Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Publicare GRATUITĂ articole educaționale !
Se acordă adeverință ISSN
Conform tradiției școala și cultura își centrează atenția asupra inteligențelor limbajului și logico-matematică. În general sunt apreciați oamenii care știu să vorbească și cei cu gândire logică. În activitatea didactică de multe ori folosim expresii ca „x este un elev inteligent”, „ y este o elevă talentată la muzică” etc, și suntem tentați să-i considerăm „inteligenți” pe cei care obțin rezultate foarte bune la disciplinele de bază din școală, adică matematică și literatură, iar pe ceilalți să-i numim „talentați”.
Psihologul american Howard Gardner este cel care a contrazis teoria conform căreia ar exista un singur tip de inteligență și anume cea logico-matematică. Pe baza studiilor amănunțite Gardner distinge următoarele opt tipuri de inteligență: lingvistică, logico-matematică, muzical-ritmică, vizual-spațială, corporal-kinestezică, naturalistă, interpersonală și intrapersonală. În urma studiilor efectuate Gardner a descoperit și al nouălea tip de inteligență, cea existențială, dar datorită faptului că nu a reușit să determine care zonă cerebrală este responsabilă de activarea acelei inteligențe, ea nu este recunoscută.
Nu-ți fie teama de emoțiile tale! Considerat unul dintre cele mai bune animații realizate vreodată, „Întors pe dos” este o metaforă extraordinara a modului în care suntem construiți și cum ne dezvoltam în funcție de emoțiile și trăirile din copilărie. În acest desen emoțiile prind viață și încearcă să o sfătuiască pe Riley, o fetiță de 11 ani să se adapteze la o nouă viață, după ce părinții ei hotărăsc să se mute într-un alt oraș. Filmul este construit în jurul acestor emoții, mai exact: Bucuria, Frica, Furia, Dezgustul și Tristețea. (Recomand vizionarea filmului. S-ar putea ca fiecare dintre voi sa descopere ceva nou despre sine.)
Argumentarea proiectului
,,Costumul național ca și limba e tezaurul neamului” (Constantin Brâncuși)
Costumul popular românesc reprezintă un act de creație, care înglobează iscusința și priceperea țăranului român, el este un etalon de frumusețe, însuflețit de creatorul lui cu un limbaj de comunicare a tradițiilor străvechi, o dovadă vie a unui amplu proces de ctitorie colectivă.
În vechime nu era agreată copierea motivelor ornate pe costume, precum nici abaterea de la tradițiile comunității din care persoana făcea parte. Tinerele fete își confecționau costumele conform propriilor viziuni, impregnând în ele parte a personalității lor, a poziției sociale, a ocaziei cu care erau purtate. Astfel costumul trebuia să corespundă atât firii, cât și chipului, să tină cont de culoarea părului și a ochilor, de statutul social, dar și de evenimentul la care era îmbrăcat.
Pentru a face mai ușoară adaptarea elevilor clasei pregătitoare la scoală este important să amenajam, în primul rând, interiorul sălii de clasă vesel și plăcut. Băncile potrivite, scaunele ușoare, dulăpioarele, tablourile, vaza de flori, sunt obiecte de uz practic care reprezintă o necesitate indispensabilă, fiindcă tocmai ambientul plăcut este cel care îl motivează de elev și contribuie la dezvoltarea lui activă și spontană.
O dată asigurat acest punct de plecare am început să inițiez elevii, în mod gradat, în utilizarea tuturor obiectelor și materialele ce compun ambientul, modul corect de a le folosi, de a le pune „în ordine”. Aceste cuvinte „a pune totul în ordine”, reprezintă unul din principiile esențiale ale organizării ambientului. Într- adevăr, pentru a putea pune fiecare lucru la locul său,am stabilit un loc pentru fiecare obiect deoarece cu cât ambientul respectă aceste condiții cu atât conduce mai bine spre ordine și organizare. Astfel, după fiecare activitate fiecare elev știe exact locul fiecărui material sau obiect, acest fapt dându-i siguranța, calm și liniște interioară. În același timp, elevii au fost orientați și spre activitate de păstrare a lucrurilor care îi înconjoară. Deprindere de a păstra obiectele din jur au dobândit- o prin exercițiul „Vocea lucrurilor”. Eu însămi transpunându-mă în vocea care le vorbește, „Mai murdărit! M-ai jignit!” La auzul „vocii lucrurilor” copiii au devenit mai sensibili la acest reproș și s-au străduit să fie mai atenți în manevrarea obiectelor.