Moș Crăciun

A venit iarna. Afară e din ce în ce mai frig, soarele rotund și palid nu zărește deloc azi, fiindcă cerul este acoperit de nori plumburii.

Nu după mult timp cerul a început să cearnă mii de fulgi din înălțimi. La început ningea mai rar și cu fulgi mai mici, apoi din ce în ce veneau tot mai multe steluțe argintii. Animalele dorm legănate de crivățul care cântă printre crengi. E ca în basme! Gheața lucește ca oglinda, iar brazii par uriași albi ce străjuiesc drumul. Pe jos s-a așternut ca un covor neaua moale și strălucitoare. Strada noastră arată ca un drum din povești. Bucuria, veselia, glasul copiilor se aud în depărtare, toții copii ies la joacă ninși de-atâta feerie.

Copii ieșeau din case bucuroși și-și făceau planuri de joacă. După o zi lungă și plină de joacă, toții copii au fugit spre case, au mâncat, s-au spălat și s-au pregătit de somn pentru a-l aștepta pe Moș Crăciun plin de daruri minunate.

Când în noaptea fermecată Moș Crăciun colindă întreaga lume, el știe foarte bine care dintre copii au fost cuminți și, prin urmare, merită să primească daruri. Dar, la fel de bine, el primește veste despre boacănele copiilor neastâmpărați, iar acestora din urmă le lasă sub brăduț doar o mână de cărbune care să le amintească de supărarea și dojana Moșului.

Știți de unde cunoaște așa de bine Moș Crăciun purtarea copiilor? Se spune că în vremurile vechi, pe când Moș Crăciun nu era decât un preot bătrân cu mare dragoste față de oameni, Dumnezeu a dorit să-l pună la încercare și să-i măsoare vrednicia și dragostea lui pentru oameni.

În fața preotului s-au înfățișat doi copii să ceară dreptate. Ei purtau un miel plăpând și mic, fiecare dintre ei jurând că îi aparține. Al cui era cu adevărat mielul? Moș Crăciun trebuia să se hotărască. El le-a propus copiilor să lase mielul în curtea bisericii și să promită că vor veni în fiecare zi pentru a-l hrăni și pentru a se juca cu el, un băiețel va veni de dimineață, iar celălalt va veni când se va însera. Unul dintre micuți s-a învoit cu bucurie, dar celălalt a fost cuprins de durere și lacrimile ce i-au acoperit obrazul. Când Moș Crăciun l-a întrebat de ce plânge, băiatul i-a povestit cum crescuse mieluțul fără mamă și, decât să-l abandoneze, preferă să-l dea cu totul celuilalt copil deoarece el nu vrea ca mieluțul să mai sufere.

Moș Crăciun și-a dat astfel seama al cui fusese de drept mielul, căci cel căruia îi era cu adevărat drag, mai bine îl lăsa cu totul decât să-l vadă abandonat și suferind. Pentru judecata lui dreaptă, când a ajuns pe tărâmul sfinților, Moș Crăciun a primit în dar de la Dumnezeu un toiag fermecat care să-l ajute să deosebească bunătatea de răutate.

Moș Crăciun veghează copii tot anul pentru a vedea în fiecare zi comportamentul lor, sunt zile în care este fericit și mândru dar sunt și zile în care este trist și posomorât.