Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Cea mai mare bucurie a copilăriei o reprezintă poveștile, așa cum mărturisește Ioan Slavici: Întreaga copilărie a mea n-a fost alta decât o poveste lungă și frumoasă...Cât am fost în casa părinților mei, am ascultat, cât am fost departe de ea, am spus povești: povestea a fost fondul plăcerilor mele din copilărie. Fiind ea pentru mine un suvenir de zile fericite. ( Slavici Ioan, 1979, p.37)
Literatura pentru copii se referă la creațiile populare sau culte accesibile nivelului de comprehensiune al copiilor și are un caracter aparte, întrucât se adresează vârstei preșcolare și școlare: literatura pentru copii include totalitatea creațiilor care, prin profunzimea mesajului, gradul de accesibilitate și nivelul realizării artistice, se dovedesc capabile să intre într-o relație afectivă cu cititorii lor. ( Stoica C., Vasilescu, E.,1977, p.23)
Conform Istoriei literaturii române, vol.I, publicat în 1964, Povestea are însușiri care o deosebesc de alte specii ale literaturii populare. Ea dă o mare libertte povestitorului să împletească fantezia cu realitatea, folosind tradiția folclorică (...). Deși în povești atât personajele cât și situațiile în care ele sunt puse au devenit în realitate niște convenții artistice - datorită oralității, eroilor li se transmite permanent experiența de viață a povestitorilor creatori, iar relațiile dintre personaje reflectă actualitatea, deși împrejurările în care se exercită sunt neobișnuite. (Istoria literaturii române, vol.I, 1964, Editura Academiei R.P. Române, p.81).
Basmele au un fond real, izvorât din speranța pentru o viață frumoasă; basmul este simbolul dorinței de libertate și de dreptate. Farmecul basmelor este dat de personajele înzestrate cu abilități deosebite, lumea fabuloasă în care se petrece acțiunea și este necesar pentru ca elevii să-și însușească noțiunea de bine și rău, frumos și urât, calitate și defect.
Metoda de evaluare reprezintă o cale prin care profesorul oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de dezvoltare a competențelor prevăzute în programa școlară și urmărite în procesul educațional prin utilizarea unei diversități de instrumente adecvate scopului urmărit.
Metodele de evaluare sunt importante în raport cu situațiile educaționale în care sunt folosite. Fiecare metodă, tehnică sau instrument de evaluare prezintă avantaje și dezavantaje, care vizează capacități cognitive diferite și care nu oferă aceleași informații despre procesul didactic. Datorită acestui fapt nicio metodă și niciun instrument nu sunt universal valabile pentru toate tipurile de competențe sau conținuturi. De aceea, util este îmbinarea diferitelor metode, tehnici și instrumente de evaluare, prin folosirea celei mai potrivite pentru atingerea scopului evaluării.
Criteriul cel mai frecvent folosit în clasificarea metodelor de evaluare este cel cronologic, conform căruia voi descrie câteva metode de evaluare folosite la disciplina chimie.
Educației ecologică promovează respectul față de natură la elevi. De prea multe ori în drum spre școală vedem deșeuri aruncate la întâmplare pe câmp pe stradă sau prin parcuri. Nu numai că acestea urâțesc peisajul dar poluează mediul în care trăim. Prin promovarea respectului față de natură putem preveni ca astfel de lucruri să se mai întâmple în viitor.
Învățându-i pe elevi cum comportamentul lor afectează viața sălbatică și mediul, îi putem ajuta să înțeleagă că îngrijirea mediului are efecte pozitive inclusiv asupra oamenilor.
Educația ecologică nu numai că îi ajută pe elevi să-și dezvolte un sentiment de respect pentru natură, ci îi învață de asemenea, cum să gândească critic consecințele pe termen lung ale acțiunilor lor. Aceasta este o abilitate utilă nu numai pentru cei interesați de conservare, ci și pentru orice alt aspect al vieții. Educația de mediu îi inspiră pe elevi să cerceteze, să întrebe cum și de ce se întâmplă anumite lucruri și, ulterior, să ia propriile decizii cu privire la problemele complexe de mediu.
Prea mulți copii stau în casă petrecând toată ziua în fața ecranelor computerului sau tastând de pe telefoanele mobile. Învățându-i pe copii despre beneficiile naturii, îi putem implica în activități în afara casei, cum ar fi grădinăritul, drumețiile și ciclismul.
Literatura străină și autohtonă datorează romantismului cele mai frumoase pagini descriptive dedicate naturii. Individul romantic, nemulțumit de prezentul degradat, se refugiază în trecut. Tot astfel, societatea filistină în care acesta trăiește îi provoacă un acut sentiment al inadaptării, soluția constituind-o evadarea în mijlocul naturii ocrotitoare. În literatura română, aceste atitudini sunt ilustrate cel mai sugestiv de Mihai Eminescu, în poezie, iar în proză, de Mihail Sadoveanu.
În lirica eminesciană, natura și iubirea alcătuiesc un cuplu tematic indivizibil. În funcție de etapa de creație căreia i se încadrează, poeziile surprind o natură maternă, ocrotitoare, refugiu al cuplului de îndrăgostiți, dar și o natură ostilă, indiferentă la suferința individului.
Cea dintâi ipostază se regăsește în texte lirice precum Lacul, Lasă-ți lumea..., Dorința, Floare albastră, Sara pe deal, Luceafărul, Freamăt de codru. În aceste poezii, iubirea apare adesea ca o proiecție în ideal, ca aspirație a eului liric îndrăgostit. Iubiții se cheamă reciproc în mijlocul naturii protectoare, însă de multe ori, îndrăgostiții nu se găsesc și iubirea rămâne o iluzie neîmplinită, ca în poezia Lacul: