Maria Montessori a fost prima femeie doctor din Italia și pedagog care a ajuns să fie cunoscută pentru filosofia educației care îi poartă numele. Interesată de psihologia și comportamentul copiilor cu dizabilități în cadrul clinicii unde lucra, Maria Montessori a ajuns la concluzia că nu medicina ci educația este răspunsul la problemele acestor copii. După o perioadă de izolare într-o mănăstire într-un moment dificil din viața ei, își va îndrepta toată atenția și cunoștințele asimilate asupra educării copiilor normali.
Metoda Montessori presupune o educație centrată pe copil, construită pe baza observării permanente a acestuia. Abordarea este holistică și urmărește dezvoltarea copilului pe toate planurile: atât intelectuale prin transmitere de informații cât și psihologice vizând bunăstarea emoțională și integrarea în societate.
Educația se bazează pe activitatea independentă a copilului, în sensul că acesta nu este forțat să facă o anumită activitate care nu îi place. Copilul este ghidat de propriul interes și în funcție de curiozitățile pe care le are este încurajat de către educator să încerce, să experimenteze, să lucreze cu materialele pe care le dorește. Educația este bazată pe motivația intrinsecă, plăcerea de a desfășura o anumită activitate de dragul ei, deoarece oferă satisfacție prin ea însăși.
Aici, fiecare copil este lăsat să se dezvolte în ritmul său propriu, iar educatorul, cu pregătire în educația Montessori, devine un ghid și nu o autoritate în relația sa cu copilul.
Clasele sunt organizate pe intervale de vârste de 3 ani (0-3 ani; 3-6 ani etc), astfel învățarea de la colegi devine esențială. De asemenea este importantă și învățarea în context. În clasele Montessori, mișcarea și gândirea se dezvoltă împreună. Regulile pentru funcționarea clasei sunt puține, dar sunt respectate într-o mare măsură.
În clasa Montessori copilul lucrează, nu se joacă. Aceasta este organizată după logica unei case. În clasă există cinci arii curriculare: viața practică, senzorial, matematică, limbaj, știință și cultură, lecții de grație și curtoazie despre regulile de comportament în societate. Spre exemplu, aria curriculară viața practică poate include activități precum aranjarea și servirea mesei, spălatul hainelor, îngrijirea plantelor, legarea șireturilor, iar în aria senzorială, materialele sunt astfel concepute încât să-i ajute pe copii să-și dezvolte simțul mirosului, auzului, simțul tactil etc.
Educatorul prezintă tăcut un material nou, pe care acesta nu l-a mai folosit înainte, iar copilul poate lucra cu materialul oricând dorește. Copiii nu sunt corectați niciodată, nu li se fac observații și nu li se oferă recompense. Dacă copilul a greșit în utilizarea unui material sau face o greșeală, acesta este îndrumat de către educator ca după un timp să reia din nou materialul.
Mobilierul este accesibil copiilor, materialele sunt educaționale, special create pentru a susține învățarea și sunt așezate astfel încât copilul să poată avea acces la ele.
Conceptele-cheie ale educației Montesori sunt: învățarea naturală, prin experimentare cu mediul și cu propriile abilități; explorare senzorială, la început la nivel inconștient, intuitiv; munca copilului; mintea absorbantă; independența funcțională a copilului.
În concluzie, educatorul trebuie să ajute copilul, printr-un ghidaj fin, constant, să facă singur acțiuni, să rezolve singur sarcini, să acționeze din proprie inițiativă: „ajută-mă să fac singur”!
Publicat de:
Ilisan Paula
Profesor înv. preșcolar la Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”, Toplița.