Comoara din ghiozdan

Părinții și doamna educatoare mi-au spus că de la toamnă voi fi școlar. Mă gândesc de ceva timp la asta. Doresc așa de mult să aflu lucruri noi, să dezleg misterele literelor, cifrelor și a altor semne ciudate înșiruite în cărți, încât nu mai am răbdare.

De pe un raft, jucăria mea preferată, un ursuleț pe nume Martinel, mă privește cu simpatie. Tu ai o jucărie preferată? Care este? Într-un colț al camerei , ca de nicăieri apare un ghiozdan. O, ce frumos e! Ce o fi lumina ce se revarsă din el? Razele aurii inundă camera poleind toate obiectele din ea ,chiar și pe mine. Desigur aici se ascunde o comoară. Îl privesc pe Martinel care în noua lumină pare însuflețit. El mă încurajează.

– Deschide-l!

Sunt surprins. Martinel vorbește? Nu știam până astăzi…. Dar las enigma aceasta pentru a o rezolva mai târziu, deoarece lumina ce străbate prin încheieturile ghiozdanului mă fascinează și mă ademenește. Mă apropii de el cu o oarecare teamă și îl deschid… Obiectele încep să danseze în jurul meu, fiecare îmi spune ceva, se prezintă, se laudă. Se rotesc ca într-o horă: cărți, caiete mari și mici cu liniaturi ciudate, blocul de desen, multe creioane colorate, pensule, acuarele. Pe unele le recunosc, îmi sunt tovarăși în activitățile de la grădiniță.

– Eu sunt penarul, sunt cel mai important și cel mai bogat am o mulțime de lucruri așezate în suporți speciali pregătiți pentru ele. Uite la loc de cinste, strălucitor, stă stiloul.

Un jet azuriu mă înconjoară și fermecat ascult povestea stiloului:

– Penița mea este vrăjită, din ea izvorăsc multe și frumoase istorisiri despre copii care au devenit prinți și prințese care au deschis ușile unor palate minunate îndrumați de vârful peniței mele. Acum stăpânesc împărății întinse și bogate.

– Și noi te-am ajutat să faci asta, au răspuns într-un glas creioanele colorate care erau însoțite de radieră și de ascuțitoare. Am colorat pădurile, dealurile, munții, am îmbrăcat în flori și verdeață întreaga împărăție!

– Și noi, și noi, au strigat penelurile și acuarelele, am pictat soarele , cerul senin, palatele vrăjite, zmeii și balaurii răpuși în luptă de Făt-frumos!

– Eu așa subțirel și lipsit de culoare le-am conturat pe toate, a îndrăznit să spună creionul cu vârf de grafit, cu un glas timid și subțire.

– Desigur , pe spinarea mea, când umedă când uscată, ca pe o câmpie albă și primitoare, pe toți v-am găzduit cu bunătate și înțelegere, dar și cu multă mândrie fiindcă împreună, sub mâinile harnice ale copiilor, am făcut lucruri minunate, am umplut lumea de veselie și culoare, a spus blocul de desen.

– Aceasta este comoara! M-am mirat eu!

– Asta nu e tot, a spus stiloul. Adevărata comoară se ascunde între paginile cărților și ale caietelor pe care le vezi în jurul tău. Pentru a o descoperii trebuie să le tratezi cu atenție și cu respect. Sunt neprețuite! Mulți dintre copiii care au frunzărit filele lor, le-au tras de colturi, le-au zgâriat cu creioanele, apoi le-au aruncat, supărați că nu au descoperit comoara. Și pe mine m-au rănit, mi-au strivit penița pe hârtie făcându-mă să scuip năduf. Tare sunt trist când îmi amintesc. Însă alții s-au îmbogățit! Au strâns nestemate și giuvaieruri, pietricică cu pietricică, să le ajungă pentru o viață întreagă și poate și mai mult, au avut chiar și să dea altora iar eu i-am îndrăgit nespus și… ei pe mine.

– Vreau și eu, vreau să descopăr comoara despre care vorbești , vreau să fi prietenul meu!

– Desigur ! cu toții suntem prietenii tai. Valoarea noastră crește atunci când intram în stăpânirea unui școlar harnic și cuminte. Îl vom transforma într-un print viteaz și curajos gata oricând să se confrunte cu orice provocare. Vino să plecăm în cea mai minunată aventură!

De pe raft Martinel mă privește cu aceeași expresie nostimă și prietenoasă.

– Ai văzut și tu? Îl întreb, dar nu îmi răspunde. Nu vrei să-mi răspunzi? Mă privește tăcut parcă cu un înțeles ascuns. Unde e ghiozdanul? Unde au dispărut toate? Cred că am visat.

Pe covor stă deschisa o carte de colorat cu imaginea unui prinț calare și câteva creioane colorate împrăștiate în jurul ei. Îmi amintesc de sfatul stiloului și repede le strâng în cutie și le așez cu grijă pe raft. Iau cartea în mâna, îi netezesc paginile. De pe coala de hârtie prințul mă privește zâmbind. Abia acum observ rândurile de litere ce se înșiruiesc într-o ordine doar de ele știute sub imaginea colorată doar de jumătate. Dau pagina, apare o prințesă, apoi un castel, înconjurat de o pădure. Privesc cu atenție. Sub fiecare imagine descopăr aceleași rândulețe de litere înșiruite. Aș putea să-i cer mamei să-mi citească povestea dar m-am hotărât ca să o descopăr singur sir cu șir atunci când voi fi școlar! Se pare ca am aflat cum voi câștiga primul nestemat !