Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
La clasa a X-a, dezbaterea dă o formă socializată activității de învățare, creează o atmosferă de deschidere, de receptivitate și de apropiere reciprocă, intensifică intercomunicarea reală și relațiile din cadrul grupului, contribuie la stabilirea unei atmosfere democratice, de participare activă la viața grupului, favorizează formarea deprinderilor de cooperare, de rezolvare în spiritul unei munci colective a problemelor, impune o disciplină în interiorul colectivității.
1. Inițierea dezbaterii
Cu două săptămâni înainte, elevii au fost informați în legătură cu tema ce urmează a fi dezbătută și au primit bibliografia minimală care să-i ajute pe parcursul dezbaterii. Elevii pot folosi și alte surse în afara celor recomandate de profesor.
2. Pregătirea dezbaterii
Această etapă presupune parcurgerea activă a bibliografiei de către elevi (identificarea de întrebări pornind de la materialele citite, efectuarea de adnotări pe marginea textelor, elaborarea de fișe de lucru) urmată de identificarea posibilităților de interpretare a temei prin analiza termenilor cheie.
A. Dezbaterea propriu-zisă
Se așează clasa în cerc formându-se o masă rotundă. Profesorul scrie pe tablă tema supusă dezbaterii Iubire și dreptate. De asemenea profesorul trasează coordonatele pe care se va desfășura dezbaterea astfel:
Tehnologia nu schimbă și nu îmbunătățește predarea și învățarea. Cheia pentru introducerea cu succes a tehnologiei în predare și în învățare constă în acordarea unei atenții sporite, managementului proceselor, strategiei, structurii și mai ales rolurilor și deprinderilor.
Desfășurarea procesului de instruire necesită anticiparea de către profesor a activităților din clasă. Aceasta înseamnă, construirea strategiei predării care presupune identificarea deprinderilor și a informațiilor pe care trebuie să și le însușească elevul; profesorul este cel care decide și este responsabil asupra a „ce”, „cum” și „când” se învață.
Integrarea tehnologiilor informatice și comunicaționale, în procesul de predare-învățare-evaluare, a devenit în ultimele două decenii o prioritate a politicilor educaționale pe toate meridianele lumii întrucât se deschid noi orizonturi pentru practica educației: facilitarea proceselor de prezentare a informației, de procesare a acesteia de către elev, de construire a cunoașterii.
Rolul cadrului didactic din învățământului tradițional, de transmițător al informației, se poate transforma în cel de facilitator al învățării prin regândirea propriei misiuni: crearea unui ambient (scop, informații, resurse, strategie) care să-i permită elevului să-și construiască/ dezvolte cunoașterea, cu ajutorul TIC.
„Pripit și exaltat, cu o rapiditate a minții care nu trecea neobservată și cu o întărâtare de a opune propria viziune unei viziuni insuficiente, Camil Petrescu este cavalerul solitar al literelor românești, în război cu limitele. […] Biografia sa nu are amănunte civice, totul se petrece sub semnul înrolării permanente în pasiunea de a cunoaște.” Aprecierea critică a Irinei Petraș concentrează trăsăturile care compun profilul moral și spiritual al celui care a fost, incontestabil, una dintre cele mai merituoase personalități culturale românești: nervozitatea excesivă, expresie a încordării și a angajării spirituale permanente; inteligența vie, înclinația constitutivă spre polemică, inepuizabila dorință de cunoaștere.
Pe Camil Petrescu, cei care l-au cunoscut l-au evocat în termeni apologetici, așa cum se cuvine a te raporta la un spirit complex, multilateral, deschizător de drumuri în literatură și arta spectacolului teatral. Cu rare excepții – celebrul portret realizat de Eugen Lovinescu și considerațiile insurgente ale lui Eugen Ionescu, mărturiile oamenilor de litere sunt elogioase, pe alocuri elegiace.
Poet, dramaturg și teatrolog, romancier și teoretician al romanului, filosof, publicist, Camil Petrescu demonstrează, prin varietatea domeniilor de activitate, „disponibilitățile multiple ale spiritului său creator”. Dintr-un cumul de factori printre care se numără discrepanța dintre modernitatea operei sale și orizontul de așteptare al contemporanilor, precum și spiritul polemic al autorului, care i-a creat destui adversari, receptarea adecvată a operei camilpetresciene s-a realizat mai târziu. Dar autorul a fost conștient de valoarea creației sale, de statutul său de pionier în anumite domenii. Înțelegerea acestui fapt se trăda adesea prin excese egotiste care nu au scăpat neamendate de către contemporani. Eugen Lovinescu notează ironic: „Înainte de a mi se fi afirmat ca scriitor de talent, cum avea să o facă mai târziu, Camil mi s-a fixat în atenție prin această spaimă admirativă de tot ceea ce făcea; ca tuberculoșii ce se complac în propria lor sudoare, tânărul meu prieten îmi părea menit de a se răsfăța în propria-i personalitate”.
Mulți filosofi s-au dedicat științei cu dorința de a oferi o perspectivă asupra problematicii naturii umane, astfel cu certitudine, omul se evidențiază ca o unicitate extrem de complexă, iar răspunsurile rezultate sunt extrem de diferite.
Dintre aceștia enumerăm filosofi precum: Aristotel care a subliniat importanța dezvoltării virtuților și a vieții echilibrate, și a estimat precum că esența umană constă în rațiune și capacitatea de a gândi, Thomas Hobbes ce vine cu argumentarea cum că o autoritate puternică era necesară pentru menținerea ordinii sociale. Jean-Jacques Rousseau întărește ideea că libertatea naturală a omului este subminată de progresul social, iar în opinia filosofului Immanuel Kant umanitate este demnitate, el a evidențiat importanța rațiunii și moralității în definirea naturii umane. Pentru Jean-Paul Sartre, „omul nu este, ci devine!” René Descartes a atribuit rațiunii o importanță deosebită în definirea omului („gândesc, deci exist,,). Lucian Blaga, considera că omul este eminamente subiectul creator în Univers. Friedrich Nietzsche oferă o perspectivă unică și semnificativă asupra gândirii filosofice și culturale, conferind o viziune provocatoare și profundă asupra naturii umane. Ideile lui Sigmund Freud au avut un impact semnificativ asupra psihologiei și a altor domenii conexe, revoluționând gândirea despre natura umană prin teoria sa psihanalitică. El a evidențiat rolul inconștientului în comportamentul uman și a explorat concepte precum id, ego și superego.