Procesul instructiv-educativ se realizează având la bază anumite finalități și se desfășoară prin intermediul unui sistem de metode și procedee didactice. Totodată, activitatea didactică este pusă în practică cu ajutorul unor mijloace tehnice de realizare, iar rezultatele învățării sunt verificate și evaluate prin strategii didactice specifice. Dintre toate aceste componente, o poziție centrală ocupă metodele didactice care fac posibilă atingerea finalităților educaționale.
Metodele didactice îndeplinesc o serie de funcții: cognitivă, formativ-educativă, motivațională, instrumentală, normativă. Funcția cognitivă se referă la faptul că metoda constituie un mod de a afla, de a descoperi, de a cerceta realitatea înconjurătoare, de a-și însuși cunoștințe, de a-și forma abilități cognitive. Cadrul didactic aduce realitatea mai aproape de elev prin intermediul metodelor didactice, creând situații de viață și facilitând învățarea.
Pe lângă scopuri de ordin cognitiv, metodele didactice îndeplinesc și funcția formativ-educativă, de formare și exersare a priceperilor, deprinderilor și capacităților de cunoaștere și acțiune, având un rol deosebit de important în formarea și dezvoltarea personalității elevului. Prin metodele folosite, profesorul influențează într-o mare măsură formarea și dezvoltarea atitudinilor, emoțiilor, sentimentelor și intereselor elevilor săi. O altă funcție a metodelor didactice este cea motivațională, în măsura în care metoda reușește să transforme activitatea într-una atractivă, să stimuleze motivația în învățare, interesul pentru studiu menit să susțină efortul cognitiv al elevilor.
Totodată, metoda didactică este un instrument, o modalitate de atingere a dezideratelor propuse. Pentru a atinge rezultatele scontate, cadrul didactic trebuie să stăpânească arta didacticii ce presupune știința de a le transmite și altora cunoștințele proprii, într-un mod cât mai plăcut, atractiv, accesibil.
Nu în ultimul rând, metoda este calea care arată modul în care trebuie să acționeze profesorul pentru a asigura succesul școlar al elevilor. Optimizarea activității didactice presupune găsirea variantei eficiente de combinare a variabilelor didactice și sugerarea unui traseu educativ flexibil. Astfel, prin metodele folosite, cadrul didactic organizează, dirijează și corectează în permanență procesul de instruire în vederea optimizării acestuia.
Metodele didactice sunt clasificate după diverse criterii, printre care se numără și criteriul istoric. Prin urmare, metodele se împart în metode didactice clasice, tradiționale și metode didactice noi, moderne. Metodele tradiționale pun accentul pe însușirea conținutului, vizând, în principal, latura informativă a educației, sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului și orientate, în principal, spre produsul final. Totodată, metodele tradiționale au un caracter formal, sunt rigide și stimulează motivația extrinsecă pentru învățare, iar relația profesor-elev este autocratică, disciplina școlară fiind impusă.
La polul opus, metodele moderne prioritizează dezvoltarea personalității elevilor, vizând latura formativă a educației, sunt centrate pe activitatea de învățare a elevului, fiind orientate spre proces. De asemenea, metodele moderne sunt flexibile, încurajează învățarea prin cooperare, stimulează motivația intrinsecă, iar relația profesor-elev este democratică, bazată pe respect și colaborare, disciplina derivând din modul de organizare a lecției.
În procesul didactic sunt folosite atât metode tradiționale, cât și metode moderne. Câteva dintre metodele clasice des folosite sunt: expunerea, povestirea, explicația, prelegerea, în timp ce printre metodele noi se numără: cubul, explozia stelară, ciorchinele, brainstormingul.
Expunerea este metoda expozitivă care se înscrie între cele de predare verbală, situând elevul permanent în postura de receptor. Această metodă s-a folosit în școala românească de-a lungul timpului, fapt ce a condus la clasificarea ei ca fiind metodă tradițională. În funcție de nivelul de vârstă și de experiența de viață a elevilor, expunerea poate îmbrăca mai multe variante, cum ar fi: povestirea, explicația și chiar prelegerea școlară la elevii mai mari.
Povestirea constituie o formă narativă sau descriptivă a expunerii și respectă ordonarea în timp și spațiu a evenimentelor, fenomenelor etc. Profesorul povestește întâmplări și fapte reale ori viața unor personalități cu importanță majoră, însă cel mai important aspect este atractivitatea povestirii. Astfel, cadrul didactic trebuie să se implice în relatare, să apeleze la mimică, gesturi și tonalitatea vocii sale, toate acestea pentru ca povestirea să devină interesantă și să îi captiveze pe elevi.
Explicația presupune o înșiruire de probleme, teorii, reguli. Explicația apare atunci când elevul a acumulat un bagaj de cunoștințe și o experiență satisfăcătoare, simțind din ce în ce mai mult nevoia de a cere explicații cu privire la un anumit subiect. Pentru ca explicația să fie eficientă, profesorul lămurește, clarifică problemele date într-o ordine logică, ajungând la o concluzie rațională și pe înțelesul tuturor.
Metoda prelegerii se referă la prezentarea informației ca o serie de idei și fapte, cu scopul reunirii lor într-un tot. Atunci când profesorul apelează la această metodă, trebuie să aibă în vedere accesibilitatea, complexitatea, dar mai ales generalitatea subiectului, precum și particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor săi.
În ceea ce privește metodele moderne, cubul reprezintă o modalitate de predare-învățare ce valorifică resursele elevilor de participare conștientă la descoperirea cunoștințelor și a relațiilor dintre acestea. Metoda cubului presupune explorarea unui subiect sau a unei situații din mai multe perspective, permițând abordarea complexă și integratoare a unei teme, dar și fixarea cunoștințelor dobândite în orele anterioare.
Explozia stelară este o metodă nouă de stimulare a creativității în munca de explorare a unui subiect, care conduce investigația copiilor în cinci direcții precise, determinate de întrebări. Abordarea investigației se inițiază în centrul conceptului și se „împrăștie” în afară, spre obținerea de idei conexe. Munca se desfășoară într-o atmosferă de relaxare a copiilor. Această metodă presupune formularea de întrebări și realizarea de conexiuni între ideile descoperite pe această cale de copii, în grup – prin interacțiune, și individual, pentru rezolvarea unei probleme.
Metodă de mare actualitate este și brainstorming-ul, care are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluții, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în vederea obținerii, prin combinarea lor, a unei soluții complexe, creative, de rezolvare a problemei puse în discuție.
O altă metodă modernă este ciorchinele. Aceasta este utilizată individual sau în grup și constă în evidențierea de către elevi a legăturilor dintre idei, pe baza găsirii altor sensuri ale acestora și a relevării unor noi asociații. Metodă de brainstorming neliniară, având rolul de a facilita conștientizarea relațiilor dintre elementele învățate, metoda ciorchinelui este în același timp utilă pentru schematizarea informației.
Concluzionând, bunul mers al procesului de învățământ și rezultatele obținute depind într-o foarte mare măsură de metodele didactice utilizate la clasă. Astfel, pentru ca elevii să beneficieze de o educație de înaltă calitate, profesorul trebuie să fie echilibrat în alegerea metodelor didactice, să îmbine armonios metodele clasice cu cele moderne, cu scopul de le oferi elevilor săi experiențe variate, generative de învățare.
Webografie:
Studiu comparativ între metodele tradiționale și moderne utilizate în procesul de predare-învățare – EDICT (Accesat 26.03.2024);
(Download DOC) Metode Moderne vs Traditionale (pdfslide.tips) (Accesat: 26.03.2024);
Valențe educative ale metodei “Explozia stelară” (scoalaargeseana.ro) (Accesat: 26.03.2024);
Ciorchinele – metodă activ-participativă de ultimă generație – EDICT (Accesat: 26.03.2024).
Publicat de:
Pașca Alexandra Nicoleta
Profesor înv. primar, la Liceul tehnologic energetic Dragomir Hurmuzescu, Deva, Hunedoara.