Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

În contextul școlii online a apărut și stresul legat de schimbările inevitabile, multe și cu impact major asupra profesorului și a elevilor.

Este util pentru profesori și învățători să învețe metode noi de management al clasei pentru că în acest moment mulți profesori se confruntă cu probleme de disciplinare (sarcini care nu sunt îndeplinite de elevi, comportamente agresive sau de perturbare a celorlalți elevi etc.) care afectează mediul de învățare, care cresc nivelul stresului la locul de muncă și afectează sănătatea emoțională și funcționarea în viața de zi cu zi a cadrelor didactice, pentru gestionarea cărora se consumă foarte mult timp din cadrul unei ore de clasă, la care metodele de gestionare care sunt cel mai frecvent aplicate au efecte secundare negative, care, nerezolvate într-o modalitate benefică, pot afecta sănătatea emoțională a copiilor. Lipsa unor metode de disciplinare conduce către apariția și menținerea unor probleme de comportament la elevi și a unui mediu de muncă deosebit de stresant.

 

Managementul stresului și furiei în școala online

Stresul academic se referă la reacții fizice si psihice (la nivel emoțional, cognitiv și comportamental) în situații amenințătoare din mediul academic (evaluare, suprasolicitare, standarde foarte ridicate, care depășesc abilitățile elevilor, competitivitatea, notele obținute, presiunile și așteptările parentale.

Se consideră că dezvoltarea de strategii eficiente de scădere a acestuia depinde de atitudinea profesorilor față de elevi, mai precis de modul în care aceștia le arată că într- adevăr sunt preocupați de ce anume și cum învață elevii, precum si de ceea ce simt si cum se simt elevii în mediul școlar, în relație cu ceilalți.

Satisfacerea nevoilor de competență este în strânsă legătură cu rezistența la factorii stresori din mediul educațional, întrucât elevii care au credința că pot duce la bun sfârșit sarcinile dificile cu ajutor propriilor cunoștințe si abilități vor depăși mai ușor situațiile problematice. Cei care au satisfăcută nevoia de siguranță, au mai mari șanse să- și autoregleze emoțiile iritative în condiții de stres. Pe termen scurt s-a observat că stresul își pune amprenta asupra performanțelor la învățătură. Profesorii consideră că în general sursa cea mai mare de stres o reprezintă problemele de disciplină create de elevii cu dificultăți de comportament.

Copiii trebuie să învețe cum să identifice corect emoțiile pe care le simt în diverse situații, ceea ce reprezintă un punct esențial pentru a învăța cum să își gestioneze și să exprime adecvat emoțiile, să identifice acele situații care le provoacă neliniște și îngrijorare, pentru a identifica unde sunt punctele lor vulnerabile, cum să reducă intensitatea emoțiilor de tipul fricii, anxietății, îngrijorării, care interferează cu performanța în sarcini școlare (folosind tehnici și metode specifice de eliminare a tensiunii fiziologice, combaterea gândirii negative și dezvoltarea gândirii realiste, bazate pe fapte, nu pe supoziții, pentru a spori concentrarea), să găsească resurse care să le alimenteze curajul și îndrăzneala de a se confrunta cu situațiile școlare neplăcute, cum să se adapteze cu succes cerințelor de la școală, fie că e vorba de cerințe academice sau de cerințe sociale și emoționale.

Prima modalitate pentru profesori de a-și controla nivelul de stres este să recunoască sau să identifice ce agravează nivelul lor de stres, deoarece stresul profesorului se răsfrânge direct asupra activității cu elevii și influențează negativ emoțiile și comportamentele acestora din urmă, de unde nevoia de management eficient al clasei din partea cadrului didactic.

În primul rând eu am consolidat relația de încredere și respect cu copiii. Am stabilit niște rutine, un timp bine delimitat în care să discutăm pe subiecte diferite. Una dintre ele a fost întâlnirea de dimineață. Pentru zece minute discutam în fiecare zi pe teme aduse în discuție de copii. Am creat un cadru predictibil, pentru a oferi siguranță , am comunicat de fiecare dată așteptările, am planificat schimbările din timp, pentru a nu face schimbări bruște care ar putea afecta capacitatea de a învăța a copilului. Având în vedere că există diferență între vârsta biologică și de dezvoltare psiho-motrică și emoțională a copilului am încercat ca intervențiile mele să fie adaptate nevoilor copiilor, îndemnând copiii să își comunice sentimentele și nevoile pentru a evita stresul și comportamentele indezirabile. Pentru evitarea acestora din urmă , am folosit mesaje de tip “eu” pozitive, de câte ori am observat un comportament dezirabil. Atenția pozitivă odată acordată, poate fi abordată disciplina pozitivă mult mai ușor.

Totuși, de la început am stabilit limitele, având în vedere că trebuia să schimbăm abordarea față de școala față în față. De exemplu împreună cu copiii am stabilit noile reguli ale clasei, limitele peste care nu ar trebui să trecem. Regulile le-am respectat și eu, desigur. Fac parte din grupul clasei și așa e normal. Am schimbat de comun acord regulile în timp, pe cele care nu mai corespundeau la un moment dat.

Exersarea gestionării furiei și a stresului e esențială. Minimizarea situațiilor în care se ajunge la furie-a profesorului sau a elevului-nu a fost simplă. Cunoașterea metodelor de abordare a furiei (respirația adâncă, reformularea gândurilor negative, luarea unei pauze, convorbirile cu prietenii, activitățile fizice-în clasă am organizat chiar jocuri cu mișcare pentru detensionare; propunerea de a desena, de a cânta un cântecel, de a viziona un videoclip, etc.) s-a dovedit a fi foarte importantă.

Consider că managementul eficient al clasei de elevi, în situația creată de învățarea online, este esențial pentru desfășurarea în condiții optime a procesului complex de învățare și de formare.

 

Bibliografie:
Suport curs „Managementul sistemic al clasei de elevi” CCD Timișoara
Elena, Stănculescu, Managementul stresului în mediul educațional, Ed. Universitară, București, 2015

  • avatarPublicat de:
    Todea Florentina

    Profesor înv. primar, la Școala Gimnazială Mașloc, Timiș.