Adaptarea școlară a elevilor cu dificultăți de învățare

În urma studierii literaturii de specialitate, putem considera că un copil/elev are dificultăți de învățare dacă există o discrepanță foarte mare între capacitățile sale și rezultatele școlare; progresul realizat de el în procesul de învățare este minim sau zero, pe o perioadă mai mare de timp; are o deficiență care-l împiedică să folosească resursele educaționale care sunt disponibile copiilor de aceeași vârstă; lucrează în plan școlar la un nivel mai scăzut decât copiii de vârsta sa; are dificultăți majore în însușirea citit-scrisului și a calculului matematic; are dificultăți psiho-emoționale și de comportament care împiedică la un nivel semnificativ procesul de învățare a copilului; are deficiențe senzoriale și psihice care necesită un echipament sau servicii specializate suplimentare sau are dificultăți majore de comunicare și interacțiune care-l frânează în dezvoltarea unor relații sociale echilibrate și îi creează probleme în procesul învățării. Din perspectiva etiologică se identifică două categorii mari de dificultăți de învățare:

1. Dificultăți de învățare propriu – zise determinate de deficiențe greu de observat (ascunse) și care sunt aferente doar individului, țin de deficiențele și incapacitățile lui generate de factori genetici, de boli, traumatisme, accidente, etc.

2. Dificultăți de învățare induse de mediul în care trăiește copilul sau chiar de el însuși, care pot apărea pe parcursul și care se pot datora timpului insuficient de învățare, lacunelor anterioare din învățare, lipsei unor metode și tehnici de învățare eficientă, lipsei unui regim organizat de muncă, slabei calități a predării în clasă, suprasolicitării școlare, absenteismului, boli, indispoziții etc.

Elevii cu deficiență intelectuală au o capacitate de învățare lentă, au dificultăți în majoritatea ariilor curriculare sau uneori chiar în toate. Nu trebuie să confundăm aceste tulburări de dezvoltare ale copilului cu absența voinței pentru actul învățării, deoarece acest fapt poate duce la descurajarea elevului și la apariția unui complex de inferioritate la acesta. Chiar dacă elevul are un potențial mai redus, pot exista posibilități de dezvoltare cu stimulare constantă.

Elevii cu dificultăți de învățare au unele caracteristici, ce constituie bariere pentru învățare, precum percepție și reprezentări sărace și distorsionate, gândire concretă, rigidă, cu ritm lent de activitate, dificultăți în orientarea spațio-temporală (se orientează greu în spațiul caietului, cărții cât și în spațiul larg), motricitate fină redusă, neîndemânare (scriu greu), ritm lent de achiziționare și învățare, întârzieri în dezvoltarea limbajului (vocabular activ redus, nu înțeleg noțiunile abstracte), dificultăți majore de înțelegere a conceptelor, memorare greoaie și reproducere inexactă, atenție deficitară, probleme de concentrare, labilitate afectivă (trec ușor de la râs la plâns), infantilism, capacitatea limitată de a asimila deprinderi noi dacă nu se consolidează și nu se repetă în mod constant și cât mai diversificat (de mai multe ori decât în cazul celorlalți elevi din clasă), răspunsuri și angajare mai bună în situații practice.

Specialiștii în educație dau numeroase indicații de care trebuie să ținem cont în desfășurarea activității în clasa cu elevii cu dificultăți de învățare. Pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice care interacționează cu elevi cu dificultăți de învățare, este recomandat să ținem cont de câteva aspecte: copilul trebuie să fie așezat într-o zonă liniștită a clasei, cu stimuli puțini, cadrul didactic trebuie să îi vorbească elevului calm, chiar dacă acesta manifestă nervozitate sau impulsivitate; dacă i se vorbește pe un ton ridicat, copilului i se accentuează starea de agitație sau inhibiție, sunt utile discuțiile individuale ale cadrului didactic cu copilul și consultările frecvente cu părinții, părinții trebuie implicați cât mai mult în educarea copilului deoarece ei trebuie să îi acorde sprijin și să continue acasă ceea ce se lucrează cu copilul în clasă, promovarea în activitatea educativă a unei atmosfere pozitive pe care să se bazeze toate sarcinile de învățare.

În ceea ce privește abordarea pedagogică, se recomandă ca elevul ar trebui să beneficieze de mai mult timp pentru realizarea sarcinilor, se identifică ceea ce știe și ce poate copilul și se pornește de la punctul în care încep să apară dificultățile, copilul să fie lăsat să muncească în ritmul său propriu, prin atribuirea de teme sau sarcini care pot fi finalizate în timpul disponibil, indicarea cât mai precisă a sarcinii, oferirea de exemple concrete și folosirea de scheme sau hărți conceptuale, evidențierea concretului și a semnificației conținutului din ceea ce se învață, organizarea, secvențierea, accesibilizarea cât mai riguroasă a activității, de la simplu la complex, de la ușor la greu, de la cunoscut la necunoscut, educarea atenției se realizează prin evidențierea dimensiunilor relevante a ceea ce se prezintă, prin reducerea la minim a factorilor perturbatori și prin dozarea adecvată a sarcinilor de lucru, utilizarea materialului vizual în predarea lecției. Este indicat să i se dea teme mai scurte sau adaptate special pentru el. Cadrul didactic îl poate sprijini să-și stabilească scopuri pe termen scurt, pentru a se bucura de mici reușite ce au avantajul de a-i dezvolta stima de sine.

Dacă elevul manifestă impulsivitate, cel mai indicat este să se ignore comportamentele necorespunzătoare de importanță minoră (prin intermediul lor copilul încearcă să atragă atenția asupra sa, să fie în centrul atenției). Este recomandat să fie recompensat sau pedepsit imediat ce comportamentul s-a produs. Fiecare comportament pozitiv, indiferent cât este de important, trebuie apreciat la scurt timp după producerea lui.

În ceea ce privește latura relațional-socială, se evită activitățile sociale cu grad competițional ridicat deoarece pot provoca activare, dezorganizare și frustrare, dar se încurajează învățarea în colaborare cu alți colegi și se organizează activități în grup care să stimuleze comunicarea și relaționarea interpersonală (jocuri, excursii, pauze organizate);

Copilului cu dificultăți de învățare i se dau responsabilități sociale pentru a fi privit într-o lumină pozitivă de colegi.

În ultimii ani s-a pus foarte mult accentul pe învățarea diferențiată, astfel că au apărut foarte multe instrumente și tehnici de lucru prin care să reușească toți elevii să parcurgă conținutul curricular, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, cadrele didactice pot să realizeze planuri remediale sau pot să adapteze planificările după care lucrează, asigurându-se în acest fel valorizarea maximă a potențialului individual al fiecărui elev.

 

Bibliografie:

Asociația Reninco România (1999). Ghid de predare-învățare pentru copiii cu cerințe educative speciale. București.
Ungureanu, D. (1998). Copiii cu dificultăți de învățare. București; E.D.P.