Pentru a face mai ușoară adaptarea elevilor clasei pregătitoare la scoală este important să amenajam, în primul rând, interiorul sălii de clasă vesel și plăcut. Băncile potrivite, scaunele ușoare, dulăpioarele, tablourile, vaza de flori, sunt obiecte de uz practic care reprezintă o necesitate indispensabilă, fiindcă tocmai ambientul plăcut este cel care îl motivează de elev și contribuie la dezvoltarea lui activă și spontană.
O dată asigurat acest punct de plecare am început să inițiez elevii, în mod gradat, în utilizarea tuturor obiectelor și materialele ce compun ambientul, modul corect de a le folosi, de a le pune „în ordine”. Aceste cuvinte „a pune totul în ordine”, reprezintă unul din principiile esențiale ale organizării ambientului. Într- adevăr, pentru a putea pune fiecare lucru la locul său,am stabilit un loc pentru fiecare obiect deoarece cu cât ambientul respectă aceste condiții cu atât conduce mai bine spre ordine și organizare. Astfel, după fiecare activitate fiecare elev știe exact locul fiecărui material sau obiect, acest fapt dându-i siguranța, calm și liniște interioară. În același timp, elevii au fost orientați și spre activitate de păstrare a lucrurilor care îi înconjoară. Deprindere de a păstra obiectele din jur au dobândit- o prin exercițiul „Vocea lucrurilor”. Eu însămi transpunându-mă în vocea care le vorbește, „Mai murdărit! M-ai jignit!” La auzul „vocii lucrurilor” copiii au devenit mai sensibili la acest reproș și s-au străduit să fie mai atenți în manevrarea obiectelor.
Sigur că toate activitățile enumerate mai sus au avut drept scop disciplinarea colectivului de elevi în vedere obținerii de performante. „A învață să se miște” este cheia obținerii în clasă a disciplinei și a ordinii. Cu cât mai multe mișcări vor fi învățate, cu atât se avansează spre scopul de a permite activității infantile o desfășurare ordonată. Prin demonstrație am învățat elevii acele mișcări care intervin în fiecare moment al vieții practice, cum ar fi să se așeze și să se ridice, să apuce și să așeze obiectele, să adune lucrurile căzute pe jos și să le repună la locul lor cu grijă, să ofere altora un obiect, să schimbe pasul și așa mai departe. Pentru perfecționarea mișcărilor am introdus și exerciții de gimnastică special concepute pentru elevii mei. În acest sens am introdus „mersul pe fir” care are drept scop imediat de a asigura echilibrul persoanei și de a-i perfecționa deplasarea, adică a ceea ce reprezintă cheia perfecționării celor mai diferite mișcări, fiindcă aproape toate presupun faptul primordial al echilibrului persoanei.
Un alt exercițiu colectiv, pe care l- am introdus și care impune participarea întregii clase, este „exercițiul tăcerii”, care constă în efortul gradual al fiecărui copil, pentru a ajunge, în același timp cu colegii săi, la o perfectă imobilitate. Și întrucât fiecare sunet sau zgomot este legat de mișcare, acel exercițiu își asumă drept caracteristică „liniștea”. Lecția de liniște este deci rezultatul efortului depus de elevi și reprezintă unul dintre mijloacele surprinzătoare de instaurare a calmului și a disciplinei. Pentru ca liniștea să fie perfectă e nevoie de cooperare între toți copiii în vederea atingerii scopului comun. De la o zi la alta copiii demonstrează o putere de control crescândă, mulți dintre ei, decât să conturbe liniștea, preferă să se abțină de la a-și șterge nasul, a tuși sau a strănuta. Un singur „rebel”e suficient să tulbure aceasta liniște,un singur copil zgomotos,care calcă apăsat sau trântește ușa, ajunge ca să deranjeze atmosfera de pace a micii comunități. Lecția de liniște o închei cu chemarea generală a copiilor pe nume. Chemarea o fac cu voce joasă ceea ce pretinde o atenție intensă din partea copilului, pentru a-și auzi numele. Când el își aude propriul nume, trebuie să se ridice și cu mișcare ușoară, atentă să să vină la mine.
În toate activitățile pe care le-am întreprins am căutat să realizez acel habitat de care elevul are nevoie pentru a veni cu drag la școală, . Elevii au învățat să respecte disciplina, buna cuviință, conviețuirea în comun cu ceilalți precum și importanta cooperării și întrajutorării. Aptitudinile de ascultare le dezvolt prin variate jocuri. Am introdus jocuri ca: „Timpul poveștilor”, „Jocul tăcut”, „Plimbarea ascultătorilor” , „Frământări de limbă”, etc.
Din dorința de a valorifica cunoștințele și experiențele de bune practici am prezentat și am comunicat colegilor profesori importanța amenajării ambientului și disciplinării micii comunități care, cu siguranță, nu va rămâne pasivă și se va implica în formarea și dezvoltarea propriei personalități. Le-am demonstrat colegilor rolul și puterea educativă a ambientului. Cel care normalizează și promovează dezvoltarea copilului ca om, neînstrăinat de esența sa. Amenajarea ambientului dezvoltăm elevului atitudinea pozitivă față de școală: încredere în sine, simțul ordinii, curiozitate și concentrare, inițiativă și perseverență, abilitatea de a lua decizii și simțul responsabilității față de alții.
Ceea ce am întreprins permite și altora repetarea acestor activități care ne scot din rutină și ne fac să înțelegem că orice cunoștințe se poate asimila și altfel, mai plăcut, mai util și cu aplicabilitate în lumea reală.
Bibliografie:
Montessori, Maria – Manual de pedagogie științifică, Napoli, Alberto Morano Editore, 1935
Montessori, Maria – Copilul, ființă divină, dar neînțeleasă, Editura Cartea românească, 1933, ediţie revizuită în 1991
Zanforlin, Mario – Tehnici de cercetare asupra comportamentului animal, Boringhieri ,1974
Publicat de:
Coman Malvina
Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul”, Sâncel.