În ultimii ani, atât pentru profesorii din învățământul primar, dar mai ales pentru cei din învățământul gimnazial, au existat preocupări pentru a realiza abordări culturale, eteronomice și interdisciplinare în cadrul orelor de educație muzicală.
Educația muzicală contribuie la formarea unei personalități armonioase, sensibile și creative a copiilor, capabili să-și exprime prin muzică ideile și sentimentele, să comunice cu semenii, să vibreze afectiv la valorile artei muzicale. Procesul educației muzicale este o activitate complexă, continuă, sistematică și unitară, care începe din copilărie și se termină la sfârșitul vieții.
Termenul „eteronom” are rolul de a orienta profesorul în a alege domeniul de conținut, nefiind obligatoriu ca acesta să se regăsească în manual și să fie utilizat. Sunt propuse audiții tematice, care trebuie interpretate ca repertoriu orientativ. Preluarea unor lucrări din repertoriul propus spre audiție în cel ce va fi interpretat vocal și/sau instrumental va fi încurajată.
În cazul unor elevi cu probleme de emisie sonoră sau de percepție deficitară(disfonie, afonie)accentul se va pune pe interpretarea ritmică a exemplelor muzicale. Astfel, prin participarea activă ca acompaniatori sau prin dirijat, elevii se vor integra în grupul interpreților, contribuind la succesul manifestărilor colective, evitând marginalizarea, frica și reacțiile de respingere la adresa disciplinei.
Abordarea muzicii din perspectiva instrumentală creează oportunități de apropiere și apreciere a muzicii pentru acești copii, amintind doar schimbarea vocii băieților la pubertate, care pune în mare dificultate intonarea vocală, de obicei între 12-16 ani.
Dată fiind prezența în mai multe școli a conexiunii la internet și a laboratoarelor de informatică, anumite ore de educație muzicală ar putea fi susținute în aceste spații.
Conceptul de „interdisciplinaritate” poate fi înțeles mai bine prin comparație cu alte concepte corelative :
- Monodisciplinaritatea ̶ reprezintă forma tradițională de organizare a conținuturilor învățării, pe discipline predate relativ independent unele de altele. Aceasta oferă elevului siguranța avansării lineare, gradual ascendente pe un traseu bine delimitat.
- Interdisciplinaritatea ̶ „ este o formă a cooperării între discipline diferite cu privire la o problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergență și o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.” (C. Cucoș 1996)
- Multidisciplinaritatea ̶ reprezintă o formă mai puțin dezvoltată a transferurilor disciplinare, care se realizează de cele mai multe ori prin juxtapunerea anumitor cunoștințe din mai multe domenii, în scopul reliefării aspectelor comune ale acestora. Este o formă frecventă de supraîncărcare a programelor și a manualelor școlare.
- Pluridisciplinaritatea ̶ punctul de plecare în structura conținuturilor îl reprezintă o temă, o situație, o problemă abordată de mai multe discipline, cu metodologii specifice. Acest concept prezintă avantajul abordării unui fenomen din diferite perspective, însă pentru nivelele de școlarizare care presupun un grad de specializare mai înalt, această formă de organizare a conținuturilor nu este recomandată.
- Transdisciplinaritatea privește - așa cum indică prefixul trans - ceea ce se află în același timp și între discipline, și înăuntrul diverselor discipline, și dincolo de orice disciplină. Finalitatea ei este înțelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea cunoașterii
Artele în general au un efect benefic în ceea ce privește dinamizarea vieții copilului, în eliberarea lui de complexe, în declanșarea creativității, sensibilității, imaginației de aceea disciplina educație muzicală a fost gândită ca o împletire într-un mod fericit, prin cooperare-coordonare atât a disciplinelor artistice cât și celor aparținând altor domenii. Putem vorbi astfel, despre relațiile ce se creează între: muzică și literatură, muzică și matematică, muzică și filozofie, muzică și fizică, muzică și religie, muzică și T.I.C. ,muzică și artele plastice etc.
Știința care se ocupă cu studiul sunetelor se numește acustică. Tot aici se cere și clarificarea aspectelor legate de producerea și propagarea vibrațiilor. La realizarea acestora se face corelarea cu noțiuni din fizică dar și din biologie, pentru înțelegerea noțiunilor legate de perceperea vibrațiilor și transformarea lor în senzație de sunet, în organismul uman.
Periodizarea istoriei muzicii: epoca primitivă, antichitatea, evul mediu, renașterea, barocul, clasicismul, romantismul, secolul XX (romantismul târziu, folclorismul modern, impresionismul francez, verismul italian, neoclasicismul modern, expresionismul, atonalismul, serialismul). Fiecare dintre aceste perioade sunt în strânsă legătură cu perioade din istoria universală, dar și cu literatura, pictura, sculptura, arhitectura. Evul mediu, antichitatea și epoca primitivă își pune mai mult amprenta din punct de vedere al istoriei, dar odată cu perioada renașterii, sec. XIV-XVI, apar și o serie de creații literare, muzicale și plastice.
Creațiile multor scriitori au sta la baza unor opere devenite celebre. Iată câteva exemple: în finalul simfoniei a-IX-a cu cor, Beethoven a folosit versurile lui Schiller (Oda bucuriei). De asemeni, Schubert și Schumann și-au compus minunatele lor lieduri pe versurile marilor Goethe și Schiller. Giuseppe Verdi a compus operele: Traviatta după Dama cu camelii a lui Alexandru Dumas-fiul și opera Othello, după piesa cu același nume a lui William Shakespeare. Tot din creația lui W. Shakespeare s-au inspirat Serghei Prokofiev în baletul Romeo și Julieta și Pascal Bentoiu în opera Hamlet. N.Rimschi Korsakov crează Mavra, iar Piotr Ilici Ceaikovschi creează opera Evgheni Oneghin, amândoi inspirându-se din poemele lui Alexandr Sergheevici Pușkin, iar Manuel de Falla compune opera Păpușile maestrului Pedro inspirându-se din Saavedra (Miguel Cervantes). Claude Debussy compune poemul simfonic Preludiu la după-amiaza unui faun, după un poem de Stéphane Mallarmé.
Piesele lui I. L. Caragiale au stat la baza unor opere ca: Năpasta de Sabin Drăgoi și O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu. Tot în secolul al-XIX-lea, scriitori români ca Nicolae Filimon, Gheorghe Asachi, Cezar Bolliac, Titu Maiorescu au realizat cronici muzicale apreciate în presa vremii. Mihai Eminescu a fost de asemenea un autentic critic muzical, în articolele sale formulând și deziderate ale evoluției artistice românești. În proiectele sale dramatice, cum ar fi Decebal sau Mureșanu, Eminescu are și preocupări regizorale, dând indicații de folosire a vocilor sau intonarea răsunătorului cântec pe versurile lui Andrei Mureșanu și muzica lui Anton Pann, Deșteaptă-te, române! în finalul poemului Mureșanu. Artist de o mare profunzime, Eminescu a pătruns secretele logicii muzicale și a integrat atât în viața cât și în creația sa, muzica, pentru că, așa cum spunea bunul său prieten Ioan Slavici, „prin toate fibrele lui cântă natura și iubirea, pădurea și izvoarele, păsările și astrele. Cântă până și masa lui de brad , iar el cântă scriind.”
În această epocă a tehnologiilor, fiecare elev își formează competențe TIC, utilizarea calculatorului, a internetului fiind una din activitățile lor preferate: caută informații și ascultă muzică, redactează documente, utilizează softuri de prelucrare a imaginii, a sunetului.
Aceste competențe pot interacționa pozitiv cu cele formate la educație muzicală. Prezentarea unei opere, operete sau balet în PowerPoint poate fi un bun exemplu în acest sens. Elevii pot lucra în echipe de „specialiști” în care fiecare își poate valorifica aptitudinile în diverse activități: în domeniul documentării și sintetizării informațiilor, în selectarea și prelucrarea imaginilor reprezentative, în căutarea, descărcarea și chiar prelucrarea fișierelor audio-video sau în interpretarea unor arii celebre în timpul prezentării proiectului.
O foarte strânsă legătură există și între muzică și religie. Se impune precizarea că muzica religioasă este împărțită specific fiecărui rit în parte, în: muzică de rit bizantin și muzică de rit gregorian.
Cântecele care se cântă în diferite momente ale liturghiei sunt: Ectenia mare, Ectenia mică, Antifoanele, Fericirile, Sfânt sau Kyrie Eleison, Gloria, Alleluia, Sanctus, Agnus Dei. Cei care au clădit fizica (Galilei, Newton, Pascal) erau pătrunși de existența lui Dumnezeu Atotputernic, creatorul Marii Ordini a naturii și a întregului univers. Dacă oamenii de știință ar recunoaște că „în inima fiecărui om există un gol care are forma lui Dumnezeu și acel gol nu poate fi umplut de nici un lucru creat: el poate fi umplut numai de Dumnezeu ” atunci știința ar deveni calea spre capătul cărei a putem descoperi divinitatea.
Corelația dintre disciplinele școlare educația fizică și muzică. (Arta corală) apare la fiecare lecție, la începutul acesteia, când elevii execută exerciții de încălzire a mușchilor faciali, abdominali, respiratori; exerciții de relaxare a umerilor, a coloanei vertebrale etc.
În ultima vreme, în interpretarea corală este tot mai pronunțată tendința de a utiliza elemente din cursurile Coregrafie și Artă teatrală: mișcări scenice, aranjarea corului în „desene” libere pe scenă, vestimentație tematică, recitative, strigături, teatralizări ș.a., care, îndeplinite cu gust și măiestrie, lărgesc orizontul artei corale, simplifică pătrunderea spectatorului neinițiat în tainele acordurilor corale, apropie arta muzical-corală de sufletul acestuia. Inovațiile sunt apreciate și încurajate de profesioniști.
Ca o concluzie la cele arătate mai sus, se cuvine să spunem că fiecare operă în parte are valențele ei interdisciplinare. Finalitatea instruirii o reprezintă nu diplomele în sine, ci asigurarea compatibilității depline între conținutul real al pregătirii și exigențele sociale, adaptarea permanentă a instruirii la dinamica profesională mereu schimbătoare și mereu mai performantă.
Bibliografie:
Bârlogeanu, L.,2002, Psihologia artei. Educația estetică, Editura Polirom, Iași;
Cerghit, I., 2005, Metode de învățământ, E.D.P., București;
Pâslaru Vl. Introducere în teoria educației literar-artistice. București: Sigma, 2013;
Postolachi S. Cântul coral – arta posibilităților nemărginite. În: Dimensiuni ale educației artistice. Vol. IX. Iași: Artes, 2013.
Publicat de:
Pricop Iustinian
Profesor la Școala Gimnazială Nr. 3, Piatra Neamț.