Maia în Țara Fluturașilor

Era o zi călduroasă de mai. Razele strălucitoare ale soarelui băteau ușor în fereastra de la etaj a grădiniței din cartier. Maia, fetița cu părul bălai din grupa mică desena pe o hârtie albă un fluturaș multicolor.

Deodată, fluturașul începu să-și miște aripioarele, iar după o clipire, acesta zbură deasupra capului fetiței.

– Hei, fluturașule, unde crezi că vei zbura? Te rog, rămâi cu mine!

– Bună, fetiță cu părul bălai. Eu sunt Relu-Fluturelu și vreau să zbor în Țara Fluturașilor.

– Te rog, ia-mă cu tine. Cred că e tare frumos în țara ta!

Fluturașul își scutură aripioarele peste fetită, iar praful magic o transformă pe Maia într-o copilă de dimensiunea unui degețel. Fetița urcă pe aripioarele lui Relu-Fluturelu și zburară peste fereastră, apoi peste cartier, peste munți și văi până ajunseră pe tărâmul fermecat al Țării Fluturașilor. Aici trăiau fel de fel de fluturi, mari și mici, unii mai colorați ca alții, care zburau din floare în floare cât ținea ziua de mare. Fetița era fascinată de micii ei prieteni dansatori cu care își petrecea toată ziua, jucându-se.

Într-una din zile, când joaca și veselia erau în toi, Moș-Vânt, supărat de zarva și gălăgia ce avea loc pe tărâmul fluturașilor, suflă cu putere și scutură tot praful magic de pe aripioarele fluturașilor.

Mare tristețe se abătu peste Maia și prietenii ei care de acum nu mai puteau zbura și nu se mai puteau bucura de frumusețile împrejurimilor.

– Nu fiți triști, dragii mei prieteni colorați, voi merge la castelul lui Moș-Vânt și îl voi ruga să vă redea bucuria de a zbura!

Maia porni spre castelul lui Moș-Vânt. Castelul se afla pe un tărâm învecinat, iar drumul până acolo era anevoios și înfrocoșător, dar dorința de a-și ajuta prietenii era mult mai mare.

Ajunsă la castel, fetița bătu la poartă și ceru să vorbească cu Moș-Vânt.

– Bună ziua, Moș-Vânt, am venit să te rog să le redai prietenilor mei bucuria de a zbura pe care le-ai luat-o când ai suflat cu putere peste aripioarele lor.

– Fetiță cu părul bălai, ai fost foarte curajoasă că ai venit până aici și ca să-ți îndeplinesc dorința, trebuie ca și tu să mă ajuți. Vezi tu norișorii aceia care stau triști deasupra Văii de Omăt? Din cauza razelor de soare puternic ce-i înconjoară, nu mai au forța necesară pentru a-și scutura puful. Urcă-te deasupra lor și ajută-i să-și scuture puful alb peste câmpii.

Maia începu să plângă:

– Eu sunt cât un degețel, cum să ajung sus la norișori?

Deodată, pe cer apăru un curcubeu multicolor care îi zâmbea cald fetiței.

– Te ajut eu, Maia, pășește cu încredere peste culorile mele și vei ajunge la norișori!

Maia urcă pe curcubeu și ajunsă la norișori pe care îi ajută sa-și cearnă puful, transformând Valea de Omăt într-un diamant.

Mulțumit, Moș-Vânt, îi dădu Maiei un săculeț cu praf magic, iar aceasta îi mulțumi la rândul său și porni pe același drum anevoios, înapoi spre Țara Fluturașilor.

Ajunsă pe tărâmul fermecat al prietenilor ei multicolori, Maia suflă cu putere praful fermecat primit de la Moș-Vânt și deodată Țara Fluturașilor prinsă din nou viață. Fluturașii începură să zburde pe câmpii căutând cele mai frumoase flori și îi mulțumiră fetiței cu părul bălai pentru curajul și fapta ei bună.

Împreună cu prietenii ei dansatori, Maia începu să se bucure din nou de joacă și voie bună.

Dar veselia nu dură mult pentru că fu trezită de zarva provocată de colegii ei din grupă.

Totul fusese un vis. Privi către desenul ei și zâmbi. Relu-Fluturelu era tot pe hârtie. Parcă zâmbea și el.

Din ziua aceea, coala albă de hârtie a însoțit-o peste tot pe Maia în speranța că vreodată, Relu-Fluturelu va prinde din nou viață și o va purta spre Țara Fluturașilor.