Implicații ale motivației și anxietății în context școlar

Motivația și performanța școlară

În cadrul procesului didactic,cea mai greu de atins aspirație este motivarea elevilor,și asta deoarece motivația ține de personalitatea fiecăruia, este individuală și nu se măsoară. Și totuși motivația este principalul factor prin care obținem rezultatele pe care le obținem. Deci, motivația, determină finalitate.

Termenul performanță înseamnă rezultatele observabile ale învățării. În cadrul procesului de învățământ, performanță reprezintă rezultatul motivației. Atunci când motivația unui elev este mai mare și acesta va depune un efort mai mare în învățare, atunci el va obține o performanță înaltă, datorită diverselor strategii de învățare pe care le va folosi și care îi vor influența performanța.

Există o relație între motivație și performanță, dar această relație nu este unilaterală, căci la rândul ei și performanța poate să influențeze motivația. Atingând pragul de performanță în activitatea de învățare, elevul își conștientizează propriile competențe. Însă efectul performanței poate fi evaluat pozitiv sau negativ de către elev. Astfel, atunci când elevul depune un anumit efort în realizarea unei sarcini de învățare și a perseverat în realizarea ei, atunci elevul va observa că performanța a fost meritată și va aprecia și pe viitor acea activitate. Dar, apariția unui eșec în activitatea de învățare, îl va face pe elev să aibă o subapreciere asupra propriei competențe, astfel că nu va mai repeta acea activitate.

Așadar, performanța nu reprezintă doar o demonstrație a rezultatului învățării elevului ci oferă și o acțiune prin care acesta se evaluează și își dă seama de propriile valori. (Sălăvăstru, 2004)

La baza procesului învățării stă motivația. Observăm în viața de zi cu zi că unii oameni/elevi sunt mai motivați decât alții, unii sunt mai curioși să afle mai multe lucruri, toate acestea țin de motivația de care dispun.

În diferitele studii de specialitate se discută despre o serie de strategii de motivare a învățării școlare. D.Crețu în anul 2003 pune în discuție dezvoltarea și stimularea motivației care se împarte în patru strategii educaționale foarte importante: prima strategie este stimularea intereselor și a curiozității elevilor. A doua strategie este relația dintre conținuturile învățării cu nevoile elevilor, implicarea permanentă a elevilor în diferite activități și comunicarea așteptărilor profesorilor.

De asemenea există o serie de alte strategii motivaționale foarte importante, de exemplu dezvoltarea încrederii în sine a elevului și a legăturii între nivelul așteptării și scopul urmărit, precum și crearea unor relații foarte bune, netensionate între profesor și elev. (Schipor, 2017)

Motivația în context școlar

Al. Roșea (1943, p. 8) afirma că „Prin motivație înțelegem totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobândite, conștientizate sau neconștientizate, simple trebuințe fiziologice sau idealuri abstracte".

Motivația este elementul care determină organismal să acționeze și să urmărească diverse scopuri.Aproape în orice moment din viața noastră, comportamentul ne este motivat, deși nu conștientizăm pentru care motiv realizăm diferite activități.

Motivele pentru care elevii învață sunt diferite, astfel unii dintre elevi studiază pentru a obține rezultate superioare sau de multe ori pentru a concura cu colegii lor, alții pentru a nu-și dezamăgi părinții sau pentru a primi laude de la profesori, etc.

Motivația intrinsecă se manifestă prin curiozitate, prin dorința de a-și lărgi gama de cunoștințe, iar activitatea de învățare care are la bază motivația intrisecă, se manifestă prin dorința și plăcerea de a studia un anumit domeniu.

Activitatea de învățare extrinsecă se realizează fără o plăcere interioară ci doar a unor condiții exterioare (de exemplu un elev învață cu condiția de a primi laude sau recompense).

Anxietatea de testare și performanța școlară

Anxietatea este o structură ce cuprinde teamă, nesiguranță, ezitare. În literatura de specialitate s-a discutat despre acest termen-anxietate-din mai multe perspective ca fiind un fenomen psihologic complex, găsindu-se și două tipuri de anxietate: anxietate față de testare și anxietate anticipativă. Anxietatea față de testare se definește prin trăirea unor sentimente puternice și severe de anxietate pe care unele persoane le trăiesc în diferite situații de testare. Simptomele pot fi de natură fizică iar simptomele cognitive cuprind temeri legate de teama de eșec și consecințele acestuia.

Mandler și I.Sarason utilizeză în studiile lor termenul de anxietate de testare, autorii scoțând în evidență relația dintre anxietatea de testare a elevilor și reușita acestora la diverse teste cognitive (Racu, 2019). M. Zeidner arată că elevii care prezintă un nivel înalt de anxietate față de testare sunt persoane foarte sensibile și puțin rezistente în fața stimulilor anxiogeni care sunt aceste testări care pentru ei par a fi amenințătoare. Astfel, acești elevi și studenți reacționează prin scăderea încrederii în propriile puteri, care poate duce la un posibil eșec.

G.Pânișoară,D.Sălăvăstru și L.Mitrofan prezintă anxietatea de testare ca o emoție negative care este frecvent întâlnită în societatea contemporană, unde preocuparea pentru competiție și afirmarea sinelui ocupă un loc primar. În sistemul educațional, managementul calității școlilor au ca preocupare de bază creșterea performanțelor școlare, și ,ca urmare activitățile de evaluare s-au înmulțit.

Anxietatea față de testare este o anxietate des întâlnită la școlari, fiind resimțită ca un nivel excesiv de îngrijorare înainte, în timpul sau după diferite situații de evaluare, care apare ca urmare a fricii de rezultate slabe. Anxietatea față de testare apare atunci când copilul dezvoltă modele de gândire greșite, se subestimează singur blocându-și resursele.

Pentru ași depăși anxietatea, pentru a găsi motivația intrinsecă de învățare, elevii trebuie să-și stabilească obiective pe termen scurt. Una din întrebările pe care o putem adesea atunci când încercăm să ne motivăm pe noi înșine este „Cât de mult am de câștigat dacă învăț acest lucru?” sau „Cât de mult mă va costa dacă nu-l învăț?”. Albert Eistein a făcut afirmația conform căreia: Educația costă, dar lipsa ei costă și mai mult. Fă un obicei din a învăța zi de zi.