Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

Manualul reprezintă unul dintre instrumentele didactice utilizate în procesul de formare a elevului. Ca orice material auxiliar utilizat în demersul didactic, profesorul este persoana avizată pentru alegerea cărții școlare pe care urmează să o valorifice în cadrul orelor de curs. Manualul constituie un suport în demersul didactic, un reper de activități în atingerea scopului educațional. Școala contemporană a cunoscut numeroase modificări în ultimele decenii. Astăzi instituțiile de învățământ, implicit profesorul, au un rol definitoriu asupra dezvoltării personale armonioase a elevului și asupra cunoașterii mediului social de către acești beneficiari în formare. Realizarea manualului vizează respectarea conținuturilor prevăzute în programa disciplinei și atingerea competențelor generale și specifice prin activitățile propuse.

Manualul unic, tradițional a fost substituit de existența unei varietăți de manuale alternative care îi permit profesorului să își aleagă mijlocul didactic potrivit stilului său de predare. Manualele alternative se caracterizează prin viziunea diferită a autorilor cu privire la prezentarea acelorași conținuturi din programă. Cu toate că în cazul unor manuale se poate constată anumite neajunsuri din punct de vedere informațional sau a insuficienței aplicațiilor propuse la unitățile de învățare, acestea nu reprezintă neapărat o piedică în actul educațional fiindcă orice profesor competent își gestionează potrivit strategia de predare-evaluare.

De aceea este recomandat ca fiecare profesor să consulte programele în vigoare pentru a-și forma o perspectivă critică asupra manualului pe care urmează să îl folosească împreună cu elevii. În abordarea unei strategii didactice pentru transmiterea unui conținut, profesorul trebuie să aleagă calea accesibilă nivelului elevilor de a asimila noțiunile noi. De multe ori regăsim în manuale anumite conținuturi științifice incomplete sau poate prezentate într-o formă mult prea elevată nivelului cognitiv al elevului. În acest sens, cadrul didactic are o responsabilitatea de a se documenta, de a selecta informația științifică și uneori de o accesibiliza în funcție de capacitățile de învățare ale elevilor. Nu trebuie omis ca evaluarea să fie centrată pe atingerea de performanțe, să surprindă dezvoltarea de competențe sau de capacități.

Manualele alternative actuale de Limba și literatura română și-au adaptat conținuturile în funcție de noua programă în vigoare care a adus anumite schimbări. Accentul este pus pe cunoașterea orizonturilor lumii și a sinelui. Spre deosebire de vechile manuale, cele actuale, avizate în conformitate cu programa, se axează pe redarea unor activități care au ca scop principal dezvoltarea personală. Manualele oferă, pe lângă conținuturile lexicale, fonetice, gramaticale sau literare, o varietate de elemente de interculturalitate, aspecte ale patrimoniului național, elemente de mitologie. Este oportun de menționat că sunt valorificate accepții ale Noii Gramatici a Academiei. În prezentarea elementelor de gramatică sunt utilizate într-o mare pondere metode alternative de predare care îi captează pe elevi și îi implică direct în propriul act al dezvoltării cognitive și sociale. Conținuturile și competențele elaborate în programa școlară a disciplinei sunt concretizate progresiv din clasa a V-a și până în clasa a VIII-a. Deci în fiecare an elevului îi este oferită o completare asupra noțiunilor deja știute. Tot mai mult este promovată ideea ca actul educațional să se anexe pe interdisciplinaritate. Acest aspect este sporadic atins în paginile manualelor alternative de limba română. Este un element de noutate îndrăgit de elevi care reușesc să găsească conexiuni inedite între discipline pe care le studiază la clasă.

Lucrul cu manualul este o metodă tradițională ce se arată eficientă și în învățământul contemporan deoarece finalitatea acestei acțiuni pe care o performează elevul prezintă o dublă valență: dezvoltarea capacității acestora de percepere a informației expune și dobândirea deprinderii de utilizare a cărți, de selectare a conținuturilor oferite. În acest sens, evidențiem faptul că în ultima perioadă se optează pentru utilizarea manualelor digitale care antrenează elevul în procesul de învățare printr-un mijloc inovator de transmitere a noțiunilor. Manualul în format digital implică valorificarea instrumentelor TIC și se arată mult mai îndrăgit de elevi prin funcțiile video și audio care însoțesc formatul clasic.

Forma prin care sunt redate conținuturile în manualele alternative este atractivă, reanunțându-se în ultima perioadă la teoretizările exhaustive. Accentul este pus pe stimularea gândirii critice a elevilor, pe învățarea prin descoperire. Activitățile propuse vizează nevoile fiecărui elev, scopul fiind acela de a pregăti integrarea copilului în societate prin dezvoltarea abilității de relaționare, de comunicare a propriilor opinii și de adaptare la contexte diferite. Învățarea care îl plasează pe elev în centrul tuturor demersurilor îl ajută pe acesta să-și îmbunătățească stima și încredea în sine. Cu alte cuvinte, formează imaginea omului de mâine al societății.

Astfel, admitem că manualul alternativ rămâne un mijloc de proiectare a conținuturilor sub diferite forme atractive pentru elevi și, în același timp, o ofertă a unei învățări diferențiate care vine în sprijinul tuturor beneficiarilor.

 

Bibliografie:

Ilie, Emanuela, Didactica limbii și literaturii române, Editura Polirom, Iași, 2004;
Stoichițoiu-Ichim, Adriana, Vocabularul limbii române actuale: dinamică, influențe, creativitate, Editura Bic ALL, București, 2007;
Goia, Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002;
Gramatica limbii române, ed. a II-a, Editura Academiei Române vol. I, II, București, 1966;
M.E.C., Programa școlară la limba și literatura română, clasele a V-a – a VIII-a, București, 2017;
Dobra, Sofia; Sâmihăian, Florentina și Crișan, Alexandru, Limba română. Manual pentru clasele: a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a, editura Humanitas Educațional, București, 1999, *Referent științific, Elemente de limba română, Mioara Avram;
Dobra, Sofia; Sâmihăian, Florentina; Halaszi, Monica; Anca Davidoiu-Roman și Corcheș, Horia, Limba și literatura română. Clasa a V-a, Editura ART, București, 2018, *Referent științific, Elemente de limba română, prof. Univ. Dr. Rodica Zafiu;
Iancu, Marin, Olteanu, A.Gh., Tulbă, Ana, Limba română, manual pentru clasa a VII-a, Editura Corint, București, 1997;
Lupescu, Ecaterina, Limba română pentru clasele V-VIII. Noțiuni fundamentale și teste, Editura KLIM, București, 2005;
Mazilu-Ionescu, Elena, Jercea, Valentina, Limba română, manual pentru clasa a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, R. A., București, 2009.

  • avatarPublicat de:
    Juravle Livia

    Profesor lb. și literatura română, la Liceul Tehnologic Ion Nistor, Vicovu de Sus.