În ultima jumătate de secol, creativitatea a devenit una dintre problemele importante ale psihologiei, în mare parte datorită evoluției societății contemporane, care se caracterizează prin schimbări radicale în conduită, în familie și în societate.
Creativitatea este o nevoie socială, deoarece în plan educațional se tinde spre formarea unor oameni conformiști, cu stereotipii numeroase și marcante, iar în plan familial, în viața personală, manifestările creative nu sunt bine văzute; prin îmbrăcămintea noastră, mâncarea pe care o consumăm, cărțile pe care le citim sau ne sunt recomandate, ideile pe care le susținem dovedim o tendință puternică spre conformitate și stereotipie.
Se consideră că, utilizând metodele adecvate, la orice ființă umană normală (Q.I.= 90) se poate dezvolta un minim de creativitate. De aici rezultă faptul că orice copil trebuie să beneficieze de mijloace generale și speciale de educare a creativității. Metodele de stimulare a creativității au ca scop eliminarea blocajelor creative și pot fi grupate în metode care se adresează personalității și cele care se adresează produsului creator.
Metodele destinate personalității creatoare au ca finalitate echilibrarea psihică a individului, ieșirea din rutină, din cotidian, pentru a se asigura terenul favorabil procesului creator, prin înlăturarea iritabilității, a încordării, anxietății, neîncrederii în propriile resurse și a spiritului critic, iar metodele destinate produsului creator pot fi împărțite în metode imaginative și metode raționale.
Enumerăm în continuare câteva metode imaginative utilizate în cadrul procesului de învățământ de la clasele primare în vederea stimulării creativității elevilor, așa cum sunt prezentate de Silvia Breben în ghidul metodic Metode interactive de grup (2002).
Brainstormingul (asaltul de idei) reprezintă formularea a cât mai multor idei, oricât de fanteziste ar putea părea acestea, ca răspuns la o situație enunțată, după principiul „cantitatea generează calitatea”. În conformitate cu acest principiu, pentru a ajunge la idei inedite și viabile, este nevoie de o productivitate creativă cât mai mare. Termenul englezesc se traduce prin expresia „furtună în creier” (brain = creier; storm = furtună) sau „asalt de idei”.
Ea poate fi definită ca o modalitate de stimulare a activității creierului astfel încât, într-un timp scurt, să se obțină, de la un grup mic de indivizi, un număr mare de idei noi, valoroase, de a formula și rezolva diferite probleme în mod creativ. Mecanismul psihologic care stă la baza acestei metode are în vedere capacitatea intelectului de a rezolva asociații, ceea ce va declanșa, prin participarea celorlalți, o adevărată „reacție în lanț”, astfel că unele idei sunt fructul gândirii colective. Brainstormingul este o bună metodă de predare-învățare. În cadrul lecțiilor se realizează variante prescurtate ale metodei, obiectivul fundamental fiind acela de a-i determina pe participanți să-și exprime liber opiniile, să emită idei proprii, fără prejudecăți, să exerseze atitudini deschise și creative în grup, să fie motivați pentru activitate, să învețe într-un mod plăcut și atractiv.
O astfel de activitate presupune anumite avantaje: implicarea activă a tuturor participanților; dezvoltarea capacității de a trăi anumite situații, de a le analiza, de a lua decizii privind alegerea soluției optime; exprimarea personalității, exersarea creativității; dezvoltarea relațiilor interpersonale prin valorizarea ideilor fiecăruia și prin înțelegerea calităților celor din jur; realizarea unei ambianțe pline de prospețime.
Pentru derularea în condiții optime a unui brainstorming se parcurg câteva etape. O primă etapă o reprezintă alegerea temei și a sarcinii de lucru. În a doua etapă se solicită exprimarea într-un mod cât mai rapid, în fraze scurte și concrete a tuturor ideilor, chiar trăsnite, neobișnuite, așa cum vin ele în minte, legate de rezolvarea unei situații-problemă. Se pot face asociații în legătură cu afirmațiile celorlalți, se pot prelua, completa sau transforma ideile din grup, dar nimeni nu are voie să facă observații negative. Toate ideile se înregistrează în scris, pe tablă sau flipchart. Se lasă o pauză de 15 minute pentru „așezarea” ideilor emise și recepționate. Ideile emise se reiau pe rând și se grupează, apoi se analizează, se evaluează. Urmează apoi etapa de selectare a ideilor originale sau a celor mai apropiate de soluționarea problemei. Ideile vor fi afișate în forme cât mai variate și originale: cuvinte, propoziții, imagini, desene, cântece, joc de rol, pentru a fi cunoscute de ceilalți. Profesorul are rolul de a încuraja exprimarea ideilor, a interzice intervențiile inhibante și a stimula explozia de idei.
Metoda Philips 6-6 are drept scop stimularea creativității elevilor care participă la o dezbatere, prin emiterea de idei de către 6 membri în 6 minute pentru rezolvarea unei sarcini, probleme, teme puse în dezbatere. Colectivul de elevi se organizează în grupuri de câte șase membri, din care: un lider dirijează, conduce activitatea în cadrul grupului și prezintă rezultatele, iar un alt copil, „mesager” al grupului, reține ideile colegilor. Fiecare participant, din cei șase, propune un răspuns, iar la final „mesagerul” prezintă ideile cele mai importante
Menționez în continuare câteva avantaje ale acestei metode: toți membrii grupului au posibilitatea de a fi activi, se obține rapid un număr mare de idei, soluții și argumente; participanții se obișnuiesc cu logica argumentării, cu susținerea unui punct propriu de vedere.
Explozia stelară este o modalitate de stimulare a creativității, de relaxare a elevilor și se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme și noi descoperiri. Este o cale nouă de atingere a obiectivelor din programă. Se folosește în diferite activități: lecturi după imagini, povestiri, poezii, jocuri didactice, precum și în activități de evaluare. Această metodă stimulează creativitatea în grup și individuală, facilitează crearea de întrebări, dezvoltă și exersează gândirea cauzală, divergentă, deductivă, inteligențele multiple, limbajul, atenția distributivă.
Ciorchinele este o strategie de predare, folosită individual sau în grup, care îi încurajează pe elevi să gândească liber și deschis. Este o formă de gândire neliniară, care aproximează în mare măsură felul în care funcționează mintea omenească. Ciorchinele poate fi utilizat pentru a stimula gândirea înainte de a studia temeinic un anumit subiect. Mai poate fi folosit ca modalitate de a rezuma ce s-a învățat, ca metodă de a construi asociații noi sau de a reprezenta noi sensuri. Este o activitate care poate fi folosită ca instrument eficient în dezvoltarea deprinderilor de scriere, mai ales la cei care sunt recalcitranți la scris.
Menționez avantajele aplicării acestei metode: stimulează valorificarea cunoștințelor, părerilor și convingerilor personale; captează atenția elevilor; dezvoltă gândirea liberă și deschisă; stimulează creativitatea elevilor; stimulează motivația elevilor pentru a participa la activitate; contribuie la formarea capacității de autocunoaștere și autoevaluare, prin comparație cu ceilalți participanți.
În aplicarea acestei metode se vor respecta câteva etape, și anume: se scrie un cuvânt sau o propoziție-nucleu în mijlocul unei pagini sau table; elevii vor scrie cuvinte sau sintagme care le vin în minte legate de tema respectivă; se trasează linii de la cuvântul sau propoziția-nucleu către cuvintele și sintagmele noi, prin care se stabilesc legături cu acestea; elevii vor scrie atâtea idei câte le vin în minte până expiră timpul acordat sau nu mai au nicio idee. În timpul scrierii ideilor nu vor fi criticate și evaluate ideile propuse, ci va fi încurajată notarea acestora, chiar dacă unele dintre ele apar mai greu.
Cubul presupune explorarea unui subiect, a unei situații, din mai multe perspective, permițând abordarea complexă și integratoare a unei teme.” Sunt recomandate următoarele etape: realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează; anunțarea subiectului pus în discuție; împărțirea clasei în șase grupe, fiecare examinând tema din perspectiva cerinței de pe una din fețele cubului; redactarea finală și împărtășirea ei celorlalte grupe; afișarea formei finale pe tablă sau pe pereții clasei.
Avantajele folosirii acestei metode constau în faptul că: determină participarea conștientă a elevilor prin implicarea maximă a acestora în rezolvarea sarcinilor; permite diferențierea sarcinilor de învățare; formează deprinderi de muncă intelectuală; stimulează gândirea logică a elevilor; crește responsabilitatea elevului față de propria învățare, dar și față de grup; sporește eficiența învățării (elevii învață unii de la alții); familiarizează elevii cu cercetarea științifică; dezvoltă abilități de comunicare și cooperare. Această metodă are și unele dezavantaje: rezolvarea sarcinilor solicită resurse mari de timp; se creează un zgomot oarecare; facilitează erori în învățare; nu există un control precis asupra cantității și calității cunoștințelor dobândite de fiecare elev.
Bulgărele de zăpadă presupune reducerea numărului de elemente, aspecte, fațete ale unei probleme sau situații pentru focalizarea asupra celor esențiale.” Etapele parcurse în utilizarea acestei metode sunt: împărțirea clasei în grupuri de câte 7-8 elevi; enunțarea temei; notarea unei singure idei de către fiecare membru; fiecare membru citește toate ideile și le ierarhizează de la 1 la 8. Se vor reține doar primele 2-3. Se reunește tot grupul cu cele două idei de la fiecare și se repetă algoritmul, astfel se vor reține doar ideile și aspectele pe care tot grupul le consideră relevante.
Bulgărele de zăpadă și Cubul sunt două metode complementare prin ceea ce propun spre realizare. Cubul îi va ajuta pe elevi să privească tema din diferite perspective, exercitând diferite proceduri, iar Bulgărele de zăpadă îi va ajuta să reducă numărul de elemente, aspecte ale unei probleme, oprindu-se asupra celor esențiale. Ceea ce se obține remarcabil prin utilizarea coroborată a celor două metode este implicarea tuturor elevilor cu minimum de „conflicte” și, apoi, finalizarea, construirea propriu-zisă tot cu participarea tuturor; odată ce a fost de acord și a sprijinit, a „votat” pentru o idee, va trebui să o și pună în aplicare. Chiar dacă nu este ideea lui, dar a găsit-o intersantă, a aderat la ea, elevul va lucra cu mai multă seriozitate și plăcere.
În concluzie, în școala contemporană, pe lângă efortul tradițional de educare a gândirii critice, cultivarea creativității a devenit un obiectiv major. Aceasta implică schimbări importante, atât în mentalitatea profesorilor, cât și în privința metodelor de educare și instruire.
Efortul depus de educator în școală, în sfera creativității, are efect direct asupra activității creatoare viitoare, activitate ce reprezintă un factor hotărâtor al dezvoltării economico-sociale, o resursă de cea mai mare valoare a societății. În opoziție cu resursele materiale, energetice și de forță de muncă, epuizabile sau deficitare, resursele creatoare sunt, practic, inepuizabile. De aici rezultă și posibilitățile realmente nelimitate ale cunoașterii umane și perspectivele largi de dezvoltare ce stau în fața științei, tehnicii, cercetării în general.
Bibliografie:
Breben, Silvia. (2002). Metode interactive de grup – ghid metodic. Craiova. Editura Arves;
Gârboveanu, M., Negoescu, V., Nicola, G., Onofrei, A., Roco, M., Surdu, A. (1981). Stimularea creativității elevilor în procesul de învățământ. București. Editura Didactică și Pedagogică;
Popescu, Gabriela. (2007). Psihologia creativității. București. Editura Fundației România de Mâine;
Roco, Mihaela. (2004). Creativitate și inteligență emoțională. Iași. Editura Polirom;
Șerdean, Ioan. (2003). Didactica limbii și literaturii române în învățământul primar. București. Editura Corint.
Publicat de:
Prelipcean Otilia Elena
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți, Suceava.