A fost odată ca niciodată… undeva, departe, în țara prieteniei o locomotivă pe nume Thomas. Harnică și mereu pusă pe glume, locomotiva Thomas avea mulți prieteni: pe Spiridușul Puf-Puf, cel care punea praf magic pe șinele trenului și astfel călătoreau acolo unde își doreau, în țări de poveste nemaivăzute și nemaiîntâlnite. Păpușa Bubulina și ursulețul Martinel sunt prietenii lui Thomas și pasageri în trenul de poveste, mereu călători alături de Thomas în aventurile lui minunate.
Într-o dimineață Păpușa Bubulina se trezi cu un zâmbet larg pa față și spuse cu o voce caldă:
– Astăzi vreau să călătorim În Țara de ciocolată, unde curg râuri de ciocolată, unde sunt flori de ciocolată, unde cerul și iarba sunt toate de ciocolată.
Ursulețul Marinel spuse râzând:
– Eu cred că ar fi bine și frumos să călătorim în Țara brioșelor de mure, de zmeură, de frăguțe, de miere… Și Martinel începu să-și lingă boticul pofticios.
Bubulina se încruntă și aproape îmbufnată spuse:
– De data asta mergem unde vreau eu! Eu vreau în Țara de Ciocolată, vreau să facem cum spun eu, vreau să mergem unde spun eu și gata.
Martinel îi întoarse spatele Bubulinei și cu o voce supărată spuse:
– Gata, de astăzi nu mai sunt prietenul tău și tu nu mai ești prietena mea… Nu mai vin cu tine nicăieri…
– Nici nu-mi pasă, nu vreau prieteni supărăcioși și în plus dacă merg în Țara de Ciocolată, toată ciocolata o să fie doar a mea.
Locomotiva Thomas îi privea pe cei doi prieteni cu ochi triști și le spuse:
– Dragii mei prieteni, nu vom putea pleca nicăieri câtă vreme sunteți supărați, trenul prieteniei, trenul bucuriei nu pornește dacă are călători triști și singuri, fără prieteni.
Bubulina și Martinel, nici nu doreau să audă de împăcare, stăteau supărați spate în spate și nici nu se mai priveau în ochi.
Thomas nu știa ce să facă, părea că nu va mai porni niciodată la drum. Stătea trist, cu ochii în lacrimi, privind cum cei doi prieteni nu își mai vorbesc și i se făcu dor de zilele când toți erau prieteni și călătoreau fericiți. Se auzi un vuiet puternic, Spiridușul Puf-Puf apăru și cu o voce veselă începu să cânte: un cântec magic, cântecul prieteniei:
Ițiribițiri bambiribum
Eu sunt Spiridușul bun
Și pe loc eu vă împac
Cu praf magic vă îmbrac.
Cântecul magic îi împăcă pe cei doi prieteni: păpușa Bubulina și ursulețul Martinel, așa că Locomotiva Thomas porni în călătoria spre țara de Ciocolată cu brioșe de zmeură, de fragi, de mure…
Toți erau veseli și fericiți, mulțumiți și împăcați, erau pe drumul pe care și-l doreau și împreună cu toții cântau:
Ițiribițiri bambiribum
Eu sunt Spiridușul bun
Și pe loc eu vă împac
Cu praf magic vă îmbrac.
- Publicat de:
Gojei Andreea-Loretta
Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.P. „Palatul Fermecat”, Reșița.