Repere conceptuale ale evaluării educaționale

Din perspectiva Științelor Educației evaluarea este un concept fundamental deoarece face parte integrantă din procesul instructiv-educativ, alături de predare și de învățare. Este o componentă a fiecărui demers didactic, ea reprezentând conexiunea inversă pe care se primesc informații despre rezultatele obținute de preșcolari sau elevi în învățare și despre calitatea predării.

În sensul său cel mai larg evaluarea vizează eficiența sistemului de învățământ, considerat ca subsistem al sistemului social… Astfel evaluarea se pronunță asupra funcționalității sistemului de învățământ prin prisma felului în care acesta răspunde exigențelor și așteptărilor sistemului social. (I. Nicola)

Evaluarea constituie o preocupare permanentă a specialiștilor în Științele Educației, atât a teoreticienilor, cât și a practicienilor, devenind obiectul a numeroase dezbateri și cercetări. De aceea, definirea conceptului de evaluare nu este facilă, în literatura de specialitate existând o multitudine de definiții posibile. Totuși se poate constata o evoluție a conceptului prin identificarea a trei categorii de definiții:

• Definițiile vechi, care puneau semnul egalității între evaluare și măsurarea rezultatelor elevilor;
• Definiții din perspectiva pedagogiei prin obiective, care interpretau evaluarea în raport cu obiectivele operaționale;
• Definițiile noi, actuale, moderne, care concep evaluarea ca apreciere, ca emitere de judecăți de valoare despre ceea ce a învățat și cum a învățat elevul, pe baza unor criterii precise, bine stabilite anterior.

Din multitudinea de variante vom evidenția următoarea definiție: A evalua înseamnă a emite judecăți de valoare privind învățarea de către elev, pe baza unor criterii adecvate obiectivelor fixate, în vederea luării unor decizii. (D. Potolea, M. Manolescu)

Evaluarea reprezintă o activitate complexă, integrată în activitatea didactică, alături de predare și de învățare. Ea se desfășoare în timp, pe mai multe etape, deoarece corelează trei operații didactice: de măsurare și de apreciere, care asigură diagnoza, cu decizia, care implică prognoza, având ca scop autoreglarea la nivelul procesului și al sistemului de învățământ.

Evaluarea în învățământ este un proces de obținere a informațiilor (asupra elevului, profesorului însuși sau asupra programului educativ) și de valorificare a acestor informații în vederea elaborării unor aprecieri care, la rândul lor, vor fi utilizate pentru adoptarea unor decizii. Informațiile constituie baza pentru emiterea aprecierilor, iar aprecierile sunt estimări ale situației actuale ori prognoze ale rezultatelor viitoare, în timp ce deciziile sunt opțiuni pentru anumite modalități de acțiune.

Evaluarea este un proces complex de comparare a rezultatelor activităților instructiv-educative cu obiectivele planificate (evaluarea calității), cu resursele utilizate (evaluarea eficienței) sau cu rezultatele anterioare (evaluarea progresului).

Totodată, evaluarea este un proces de măsurare și apreciere a valorii rezultatelor Sistemului Național de educație sau ale unui subsistem al acestuia a eficienței resurselor condițiilor și strategiilor folosite, prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse, în vederea luării unor decizii de îmbunătățire și perfecționare.

Având în vedere cele prezentate mai sus, putem considera că evaluarea prezintă următoarele caracteristici: Este un proces (nu un produs), deci o activitate etapizată, desfășurată în timp. Evaluarea nu se rezumă la notarea sau acordarea de calificative elevilor, ci vizează domenii și probleme mult mai complexe, inclusiv programe de învățământ și sistemul în ansamblu. Implică un șir de măsurări, comparații , aprecieri pe baza cărora se pot adopta anumite decizii menite să optimizeze activitatea sau domeniile supuse evaluării.

Funcțiile evaluării se referă la sarcinile, obiectivele, rolul și destinațiile evaluării. Funcțiile evaluării sunt abordate în literatura de specialitate din diverse perspective. Astfel, Ioan Nicola evidențiază funcții cu caracter economic și social, Sorin Cristea analizează funcții cu caracter social, pedagogice și manageriale, iar ghidurile de evaluare elaborate de Serviciul Național de Evaluare și Examinare menționează funcții generale și specifice.

Evaluarea realizează următoarele funcții generale: educativă ,constatativa, diagnostică și prognostică. Ea realizează și funcții specifice : de certificare, motivațională, selectivă, competițională, de consiliere.

Funcția educativă este cea mai specifică și mai importantă deoarece urmărește stimularea/ dinamizarea obținerii de performanțe superioare în pregătirea elevilor ca urmare a influențelor psiho-motivaționale și sociale ale rezultatelor ce le obțin prin evaluare. Îndeplinirea funcției educative se realizează prin conștientizarea rezultatelor evaluării în situațiile succesului , insuccesului și mediocrității școlare.

Funcția constatativă (de constatare) se referă la cunoașterea stării fenomenului , a activității și a rezultatelor obținute. Această constatare trebuie să fie cât mai exact posibil, să nu fie deformată.

Funcția diagnostică (de diagnoză) vizează identificarea cauzelor care stau la baza fenomenelor constatate. Ea explică starea constatată și permite ameliorarea acesteia.

Funcția prognostica (de prognoză) se concretizează în deciziile de ameliorare ce urmează a fi adoptate cu privire la desfășurarea activității în etapele următoare, pe care precedentele funcții le sugerează și le fundamentează.

Funcția selectivă și competițională asigură ierarhizarea și clasificarea elevilor sub raport valoric și al performanțelor în cadrul grupului de studiu.

Funcția de certificare permite recunoașterea statutului dobândit de către candidat în urma unui examen sau a unei evaluări cu caracter normativ.

Funcția motivațională activează și stimulează autocunoașterea, autoaprecierea, valențele meta-cognitive în raport cu obiectivele procesului educațional stabilite de la început sau în funcție de obiectivele de evaluare comunicate anterior.

Funcția de consiliere orientează decizia elevilor și a părinților, conform nivelului de performanțe obținute, astfel încât orientarea școlară și/sau profesională a elevilor să fie optimă, în echilibrul stimulativ între dorințe și posibilități.