Toamnă pe străzi și în inimi

Cu pași grăbiți, pe caldarâmul ud, însoțiți de miile de glasuri care se ridică la unison spre noi zări, copiii, alături de inimile zglobii ale părinților și bunicilor ce retrăiesc emoția primei zile de școală, se îndreaptă spre un loc ce ii va găzdui cu năzuințe cu tot, cu bucuria de început, cu teama de necunoscut și cu speranța că vor descoperi acolo răspunsurile tuturor dilemelor, tuturor întrebărilor pentru care nimeni nu a găsit încă o explicație.

 E prima zi de școală din toamna care deschide drumuri. De la fereastra școlii în care creștem suflete se aude freamătul de bucurie și de speranță al celor care pășesc pentru prima dată în lumea ”celor mari”, lume care îi privește ca pe niște curiozități ale naturii proaspăt dezlănțuite. E vremea ca ei, la rândul lor, să caute cu emoție drumul pe care și-l vor așterne sub pași. Și dacă ar fi doar momentul descoperirilor și al bucuriilor... Pentru unii dintre micuții școlari, prima zi semnifică desprinderea de figura maternă și întâlnire cu mult promisa doamnă, distrugerea universului sacru și aruncarea lor într-un loc în care se vor lupta cu toți zmeii, cu toți balaurii și cu toate zgripțuroaicele din povestea știută doar de ei. Cu ce drept și din ce motiv această doamnă le spune că le va fi ca o mamă?!? Dacă doamna nu îi cunoaște, de unde știe ca îi va iubi ca pe copiii ei? Și dacă are copii, de ce nu e cu ei, să îi salveze de groaznica întâlnire cu școala prea mare, prea colorată, prea aglomerată și prea... oricum ar fi ea? Sunt gânduri răzlețe, culese de pe sutele de fețe, dintre miile de lacrimi ce se scurg înmuind genunchii și sufletele umbrelor din acea zi, înmuind și norii toamnei ce se îndură de atâta durere...

Într-un final, cu glas tremurând, apare doamna. Ai zice că îi e ușor... Nu e așa! Doamna vine cu toate emoțiile copiilor care își luaseră zborul în vara care tocmai a trecut. Se teme de întâlnirea cu noii ”copii”, parcă nu mai poate să plângă pentru fiecare în parte, parcă se teme să se atașeze și de aceștia cu gândul că, într-o zi, își vor lua și ei zborul. Și totuși, doamna devine în scurt timp călăuzitorul unor pași pierduți, timizi, ezitanți, doamna decupează, lipește, imaginează, taie, verifică, scrie, citește, își exersează zâmbetul de a doua zi, în ciuda oboselii, a sănătății precare sau a problemelor cu care se confruntă orice om normal. Dar doamna nu își poate permite să fie un om normal într-o zi cu o astfel de însemnătate. După ce își întâmpină elevii cu emoție în glas, după ce toamna îi mai alintă o dată parul și chipul neted peste care au nins ani la rând, doamna își conduce copiii în cuibul lor, lăsând loc altor inimi îngreunate de povara aceluiași început, doar că aceștia nu se mai oferă atât de ușor pradă emoțiilor. Știu să braveze! Pentru elevii de gimnaziu și pentru cei de liceu, destinația este clară: se îndreaptă grăbit spre examenul final, ce le va testa abilitatea de mari luptători cu viața. Se apropie timid de linia ce arată indicativul clasei din care fac parte. Se regăsesc după o vară, se privesc timid cu alți ochi, se descoperă ca și cum s-ar vedea pentru prima oară. În glasurile lor, toamna adie blând și promițător. Sunt mai bogați sufletește, mai înțelepți și mai reținuți. Cu brațele pline cu flori, caută și ei o doamnă. Le e prietenă bună, le ascultă nevoile, le zâmbește, le înțelege și acceptă suferințele din dragoste și le permite să se supere pe ea. Pentru ca și de data aceasta, doamna este om și greșește uneori. Fără ca ei să știe, doamna îi privește de dincolo. De dincolo de fereastră. Încă nu poate accepta înfrângerea în confruntarea cu timpul perfid. Îi privește și îi mângâie cu o rază întârziată și le zâmbește ca de fiecare dată când îi vede. Chiar și acum se gândește la ei și îi vede, vorba lui Delavrancea, ”ca prin vis”. În frenezia de suflete, de toamnă și de idealuri, se apropie încet de ei, așa cum a făcut-o prima dată. De la fereastra cancelariei, doamna coboară pe pământ, încununată cu o aură magică. Emoția revederii e copleșitoare și nu își mai poate reține toamna picăturile de ploaie ce se rostogolesc blând pe obrajii tuturor.

Așa că, dintre toate, pentru un dascăl, cea mai grea este prima zi de școală din toamna care deschide drumuri. De la fereastra școlii în care creștem suflete se aude acum doar freamătul din sufletul doamnei ce rămâne privind în urmă la primul septembrie din viața ei de acum. Fiecare toamnă o duce pe doamna în fiecare suflet care îi calcă pragul, în fiecare inimă care i se încredințează, în fiecare ochi care o privește cu încrederea că a sădit în ea aspirațiile proprii și că tot ea îi va purta spre cele mai înalte culmi. Din nou e toamnă pe străzi și în inimi...