Nu-ți fie teama de emoțiile tale! Considerat unul dintre cele mai bune animații realizate vreodată, „Întors pe dos” este o metaforă extraordinara a modului în care suntem construiți și cum ne dezvoltam în funcție de emoțiile și trăirile din copilărie. În acest desen emoțiile prind viață și încearcă să o sfătuiască pe Riley, o fetiță de 11 ani să se adapteze la o nouă viață, după ce părinții ei hotărăsc să se mute într-un alt oraș. Filmul este construit în jurul acestor emoții, mai exact: Bucuria, Frica, Furia, Dezgustul și Tristețea. (Recomand vizionarea filmului. S-ar putea ca fiecare dintre voi sa descopere ceva nou despre sine.)
Împărăția Emoțiilor (poveste)
A sosit vacanța de vară. Ne adunăm și plecăm în călătorie prin Împărăția Emoțiilor. Ajungem în Ținutul Bucuriei. În Ținutul Bucuriei, soarele strălucește neîncetat pe bolta cerului. Acest ținut are doar două anotimpuri: primăvara și vara. Câmpiile sunt pline de flori multicolore, una mai frumoasă decât cealaltă, fluturașii zboară veseli, iar din pădure se aude ciripitul păsărelelor, dar și strigăte de bucurie. Atât stăpâna acestor ținuturi, cât și viețuitoarele și plantele de aici sunt tot timpul vesele... nu renunță la chipul și zâmbetul lor luminos nici măcar atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum ar dori ele.
Ne continuăm călătoria. Ajungem în Ținutul Tristeții. Ținutul Tristeții este un ținut al anotimpului toamna; un ținut unde soarele stă tot timpul ascuns după nori, un ținut unde plouă foarte mult și este foarte frig. Din pădurile acestui ținut se aud cântece triste și uneori plânsete. Viețuitoarele și plantele de aici sunt tot timpul triste. La fel și stăpâna acestui ținut. Chipul ei este tot timpul trist, iar ochii înlăcrimați.
Ne continuam călătoria imaginară și ajungem în Ținutul Furiei. Ținutul Furiei este un ținut în care natura se dezlănțuie: vântul bate cu o viteză foarte mare, tunetele bubuie cu putere, fulgerele luminează cerul ca un foc de artificii, plouă foarte mult. Atât Furia, stăpâna acestui ținut, cât și viețuitoarele de aici sunt tot timpul furioase: țipă, se ceartă, plâng...
Deoarece soarele este către asfințit și începe să se lase seara, ne întoarcem acasă.
Cer elevilor să aleagă ținutul în care s-au simțit cel mai bine. Aceștia aleg ținutul unde s-au simțit cel mai bine, argumentând alegerea făcută.
- Bucuria este o emoție pozitivă, ce indică starea de bine a unei persoane.
- Tristețea este o emoție negativă, provocată de o pierdere, de o suferință sau de o dezamăgire.
- Furia este o emoție negativă, manifestată printr-o izbucnire nervoasă, agresivă, de obicei verbală, iar în cazuri grave, prin violență .
Joc 1: Ne prindem de mâini în poziția în care ne aflăm, ne strângem mâinile între noi. Spunem ce am simțit în acel moment?....durere, putere, căldură, bucurie…… (Concluzie – indiferent ce facem, transmitem emoții celor din jurul nostru și simțim emoție din partea lor.)
1. Joc: Dă-mi puțină fericire!
Descrierea jocului:
- Inițiez o discuție referitoare la ceea ce înseamnă un compliment și cum te simți când faci sau când primești unul.
- Solicit fiecărui elev să își deseneze conturul palmei pe o foaie colorată de hârtie și apoi să o decupeze.
- Propun elevilor să se miște liber prin clasă, să formeze echipe și să adreseze câte un compliment fiecărui coleg din echipa sa. După ce vor face complimentul, își vor trece numele pe unul dintre degetele palmei decupate de colegul respectiv.
- Propun elevilor să își prindă apoi pe haine conturul palmelor, ca să își reamintească de ziua respectivă. (Cum v-ați simțit când ați realizat această sarcină?)
2. Joc: Mingea călătoare.
Descrierea jocului:
Inițiez o discuție referitoare la emoțiile pe care le trăim, întrebări și răspunsuri pentru înțelegerea acestora. Răspund la întrebări participanții cărora le arunc mingea. Exemple:
- Cum te-ai simțit când ai făcut un compliment cuiva?
- Cum te-ai simțit când altcineva ți-a făcut un compliment?
- Crezi că acele complimente pe care le-ai primit astăzi sunt adevărate?
- Credeți că fiecare persoană ar trebui să se simtă bine atunci când face o faptă bună?
Distribui elevilor câte o bulină roșie (când emoția a fost alta) și una verde (când emoția a fost aceeași), pe care trebuie să le ridice atunci când consideră că au simțit același lucru ca și ca și colegul care prezintă.
3. Joc: Conferința de presă.
Descrierea jocului: Veți audia și vizualiza filmulețul cu cântecul Fuga jucăriilor (link)
Precizez care sunt regulile jocului:
- Etapa I – veți desena, pe palma conturată și decupată, o față care să exprime emoția pe care a trăit-o băiatul;
- Etapa a II-a – veți colora fața cu acea culoare care-i corespunde emoției trăite de băiețel și vei spune de ce ai ales culoarea respectivă.
- Etapa a III-a – ziaristul (ales de propunător) va propune o culoare, iar elevii pe care-i va solicita vor da exemple de situații / întâmplări în care au trăit emoții corespunzătoare culorii respective.
4. Joc: Empatia – erori pe care nu vrei să le faci!
Compararea cu propria experiență: „Am trecut și eu prin asta, stai să îți povestesc…” Este o eroare pe care o face deseori un adult (fie el părinte sau profesor) atunci când încearcă să fie empatic față de un copil. Reacția nu doar că este ineficientă, dar câteodată vă pune într-o poziție de superioritate care poate să fie dăunătoare în relația de comunicare. Mai simplu spus, nu o să îl ajute cu nimic pe copil, dar mai mult decât atât, o să mărească prăpastia între dumneavoastră, adultul, care a trecut prin asta și el copilul – care nu a avut experiența în cauză!
Evitarea: „Hai să ne gândim și să facem altceva”. În teorie sună bine, dar chiar credeți că se poate? Copilul nu are un întrerupător în interiorul lui ca să își închidă gândurile negative – el o să se concentreze în continuare la problema lui chiar dacă dumneavoastră îi spuneți că trebuie să nu o facă! Mai mult decât atât, există riscul să păreți nesuportivi, să oferiți impresia că nu vă pasă de problema lui, că treceți prea repede peste „gravitatea” acesteia.
Diagnoza: „Cred că ești una dintre acele persoane care își fac prea multe griji”. O astfel de remarcă are dublu tăiș: pe de o parte vă situează în opoziție: eu care nu am probleme, tu care ai. Pe de altă parte conduce la o etichetare, elevul se poate considera neînțeles și astfel să nu vă mai încredințeze – pe viitor – problemele lui. Diagnoza este bună, dar numai dacă este urmată de o reacție potrivită (iar gândurile să rămână pentru dumneavoastră, să nu le exprimați cu voce tare). Chiar și așa trebuie să vă feriți să faceți etichetări implicite – chiar dacă nu exprimați aceste gânduri, ele vor avea tendința să intre automat în funcțiune în momentul în care copilul o să aibă din nou probleme…
Judecată: „Cred că trebuia să te apuci să studiezi mai din timp!” Pe lângă că este inutilă (nu trebuie să căutăm vinovați acum, ci trebuie să fim empatici cu copilul), o judecată de acest tip poate să conducă la conflicte, poate să genereze stres și tensiune. Când aveți astfel e reacții trebuie să vă gândiți dacă remarca dumneavoastră este făcută într-o direcție pozitivă (să-l ajute pe copil/elev) sau este mai degrabă o expresie a propriei frustrări în legătură cu comportamentul lui.
De ce nu funcționează un astfel de mod de comunicare? De ce elevul nu o să se simtă susținut de către adult? Unde a fost pierdută empatia?
Soluția este clară chiar dacă este greu de pus în practică: empatia înseamnă că trebuie să vă puneți întotdeauna în locul lui. Să vedeți lumea ca un copil – fără experiența de viață pe care o aveți acum; mai simplu spus, în trecutul dumneavoastră cum trebuiau să acționeze părinții dumneavoastră? Ce greșeli au făcut aceștia în educația dumneavoastră? Ce greșeli trebuie să evitați? Nu cumva repetați comportamente față de copilul dumneavoastră pe care în copilărie le considerați reproșabile părinților dumneavoastră? O astfel de analiză ajută mult pentru a identifica acele reacții care să fie soluția în comunicarea dintre dumneavoastră ca părinte și copil (sau dumneavoastră ca profesor și elev/elevi).
5. Joc: Propun elevilor să devenim fericiți!…….E atât de simplu…. suntem elevi în Școala veseliei!
Cântăm împreună Dacă vesel se trăiește!
Publicat de:
Anghel Mihaela și Sadovan Lăcrimioara
Profesor înv. primar, la Colegiul Național „Traian Lalescu”, Reșița.