Valoarea formativă a strategiilor de predare integrată la ciclul primar

Îmbunătățirea predării prin abordarea unor strategii de predare eficiente a devenit una din problemele importante și îndelung studiate ale învățământului modern. Predarea eficientă devine o modalitate de a asigura un proces de învățare la cel mai înalt nivel pentru elev (Jones-Hamilton, 2001).

Așa cum îl citează Ioan Cerghit pe G.N. Volkov în lucrarea sa „Metode de învățământ”, școala trebuie să devină un laborator de cercetare în care elevul vine pentru a face descoperiri. A învăța pe copil nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propria-i gândire, aducând-o până la gândirea noastră, cu alte cuvinte, nu să-i impunem lumea noastră, creată de gândirea noastră, ci să-l ajutăm să înțeleagă cu gândirea lui lumea sensibilă, nemijlocit evidentă (G. N. Volkov - „Sociologia educației”, pag. 289), să-i formăm deci capacități și deprinderi de a cerceta și descoperi realitatea înconjurătoare, competențe de operare cu noțiunile învățate și de aplicarea lor în propria percepție a realității în care evoluează copilul.

Privită ca un sistem de acțiuni destinate să inducă învățarea, predarea cuprinde în structura sa operațională trei categorii de elemente: elemente de strategie didactică, elemente de tactică didactică și elemente legate de stilul de predare al profesorului. Pedagogia centrată pe elev, pe cel care învață, transformă rolul profesorului într-un facilitator al învățării cu scopul de a maximiza procesul de învățare (Kaplan&Kies, 1995; Murphy, 1998).

Abordarea integrată a conținuturilor învățării determină cadrul didactic să-și valorifice capacitatea intelectuală și creativitatea prin alegerea celor mai eficiente strategii. Strategia didactică este modalitatea eficientă prin care profesorul îi ajută pe elevi să acceadă la cunoaștere și să-și dezvolte capacitățile intelectuale, priceperile, deprinderile, aptitudinile, sentimentele și emoțiile. Ea se constituie dintr-un ansamblu complex și circular de metode, tehnici, mijloace de învățământ și forme de organizare a activității, complementare, pe baza cărora profesorul elaborează un plan de lucru cu elevii, în vederea realizării cu eficiență a învățării. Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare și învățare (informative și activ-participative, de studiu individual, de verificare și evaluare).

Pentru profesor „metoda reprezintă o cale de organizare și conducere a activității de cunoaștere (învățare) a elevului, o cale de conducere spre construcția cunoașterii individuale a acestuia; un instrument didactic cu ajutorul căruia îi determină pe cei aflați în băncile școlii la un demers de asimilare activă a unor cunoștințe și forme comportamentale, de stimulare, în același timp a dezvoltării forțelor lor cognitive, intelectuale.” (Ioan Cerghit).

Pentru elevi metoda înseamnă „drumul pe care acesta îl parcurge de la necunoaștere la cunoaștere; calea care îl conduce de la o cunoaștere mai puțin profundă la una mai adâncă; un instrument ce-l păstrează în situație de ucenicie, de persoană care întreprinde o acțiune de căutare a adevărului, de redescoperire a unor adevăruri noi”.

În contextul predării integrate, profesorul trebuie nu numai să organizeze spațiul și activitatea, ci și să participe alături de elevi la elaborarea cunoștințelor; să servească drept model în legăturile interpersonale și să încurajeze interacțiunile cooperante dintre elevi; să-i îndrume cum să-și folosească timpul, spațiul, echipamentul și materialele; să ajute individul sau grupul să extragă din experiențe informațiile necesare, valorile și să le interpreteze și evalueze.

Strategiile didactice de predare integrată promovează o învățare activă, implică o colaborare susținută între elevi care, organizați în microgrupuri, lucrează împreună pentru realizarea unor obiective prestabilite. Cadrul didactic plasează accentul nu pe rolul de difuzor de mesaje informaționale, ci pe rolurile de organizator, facilitator și mediator al activităților de învățare. Demersul didactic este conceput astfel încât nu îl mai are în centru pe profesor, ci pe elev. Rolul profesorului rămâne unul capital, însă, renunțând la vechile practici educaționale rigide și uniforme, el devine organizator al unui mediu de învățare adaptat particularităților și nevoilor beneficiarilor, facilitând procesul învățării și dezvoltarea competențelor.

Proiectând și realizând activități de predare-învățare-evaluare bazate pe strategii didactice interactive, cadrul didactic oferă elevilor multiple ocazii de a se implica în procesul propriei formări, de a-și exprima în mod liber ideile, opiniile și de a le confrunta cu cele ale colegilor, de a-și dezvolta competențele metacognitive. Pentru a asigura dezvoltarea și valorificarea resurselor lor cognitive, afective și acționale, pentru a-i „instrumenta” în vederea adaptării și inserției optime în mediul socioprofesional, este esențială construirea unor strategii didactice bazate pe acțiune, aplicare, cercetare, experimentare. Astfel, li se va crea elevilor ocazia de a practica o învățare de calitate, de a realiza achiziții durabile, susceptibile de a fi utilizate și transferate în diverse contexte instrucționale și nu numai. Beneficiind de o îndrumare competentă, având suportul unor profesori care îi respectă și sunt interesați continuu de ameliorarea nivelului lor de achiziții și competențe, elevii vor avea posibilitatea să realizeze obiectivele învățării și să finalizeze cu succes această activitate. În plus, și șansele lor de reușită socială vor spori considerabil.

Percepția cadrului didactic asupra elevilor suportă deci transformări radicale: imaginea elevului - receptor pasiv de informații, de cunoștințe „prefabricate” este înlocuită cu imaginea elevului activ, motivat să practice o învățare autentică, să-și formeze competențe specifice de procesare a informațiilor, de generare de noi cunoștințe, de aplicare a acestora în diferite contexte etc. Ceea ce reprezenta un obiectiv fundamental al educației școlare - transmiterea, respectiv acumularea de cunoștințe - trece în plan secund atunci când se dorește promovarea, la acest nivel, a unei culturi a calității. Acum, accentul este plasat pe modul în care informațiile asimilate sunt prelucrate, structurate, interpretate și utilizate în situații variate. Astfel elevii dobândesc competențe solide, dar și încrederea că acestea se vor dovedi operaționale și le vor servi în mod autentic în diverse contexte de viață. Copiii pot să participe, să se implice mai mult, efectiv și afectiv, prin antrenarea unor surse cât mai variate, prin prezentarea conținuturilor cu ajutorul experiențelor diverse, al învățării prin descoperire. Prin aceste strategii sunt încurajați să se manifeste, să observe, să gândească, să-și exprime ideile, să interpreteze date, să facă predicții, să își asume responsabilități și roluri în micro-grupul din care fac parte, participând la jocuri de rol interesante, inițiate la sugestia celor din jur sau create chiar de ei.

Strategiile didactice de predare integrată au un rol determinant în activitatea instructiv-educativă, fiind prezente în toate etapele conceperii și realizării efective a acesteia:

a). În faza proiectării, atunci când profesorul, raportându-se la celelalte componente ale procesului de învățământ (competențe, obiective operaționale, conținuturi, timp, forme de organizare etc.), elaborează strategia didactică optimă.

b). În faza de desfășurare efectivă a activității – strategia didactică devine un instrument concret care permite realizarea obiectivelor propuse.

c). În faza evaluării elevilor dar și a proprii evaluări, alături de alte componente ale procesului de învățământ, strategia didactică devine “obiect” al evaluării și autoevaluării, apreciindu-se, în funcție de rezultatele obținute, calitatea acesteia și gradul de corespondență cu finalitățile, competențele, conținutul, formele de organizare a procesului de învățământ.

Strategiile și metodele de predare integrată au o influență benefică în procesul instruirii și asigură dezvoltarea creativă a copilului, au darul să determine nu numai o mai bună asimilare a cunoștințelor, ci și dezvoltarea plenară a elevului, atât din punct de vedere socio-cognitiv, cât și motivațional, comportamental, atitudinal, afectiv. Organizarea unui mediu de învățare stimulativ, activizant, bazat pe strategii ale învățării prin colaborare care trimit la cercetare și descoperire, va genera ca efect o învățare de calitate.