Toate definițiile date comunicării, indiferent de școlile de gândire cărora le aparțin sau de orientările în care se înscriu, au cel puțin următoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informații, idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul. Comunicarea este un atribut al speciei umane, niciun fel de activitate , de la banalele activități ale rutinei cotidiene pe care le trăim fiecare zilnic până la activitățile complexe desfășurate la nivelul organizațiilor, nu pot fi concepute în afara procesului de comunicare.
Comunicarea este percepută ca fiind procesul de transmiterea unui mesaj cuprinzând informații, idei, opinii, păreri, sentimente, de la un emițător către un beneficiar al informațiilor, un receptor (individ sau grup) prin intermediul unui cod verbal sau nonverbal, utilizând un anumit canal de comunicare orală sau scrisă. Actul de comunicare se realizează, astfel, în prezența a șase factori sau elemente: psihologic, cultural etc, în care se stabilește interacțiunea între participanți. Relația de comunicare este influențată de identitatea lor socială, de locul și de momentul comunicării.
Comunicarea este o componentă deosebit de importantă, proprie existenței umane prin intermediul căreia, individul comunică în diferite moduri: comunicare verbală, para-verbală, non-verbală, scrisă, orală etc.
Oamenii au nevoie să se confirme obiectiv unii pe alții. Ființa umană nu poate exista în această continuă oscilare spre sine și spre ceilalți, ea având nevoie de înțelegere, companie dar și de auto-confirmare. Existăm în măsura în care ne găsim și ne regăsim în ceilalți, prin ceilalți. Prin comunicare, la fel ca prin frumusețe, oamenii „se distribuie fără să se împartă” (Noica). Comunicând, nu te sărăcești de gândul transmis, ci, mai curând, te umpli de el. Sugestivă rămâne imaginea vaselor comunicante folosită de Platon pentru prietenie, la care niciodată „nu crește un nivel pentru a scădea celălalt, ci amândouă nivelurile cresc”, ambii îmbogățindu-se cu faptele și sentimentele celuilalt, cu împlinirile și nereușitele lui, dacă toate acestea au fost exprimate.
A comunica bine și eficient este o artă ancorată în epocă, care s-a aflat mereu în miezul fenomenelor economice, sociale, politice și culturale.
Comunicarea presupune reversibilitatea mesajelor în cadrul relației care reunește două entități, chiar dacă mesajele nu sunt de același ordin. Ea implică crearea unui sens, în funcție de corelările neîntrerupte dintre facultățile noastre de pricepere a semnalelor, de bogăția vocabularului (pentru a decodifica), de imaginație (pentru a interpreta), ca și de memorie, pentru a le menține toate coerente atunci când, la rândul nostru, devenim emițători și adresăm mesaje în retur.
Acestea din urmă pot fi: de tip feed-back sau de tip retroacțiune, reformulări conforme codurilor noastre vizând limbajul general și limbajele tehnice, care constituie vocabularul nostru personal, sau răspunsuri personalizate la ceea ce am considerat că se poate stabili ca semnificație pentru mesajele primite. În toate cazurile, comunicarea pune într-o relație fluctuantă câmpuri și dimensiuni multiple ale modului nostru de funcționare, atât la nivelul mintal și fiziologic, cât și la nivel social. Nu există nici o justificare pentru ca aceste câmpuri și dimensiuni să fie, uneori, complet identice sau, cel puțin compatibile.
Orice comunicare se realizează printr-o serie întreagă de relaționări între memoriile, vocabularele, imaginațiile și percepțiile celor care comunică. Comunicarea se stabilește prin creare de sens, grație unei suite de verigi, care permit instituirea unor raporturi de contrast sau de opoziție între obiectivele, rolurile, atitudinile și cenzurile proprii fiecăruia și care fac legătura cu mediul, în funcție de diversitatea comunicării.
Tipuri de comunicare
În funcție de numărul participanților, comunicarea poate fi:
- interpersonală – se petrece în interiorul fiecărui individ în parte, implicând gânduri, sentimente, modul în care sunt ceilalți percepuți. În acest caz individul este atât emițător cât și receptor.
- interpersonală – este procesul de comunicare în care fiecare se adresează fiecăruia. Procesul are loc între doi indivizi, dar poate implica și mai mulți indivizi.
- în grupuri mici – comunicarea în grupuri mici se desfășoară când un grup de oameni se întâlnește pentru a rezolva o problemă, pentru a lua o decizie, pentru a face propuneri legate de o activitate care-i interesează în egală măsură.
- în cadrul comunicărilor publice - comunicarea publică în care emițătorul transmite un mesaj unei audiențe. Mesajul trebuie să fie structurat.
Schema comunicării
Schema comunicării este următoarea:
Emițător --------------⇒ mesaj codat -------------⇒ Receptor
Emițătorul este persoana care face comunicarea, receptorul este cel căruia i se adresează mesajul.
Mesajul este un ansamblu de semnale codate și „insensibile”, este transmis de la emițător la receptor. Pentru a evita degradarea informației și pentru a ameliora calitatea transmisiilor, trebuie măsurată cantitatea de informații conținută într-un mesaj.
În comunicare, este necesar, în primul rând, să relativizăm primele noastre percepții și impresii subiective în raport cu interlocutorul – fie el persoană sau grup.
Activitățile de comunicare cu celălalt implică punerea în joc a unor semnale sonore sau gestuale corespunzătoare unor coduri, într-un mediu ce definește un număr de posibilități de fixare a unor obiective delimitate de roluri exacte, în scopul producerii unor mesaje speciale și a unor informații destinate a fi primite, descifrate și tratate metodic.
Un cod este un repertoriu de semne însoțite de regulile de îmbinare respective. Codul slujește la „transportarea” unui mesaj, un șir ordonat de semne.
Codarea și decodarea nu au nimic în comun cu sensul. Între semne și sens există relații care alcătuiesc o unitate coerentă, semnificativă.
Comunicarea dintre persoane și grupuri presupune reversibilitatea activităților privind emisia și recepția, un tur - retur, prin efectuarea unei serii de acorduri succesive între memoriile respective și atitudinile profunde sau proiectele particulare.
Prin conexiunile pe care le realizează, schimburile de informații și de impulsuri sau de energie permit indivizilor să urmărească anumite obiective și să efectueze sarcini bine definite.
Calitatea unui act de comunicare depinde în mare măsură de calitatea și pertinența codului utilizat, care va fi cu atât mai eficient cu cât va fi mai adaptat la natura informației vehiculate, la finalitatea situației și la caracteristicile actorilor implicați. Se spune că pentru orice comunicare există un cod optim – acela care permite cea mai bună înțelegere a mesajului transmis. Codul trebuie elaborat întotdeauna în funcție de receptor.
Caracteristicile unui grup
Ascultarea este caracteristica fundamentală e comunicării vizând facilitatea exprimării celuilalt.
Comunicarea nu se bazează exclusiv pe exprimarea orală, ea este un sistem cu multiple canale. Gesturile, mimica, poziția corporală, chiar și tăcerea sunt acte de comunicare, ele vehiculează o semnificație.
Absența comunicării rezultă din lipsa unei ascultări reale între actori.
Grupul ar putea fi definit ca ansamblu de persoane interdependente, în care indivizii pot efectiv să interacționeze, să comunice, să se perceapă în mod direct.
De Visscher definește șapte caracteristici „obligatoriu de luat în seamă” pentru un grup:
- O unitate de timp și de loc, o distanța interindividuală minimală;
- O rațiune de a fi, de a rămâne împreună;
- Un destin relativ comun;
- Posibilitatea formării unei percepții și a unei reprezentări a fiecăruia dintre membri despre ceilalți;
- Perceperea unei anumite „ grupalități”, observată de membrii grupului și/sau de persoanele exterioare;
- Posibilitatea unei interacțiuni și a unei comunicări efective, verbale sau nonverbale;
- O durată suficientă pentru ca un eventual proces de instituționalizare să poată fi demarat.
Cum construim o relație interpersonală
Raportul interpersonal implică o ambianță de deschidere, încredere și confidență între partenerii aflați pe aceeași „lungime de undă”. O relație bună, de faceri sau de muncă are nevoie de câteva tehnici simple, accesibile și eficiente de construire. Dintre acestea amintesc:
a) Salutul este primul ritual și prima manifestare voluntară și vizibilă a atitudinii fată de partener, precum și a partenerului față de mine. În principiu exprim, respect, politețe și curtoazie. Prin semnalele emise de postură, fizionomie, mimică, gestică, tonalitatea vocii și conotația cuvintelor, salutul conține o mare varietate de atitudini și sentimente. Salutul transmite mesaje de sinceritate, deschidere, încredere, prietenie, ostilitate, putere, siguranță, nesiguranță, teamă, dominanță, supunere, ironie, lingușire, seducție și multe altele. Abrevierile de forma „’neaţa, ’nă ziua” nu au ce căuta în formula salutului oficial. Formulele de salut familiar – servus, ciao, hallo - sunt folosite, cu predilecție între prieteni și colegi sau în cercurile de adolescenți și tineri. O regulă de politețe și protocol spune că persoana mai politicoasă salută prima pe cea mai puțin politicoasă. Alte reguli care se referă la salut ar fi: bărbatul salută primul pe femeie, femeia însoțită salută prima pe cea neînsoțită, persoana mai tânără salută prima pe cea mai în vârstă, nou-venitul salută pe cei deja prezenți, persoana singură salută grupul, vânzătorul salută primul pe client, funcționarul public salută primul pe contribuabil, elevul salută primul pe profesor, enoriașul salută preotul, persoana din mașină o salută pe cea de pe stradă, persoana în mișcare o salută pe cea care stă, persoana cu poziție ierarhică mai puțin înaltă salută prima, subalternul îl salută pe șef.
b) Strângerea mâinii poate interveni în cazul persoanelor care s-au salutat și s-au oprit pentru a vorbi sau a continua drumul împreună. Tot strângerea mâinii se folosește și atunci când se fac prezentări. În cazul strângerilor de mâini se respectă următoarele reguli: bărbatul așteaptă ca femeia să-i întindă mâna, cel mai tânăr îl așteaptă pe cel mai în vârstă să întindă mâna, subalternul îl așteaptă pe șef. În societatea modernă aceste canoane s-au relativizat. Din această perspectivă, prima care întinde mâna poate fi indicată de codul bunelor maniere dar și de cea cu o mai bună imagine de sine, cu mai multă inițiativă, mai interesată de relație, mai îndrăzneață, mai obraznică sau mai oportunistă. În aproape toate împrejurările bărbații se ridică în picioare atunci când strâng mâna, pe când femeile nu au această obligație, dar se pot ridica și ele, când vor să-l onoreze pe celălalt în mod deosebit sau când e vorba de o persoană mai în vârstă.
c) Contactul vizual are o mare importanță în comunicare. Ochii sunt „fereastra sufletului” și, când vorbim cu o persoană care ne place o privim aproape tot timpul dar când vorbim cu o persoană care nu ne e pe plac, îi evităm privirea. Un bun comunicator privește partenerul de conversație în ochi 60% din durata întrevederii. Evitarea contactului vizual, ascunderea ochilor sau a feței în spatele degetelor, a ochelarilor fumurii sau a buclelor de păr căzute peste față sunt deseori semnale de distanțare.
d) Gesturile deschise sunt date de orientarea palmelor și brațelor deschise, orientarea bustului și a feței către partener, susținerea privirii acestuia. Un gest de deschidere eficientă se obține din mișcările capului. Poziția capului semnalează faptul că acesta ascultă, tolerează, detestă sau este indiferent. Poziția de ascultare este aceea în care capul este ușor înclinat lateral. Clătinarea abia perceptibilă a capului, fie orizontal, fie vertical, poate fi un bun instrument de manevrare a unei runde de negocieri.
e) Formulările pozitive sunt mai ușor de interpretat de creier decât cele negative, deci feriți-vă de formulări de genul: „Nu veți regreta!”, „Nu te teme!”, „Nici o problemă!” și încercați să reformulați pozitiv, în genul : „Îmbracă-te, ca să fii sănătos!”, „Mănâncă să ai putere!”.
f) Comunică non-verbal în timp ce interlocutorul vorbește dacă persoana care o face merită să fie ascultată. Privește-o atent, înclină ușor capul, lăsând impresia că nu vrei să-ți scape nimic din ceea ce spune, vino cât mai aproape de interlocutor, fă o pauză înainte de a vorbi, dându-i astfel impresia că meditezi la ceea ce a spus, dă din cap aprobator ca să pari interesat de ceea ce spune.
g) Comunică după chipul interlocutorului pentru a lăsa impresia că asculți cu atenție. Oferă periodic semnale ce indică faptul că ești în contact, pe recepție. Folosește cuvintele interlocutorului atunci când răspunzi, acestea sunt „oglindiri” verbale ale canalului senzorial preferat de acea persoană.
h) Limbajul vestimentației în comunicare pe lângă cele menționate anterior, vestimentația are și ea o mare importanță în comunicare. Mai ales în mediul afacerilor, identitatea vizuală imediată este cea care generează prima impresie, clasificând și poziționând oamenii. Această primă impresie este și cea decisivă și durabilă pentru marea majoritate a contactelor interumane. Îmbrăcămintea, accesoriile și limbajul trupului sunt principalul suport de imagine sursă pentru prima impresie. Hainele luxoase, perfect croite sugerează bunăstare, siguranță, putere și profesionalism, iar cele sordide, uzate sugerează neglijența sau disprețul pentru aparențe. În cadrul ținutei sunt incluse îmbrăcămintea, coafura, culorile, accesoriile, poșetei, machiajul și bijuteriile la femei, iar la bărbați ceasurile, stilourile și gențile, toate acestea contează în proporție de 55 % la formarea primei impresii. Ele pot transmite fie o imagine de seriozitate, încredere și respect fie contrariul.
Diferite „coduri”
În vestimentație aceste coduri nu sunt cerute explicit în scris în cadrul comunicării dar ele ajută la o mai bună relaționare. Astfel există mai multe tipuri de ținute: ținuta casual, care exprimă libertatea de mișcare și dezinvoltura, specifici fiind pantalonii bluejeans și tricou sau cămașă căzută peste pantalon, ținuta business-casual care reprezintă un standard vestimentar mai la mijlocul distanței dintre îmbrăcămintea casual și cea formală de afaceri, ținuta business, care comunică informații nu numai despre persoana care o poartă ci și despre firma la care lucrează această persoană, se poartă costumele, cămășile cu mânecă lungă, iar femeile au costum cu cămașă sau bluză.
În cadrul protocolului există de asemenea reguli și coduri. Protocolul sugerează ideea unui ceremonial oficial desfășurat cu respectarea strictă a unor reguli. În cadrul acestor reguli sunt tratate diferențiat diferitele categorii de persoane oficiale sau de situații. Ele se referă la titluri și funcții, grade oficiale sau activități specifice.
Publicat de:
Todașcă Mihaela
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Baia Mare.