elevilor, ci să și obțină aprecierea acestora. Totuși, activitățile pe care le propune trebuie să respecte programa școlară.

Programele școlare actuale au început să fie aplicate începând cu anul 2013 la ciclul primar și 2017 la ciclul gimnazial, aducând îmbunătățiri variantelor de dinainte. Sunt organizate în jurul unor competențe generale și specifice, care îi oferă profesorului flexibilitate în alegerea resurselor didactice. Un aspect important de precizat în acest sens este că manualul nu este obligatoriu de parcurs (așa cum se crede), el servind ca un instrument de lucru, un material orientativ din care dascălul are libertatea de a selecta părți pe care să le lucreze la clasă. Un manual utilizat doar parțial nu înseamnă că nu a fost parcursă materia școlară din acel an (așa cum se credea înainte), ci doar că s-a optat și pentru alte resurse didactice (culegeri, fișe, aplicații on și off-line). Obligatoriu de parcurs este doar programa școlară.

Toate aceste competențe incluse în programă sunt menite să dezvolte cele 8 competențe cheie care conturează profilul de formare european, în vederea optimizării educației, din perspectiva pieței muncii:

• comunicarea în limba maternă - menită să dezvolte exprimarea și interpretarea noțiunilor predate, a ideilor, a emoțiilor, a faptelor și a opiniilor atât oral, cât și în scris;
• comunicarea în limbi străine - o competență ce nu mai trebuie percepută ca o simplă opțiune, ea devenind în timp o necesitate pentru angajări, turism, relații economice, politice etc.;
• competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii - pentru dezvoltarea și aplicarea gândirii matematice, logice;
• competența digitală - atât de apreciată de generația de astăzi, dar care poate constitui o adevărată provocare pentru școlile care nu beneficiază de suport tehnic și ai căror elevi provin din medii defavorizate, nepermițându-și achiziționarea unui dispozitiv electronic;
• a învăța să înveți - se referă, în mare parte, la capacitatea elevilor de a-și organiza timpul, de a căuta informațiile în diverse surse (atât individual, cât și în grup), de a fi autodidacți;
• competențe sociale și civice - referitoare la adoptarea spiritului de echipă, de colaborare, de gestionare a unor eventuale conflicte, de implicare în viața civică prin cunoașterea conceptelor, drepturilor, responsabilităților oamenilor etc.;
• spiritul de inițiativă și antreprenoriat- face referire la capacitatea lor de a pune ideile in practică, de a lua inițiativă, de a-și asuma riscuri, de a da dovadă de creativitate și disponibilitate de a se implica în proiecte;
• sensibilizare și exprimare culturală - vizează exprimarea creativă a ideilor, emoțiilor și experiențelor prin intermediul muzicii, al literaturii, al desenului, al artelor în general.

Aceste competențe cheie se întrepătrund și se ating în urma parcurgerii programelor școlare prin activități creative, personalizate, menite să vină în sprijinul intereselor și nevoilor educabililor. Practic, ele sunt niște rezultate ale învățării.

Ultimul aspect, dar nu cel din urmă, se referă la faptul că pentru a obține o educație de succes, pentru a modela minți și caractere, școala are nevoie să dezvolte un strâns parteneriat cu familia. Rolul acesteia este deosebit de important pentru dezvoltarea echilibrată a copilului, atât din punct de vedere cognitiv, cât și afectiv.

În concluzie, schimbările aduse în domeniul educației de aproximativ un deceniu încoace, accentuează ideea că, pentru o lume mai bună, este nevoie de o abordare diferită. Cu cât vom fi mai receptivi la interesele și nevoile elevilor noștri, la starea lor de bine, cu atât vor crește șansele ca bagajul lor de cunoștințe să se îmbogățească semnificativ.