A venit din nou primăvara. O primăvară care va trece prin viața mea la fel ca toate celelalte, lăsându-și amprenta pronunțată pe sufletul meu. În urma ei va rămâne aroma dulce a florilor de cireș, eleganța impresionantă a magnoliilor și gustul dulce acrișor al florilor de lămâiță.
Primăvara este anotimpul speranței, al trăirilor intense și al visurilor care se odihnesc la umbra liliacului înflorit.
Vegetația capătă un aer proaspăt, florile oferă un adevărat spectacol de culori, iar păsările se întrec în triluri duioase. Un miros reavăn de pământ și de iarbă proaspătă umple întreg văzduhul.
În mijlocul livezii înflorite o mulțime de gâze înfrigurate încing o horă a hărniciei sub privirea îngăduitoare a soarelui. O puzderie de flori dansează valsul primăverii. Mă ridic pe vârfuri și prind în căușul palmei o floare gingașă, de un alb pur, iar mirosul ei fin îmi îmbată simțurile.
La marginea crângului, un copil se chinuie să înalțe un zmeu și strigă din toate puterile:
- A venit primăvara, a venit primăvara!
Zâmbetul lui și bucuria cu care trăiește această clipă mă duce cu gândul la copilărie, la zilele în care alergam desculță prin iarba umedă și așteptam sărutul soarelui pe obrajii îmbujorați.
Natura își urmează cursul și nu are timp să aștepte să mă trezesc din melancolia vremurilor demult apuse, așa că îi privesc în continuare magicul tablou.
Fluturași zglobii își întrerup din când în când zborul și se așează pe câte o floare, aleasă cu grijă, pentru a sorbi însetați bobițele de rouă și nectarul binefăcător. Îi privesc cu coda ochiului, pentru ca privirea mea ațintită să nu-i sperie. Par adevărate nestemate ce sclipesc in lumina soarelui și doar adierea vântului îi fac să tresară.
Cocoțată pe un fir de iarbă, o libelula cu aripi străvezii încearcă să cuprindă cu privirea întreg pământul.
Buburuze minuscule forfotesc printre tufele de mărgăritare. Una mai îndrăzneață pornește pe un drum mai lung, mai anevoios, încercând să urce pe lujerul unei lalele. O privesc cu admirație și impresionată de efortul ei, îmi dau seama că acel urcuș seamănă cu zbuciumul necontenit al vieții mele.
M-am născut într-o zi de primăvară și retrăiesc în fiecare an magia acelor clipe.
Respir adânc, pătrunsă de această imagine de basm, și îmi îndrept privirea spre zarea de un albastru infinit. Cârduri de păsări călătoare se rotesc în cercuri nedefinite și pline de speranță își caută vechile cuiburi.
O liniște cosmică acoperă parcă pământul și doar adierea tainică a vântului o tulbură din când în când. Natura renaște, iar eu vrăjită de farmecul ei inegalabil și amețită de gândurile mele rătăcite, încerc să mă întorc la realitate, ascunzând adânc în sufletul meu o altă Primăvară.
Publicat de:
Vasile Camelia
Profesor înv. primar, la Școala Primară „Little Genius”, București.