Cum putem ușura integrarea copiilor cu CES în colectivitate

Să ne imaginăm cum ne-am simți să ne trezim singuri într-o țară străină, pierduți în mulțime. Încercând să ne facem loc printre oameni, urmând niște semne amestecate și informații pe care prea puțin le înțelegem. Pentru copiii cu cerințe educaționale speciale situațiile obișnuite pot căpăta aceste coordonate. Dar, pe măsură ce încearcă să insufle sens lumii din jurul lor, aceștia trebuie să se confrunte și cu sentimentul că sunt „diferiți”.

Cum ajutăm copiii cu dificultăți de comunicare și relaționare? În primul rând trebuie să îl ajutăm să se integreze în grup, să-l includem în toate activitățile grupei, să încurajam ceilalți copii să relaționeze cu el. Mulți dintre noi ne blocăm dacă auzim o limbă străină pe care nu o înțelegem. Un copil cu CES reacționează identic, de aceea trebuie să verificăm dacă el ascultă și înțelege și să repetăm reformulând dacă este cazul, să păstram rutinele zilnice sau dacă schimbăm ceva îl avertizăm pe copil înainte. Copiii cu autism, de exemplu, nu pot funcționă când există prea multe schimbări într-o zi. Trebuie să avem foarte multă răbdare, să folosim un limbaj clar , direct, spunându-i-i pe nume fără a ne așteptă însă ca cel mic să ne privească în ochi.

Cum ajutăm copiii care au deficit de atenție (adhd)? Un copil cu tulburare hiperactiva cu deficit de atenție are dificultăți în filtrarea informațiilor care-i invadează creierul, așa încât își pierde ușor concentrarea. Are nevoie de mai mult timp să se concentreze și poate avea dificultăți în urmărirea instrucțiunilor. Copilul cu THDA are deseori un nivel de inteligență mai ridicat decât media dar studiul li se pare o activitate dificilă. Pot avea probleme de socializare. Această tulburare continuă să se manifeste și în perioada adultă. O componentă genetică ar fi cauza THDA dar mediul în care crește și sprijinul pe care îl primește copilul poate ameliora mult simptomatologia ei. Pentru a reuși să se concentreze asupra unei sarcini specifice este indicată organizarea unui spațiu mai liniștit, lucru ce poate părea dificil în condițiile în care spațiul sălii de grupă este limitat. Însă, în practică, toți copiii pot beneficia de acest „colțișor liniștit”, el se poate transforma într-unul dintre cele mai valoroase spații ale sălii pentru că: - elimină motivele de neliniște, copiii știu exact ce se așteaptă de la ei atunci când merg să lucreze în acel spațiu; - cresc atenția față de sarcina de lucru; - scaunul trebuie să fie stabil, pentru ca cel mic să-și poată sprijini spatele și să-și țină picioarele în unghiul potrivit.

Pentru o comunicare mai bună ar trebui să:

• privim copilul și să stăm cât mai aproape de el atunci când îi dăm instrucțiuni;
• elaborăm sarcini scurte;
• îl punem pe copil să repete instrucțiunile pentru a ne asigura că a înțeles;
• folosim elemente vizuale ajutătoare;
• verificăm progresul în timpul lucrului; - îi oferim feedback: un zâmbet, un semn, etc

Copiii cu CES pot să-și exprime propriile capacități prin joc. Astfel ei capătă informații despre lumea în care trăiesc, intră în contact cu oamenii și cu obiectele din mediul înconjurător și învață să se orienteze în spațiu și timp. Datorită faptului că se desfășoară mai ales în grup, jocul asigură socializarea. Abordarea incluziva presupune că avem responsabilitatea de a-i ajuta pe acești copii să depășească barierele care îi opresc în dezvoltare. Pentru asta trebuie să folosim diverse strategii și intervenții utile cum ar fi:

• crearea unui climat afectiv-pozitiv;
• stimularea încrederii în sine și a motivației;
• creșterea autonomiei personale, încurajarea independenței;
• folosirea frecventă a sistemului de recompense, laude, întărire pozitivă, astfel încât să fie încurajat și evidențiat cel mai mic progres;
• sarcini împărțite în etape mici;
• să folosim o mimică binevoitoare și o atitudine deschisă (să nu încrucișam brațele sau să încruntam privirea).

Într-o abordare incluziva toți copiii trebuie considerați la fel de importanți, fiecăruia trebuie să-i valorificăm calitățile, pornind de la premisa că fiecare copil este capabil să realizeze lucruri bune.

 

Bibliografie:

Foloștină Ruxandra, Michel Teodora, Psihologia pozitivă și formarea copiilor cu cerințe educaționale speciale, Editura Universitară, București 2018;
Verza Emil, Psihopedagogie specială, Manual pentru clasa a XIII-a, Editura didactică și pedagogică, București 1996;
Prof. univ. dr. Ecaterina Vrășmaș, Conferențiar univ. dr. Traian Vrășmaș- coordonatori, Educația incluziva în grădiniță, dimensiuni, provocări și soluții, editat în cadrul Proiectului „Pași spre o educație incluziva”, București 2019