Extratereștrii - întunericul

― Au! Ce s-a întâmplat?

Încearcă să se ridice, dar simte o durere puternică în spate.

― Oare unde sunt?

Deschide ochii cât de mult poate. Încearcă să își dea seama unde se află. Nimic, doar întuneric.

― Poate mi s-au lipit ochii.

Clipește din ce în ce mai des pentru a se convinge că are ochii deschiși. Își apropie mâna de față atât de mult încât simte căldura pe care o emană.

― Dacă am murit… Poate așa arată moartea.

Își duce instinctiv mâna către inimă și simte bătăile puternice.

― Oamenii mor atunci când nu mai simt nimic … nu, nu poate să fie asta, spatele mă doare de parcă s-a rupt ceva acolo.

Își verifică încheieturile și simte cum sângele pulsează sub fiecare milimetru de piele.

― Aha, e clar, sunt încă viu, își spune mai mult pentru a se convinge că așa este.

Încearcă din nou să se ridice. Spatele parcă nu îl mai doare așa tare, sau poate e doar prea panicat ca să mai simtă. Se lovește cu capul de ceva tare.

― Ce e locul ăsta? Oare unde am ajuns? Parcă e un fel de …, un fel de …

Pipăie suprafața pe care stă întins. Ceva ce seamănă cu praful i se lipește de degete.

Miroase. Nu miroase a nimic. Simte o toropeală în tot trupul. Nu mai are nici dorința și nici forța de a continua explorarea. După câteva zeci de secunde deschide din nou ochii. O lumină puternică parcă îi înjunghie retina. Totul este alb. Încearcă să se ridice și se lovește din nou cu capul de ceva.

― Asta ce-o ai fi? Adineaori era alb, acum parcă s-a stins lumina.

Se târăște câțiva centimetri. Aude ceva. Parcă o pernă ar fi căzut pe o podea. Întinde sfios mâna în direcția din care s-a auzit sunetul. Este ceva moale. Își retrage speriat mâna. Așteaptă câteva secunde, nu se mai aude nimic. Întinde din nou mâna, hotărât să își dea seama ce este lângă el. Pipăie, pare a fi un obiect, o jucărie de pluș judecând după consistență. O apucă de-a binelea, o trage către el și începe să o pipăie.

― Hmm, seamănă cu Noni. Dar ce să caute Noni aici? Poate ne-a răpit cineva, poate sunt extratereștrii și au venit să își adune armata, exact cum au venit și după Ned. Dar Ned măcar era păzit de amuleta lui.

Continuă să pipăie obiectul pe care îl are în mâini.

― Nu se poate, e chiar Noni. Are nasturele în loc de ochiul pe care i l-am înghițit eu. Domane, Noni, ce bine că ești cu mine! Știam eu de ce nu vreau să renunț la tine. Ce dacă am 10 an?!. Tu ești Noni al meu!

Într-un acces de fericire încercă să se ridice, dar se lovește din nou la cap.

― Pfff, sper că dacă m-au răpit cu adevărat extratereștri, să aibă măcar ceva împotriva cucuielor. Hai Noni, trebuie să ieșim de aici.

Încearcă să se târască, dar se lovește de ceva tare și rece.

― Pff, asta ce mai e? Miroase ca atunci când tot aruncam cotoarele de măr după pat și au mucegăit. Măcar e bine de știut că și extratereștrii au mucegai. Poate au și mere.

Pipăie, apoi împinge tot mai tare zona din care vine mirosul de mucegai. Degeaba, e blocat.

― Ce prost sunt! Trebuie să încerc în partea cealaltă, de unde ai venit tu.

Se târăște cu Noni în brațe. Acum merge de-a bușilea. Pune mâna pe ceva rece.

― Auci! M-a fript, iac, nu… e rece. Cred că mi-a înghețat mâna.

Își verifică precaut mâna. O duce aproape de față, e udă și miroase a apă de baltă.

― Doamne, oare chiar sunt la extratereștri?

Din direcția opusă lui se aud zgomote. Parcă ar fi niște pași ce se apropie. Speriat începe să plângă.

― Oare unde sunt, ce se întâmplă cu mine?

Se aude o ușă deschizându-se și zgomotul pașilor s-a oprit. O lumină puternică invadează camera.

― Victor, ce Dumnezeu tot faci? De ce nu dormi la ora asta și ce cauți pe jos? Și de ce ți-ai băgat pătura sub pat?

Victor, parcă trezit dintr-un somn adânc, fuge către mama sa plângând.