Modern și tradițional - strategii, metode, mijloace

Elevii claselor de gimnaziu se confruntă cu o nouă provocare, învățarea chimiei ca disciplină nouă, complexă, care „studiază compoziția, structura, proprietățile și transformările substanțelor”, o știință experimentală și exactă, care face parte din categoria științelor naturii.

Programele școlare de chimie pentru clasa a VII-a și pentru clasa a VIII-a contribuie la formarea profilului elevului prin: implicarea în activități variate de observare, experimentare și aplicare, dezvoltând capacitatea de integrare a informațiilor noi și aplicarea lor în situații cotidiene; stimularea curiozității și a interesului de cunoaștere, în general, și pentru chimie, în particular; abordarea integrată a conceptelor realizând conexiuni cu celelalte științe ale naturii; dezvoltarea unor atitudini pozitive față de propria persoană, față de ceilalți și față de mediul înconjurător; stimularea motivației pentru protecția naturii și valorizarea acesteia în formarea unor convingeri și competențe ecologice adecvate pentru antrenarea elevilor în activități de ocrotire a mediului înconjurător. Cu privire la principiile didactice aplicate în predarea științelor exacte și experimentale, amintim: principiul intuiției, principiul legării teoriei de practică, principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor, principiul accesibilității cunoștințelor și principiul individualizării și diferențierii învățării.

Strategia didactică poate fi definită ca totalitatea metodelor și mijloacelor utilizate etapizat, pentru a atinge obiectivele stabilite, rezultatele estimate și finalitățile educației, așa cum sunt ele reglementate la nivel național și european, la sfârșitul fiecărui ciclu de învățământ. Evoluția semnificațiilor termenului de strategie este remarcabilă, pornind de la „Ansamblul mijloacelor puse în lucru pentru a atinge scopul fixat” (Nunziati, 1990), „Grup de două sau mai multe metode și procedee integrate într-o structură operațională, angajate pentru realizarea obiectivelor pedagogice” (Cristea, 1998), „Ansamblu de acțiuni și operații structurate, programate, orientate în direcția atingerii, cu maximă eficacitate a obiectivelor prestabilite” (Cerghit, 2002), „Un ansamblu de procedee prin care se realizează conlucrarea dintre profesori și elevi în vederea predării și învățării unui volum de informații, a formării unor priceperi și deprinderi, a dezvoltării personalității umane” (Nicola, 2003), „Aspectul dinamic, activ, prin care cadrul didactic dirijează învățarea” (Manolescu, 2008), la o abordare modernă: „Strategia didactică - în viziune postmodernistă - devine astfel rodul unei participări colaborative desfășurate de profesor împreună cu elevii, aceștia completând planul de lucru cu propriile interese, dorințe de cunoaștere și de activitate intelectuală. Astfel, aceștia pot să-și manifeste dorința de a învăța prin cooperare, în echipă, colectiv sau individual, pot să opteze pentru anumite materiale didactice pe care să le folosească, pentru anumite metode, tehnici sau procedee de lucru”.

Metodele de învățământ reprezintă acele căi prin care elevii ajung, în procesul de educație, sub coordonarea profesorilor lor să dobândească cunoștințe, să-și dezvolte capacitățile intelectuale, să valorifice abilitățile și aptitudinile pe care le au și să dezvolte setul de competențe specifice. Metodologia didactică reprezintă ansamblul metodelor și procedeelor didactice care pot fi utilizate în procesul de învățământ, etimologic, termenul metodă fiind derivat din grecescul „methodes”, care înseamnă ,,drum spre”. Procedeul didactic reprezintă o secvență a metodei, un simplu detaliu, o tehnică de acțiune, o componentă sau chiar o particularizare a metodei. O sută cinzeci și două de metode de învățământ sunt descrise în Enciclopedia metodelor de învățământ ediția întâi și o sută șaptezeci și șapte de metode în ediția a doua (Pânișoară I.O.), foarte multe dintre acestea fiind aplicabile și la disciplina chimie, în ciclul gimnazial, dintre care amintim doar: expunerea, conversația, explicația, demonstrația, discuția, algoritmizarea, exercițiul, problematizarea, lucrările practice, modelarea, experimentul, cercetarea, studiul, investigația, proiectul, referatul, portofoliul, vizitele de documentare, excursiile, care sunt în ultimii ani completate cu numeroase alte metode, interactive și atractive, ce conțin elemente de noutate. Unele dintre metodele moderne pot fi ele însele considerate deja tradiționale, fiind foarte bine cunoscute de către elevi și utilizate eficient în anumite momente ale lecției, precum: ciorchinele, harta conceptuală, posterul, pălăriile gânditoare, acvariul, brainstorming-ul, autoevaluarea sau evaluarea în perechi, proiectul, referatul, portofoliul. Pentru învățarea prin colaborare, pe lângă platformele educaționale care oferă jocuri și aplicații specifice, putem utiliza mozaicul, acvariul, turul galeriei, interviul, turul mesei. De asemenea, se pune accent pe dezvoltarea gândirii critice, iar ca exemple de metode și tehnici de analiză logică a evenimentelor, de interpretare și adoptarea unor decizii conștiente, se pot utiliza metodele SINELG, Știu/Vreau/Am învățat, tehnica ciorchinelui, ghidul de anticipație în paralel cu tehnici de învățare creativă: metoda pălăriilor gânditoare, metoda bulgărelui de zăpadă, ori metoda asocierii libere a ideilor. Rezolvarea tradițională de probleme poate fi însoțită de brainstorming, brainwritting, cubul ori metoda FRISCO, iar la evaluare se pot utiliza hărțile conceptuale, metoda RAI, tehnica 3.2.1. și multe altele.

Mijloacele de învățământ reprezintă ansamblul de obiecte, instrumente, produse, aparate, echipamente și sisteme tehnice care susțin și facilitează transmiterea unor cunoștințe, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achiziții și realizarea unor aplicații în cadrul procesului instructiv-educativ. De asemenea, la chimie, instrumentelor tradiționale reprezentate de substanțe, instrumentar și aparatură de laborator, modele, machete, planșe li se adaugă în mod implicit, în contextul actual, multiple instrumentele digitale moderne: calculatoare, tablete, table interactive, cântare, pH-metre și balanțe electronice, laboratoare virtuale, simulatoare etc.

Din perspectivă cronologică, introducerea noilor tehnologii informaționale s-a realizat încă din urmă cu câteva decenii, prin învățarea asistată de calculator, introducerea de cursuri electronice și programe care pot fi stocate pe web sau discuri externe (dischetă, CD, DVD, memory-stick, hard disk extern), baze de date educaționale, platforme sau biblioteci virtuale, instituții inclusiv universități virtuale, on-line sau la distanță. Formarea și educația la distanță, formarea asistată multimedia sau cea desfășurată asincron, au căpătat în timp, valențe și contații din ce în ce mai importante, fiind preferate pentru mai multe avantaje: gestionarea timpului de lucru și a momentelor în care se produce învățarea, comoditatea și confortul spațiului de acasă, formarea deschisă și flexibilă, cu numeroase resurse facil de utilizat, programele de mentorat sau coaching realizate din partea profesorilor, interacțiunea dintre oameni și grupuri, realizarea de relații interpersonale între colegi, formabili și formatori, între formatori ori chiar a unor rețele educaționale, în care se pune accent pe spiritul de echipă, cooperarea și comunicarea deschisă, învățarea și transferul informațional nelimitat, deschis, uneori chiar nedirijat de un profesor, ci ales de către elev din multitudinea surselor existente.

Latura virtuală a educației devine din ce în ce mai importantă pentru profesori și datorită faptului că este preferată de elevi și studenți din întreaga lume, din considerentele menționate anterior și totodată pentru că oferă un puternic caracter de independență, de autonomie și de libertate în învățare, ceea ce crește motivația pentru studiu și cunoaștere.

 

Bibliografie:

Antip, C. I., Strategia didactică – definiții ale conceptului, Disponibil la: https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/26-31_50.pdf .
Pânișoară I.O., (2022) Enciclopedia metodelor de învățământ, ed. Polirom.
Pânișoară I.O., (2024) Enciclopedia metodelor de învățământ ediția a II-a, ed. Polirom.
Negreț-Dobridor I., Pânișoară I.O., (2005) Știința învățării. De la teorie la practică, Iași, ed. Polirom.
Cucoș C., (2014) Pedagogie, ed. a III-a revăzută și adăugită, ed. Polirom.