Publicare GRATUITĂ articole educaționale !

Se acordă adeverință ISSN

Îmi amintesc că, în timpul practicii pedagogice, am predat povestioara „Puiul” de Ioan Alexandru Brătescu Voinești; am înțeles încă de atunci că noi, dascălii, putem picura în sufletul copilului trăiri profunde pentru că am văzut câteva lacrimi în ochii unor copii, ceea ce înseamnă că au trăit la maxim momentul. Sunt implicate aici multe aspecte legate de moralitate; în mod direct este vorba de consecințele neascultării, dar povestirea vizează și relațiile părinți-copii, sacrificiul matern, relațiile dintre frați, îndatoririle membrilor familiei, dragoste, compasiune, atitudinea față de muncă.

Vreau să-mi învăț copiii Regula de aur, regulă ce a fost urmată de-a lungul secolelor de multe civilizații: Tratează-i pe alții așa cum ai vrea tu să fii tratat! Încerc să-i determin să-și pună următoarea întrebare înainte de a acționa: Mi-aș dori să se poarte cineva cu mine în acest mod? Faptul că educația morală este latură a educației, dar și ideea că, de-a lungul existenței sale, omul a trăit numai în grupuri, impun însușirea normelor și a valorilor morale încă din primii ani de viață.

Un alt motiv pentru care trebuie să se formeze conduita moral-civică prin procesul instructiv-educativ se referă la non-valorile promovate de societatea actuală, ca urmare a unei democrații greșit înțeleasă. Observăm la tot pasul tineri care nu-și respectă părinții sau dascălii, care își petrec în mod distructiv timpul, consumând droguri sau alcool, tâlhărind sau chiar atentând la viața unor persoane, oameni care își fac meseria doar din interes, lipsa toleranței, a respectului, a dragostei și a prieteniei. Omul frumos rămâne cel care acționează în spiritul moralei, chiar dacă mass-media nu mai promovează astăzi valoarea. Asta nu înseamnă că nu există șanse, că e totul pierdut. Sunt tineri frumoși, împliniți, olimpici apreciați, care au reușit nu doar datorită minții lor, ci și a atitudinii corecte față de tot ceea ce-i înconjoară. Baza însușirii normelor în spiritul moralității se formează încă din preșcolaritate, dar copiii nu învață să acționeze în conformitate cu morala doar dacă le citim despre asta, doar din cărți, ci făcând fapte bune. Trebuie să-i încurajăm să ofere o mână de ajutor pentru a face diferența, pentru a schimba ceva în această lume și trebuie să-i facem să conștientizeze efectele pozitive ale gesturilor lor. Educația morală pe care educatorul vrea să o implementeze începe în momentul în care preșcolarul pășește în grădiniță și continuă pe tot parcursul programului în care acesta este implicat, valorile morale fiind transmise prin toate domeniile cuprinse în curriculum.

Prinși de ritmul alert al vieții cotidiene devenim din ce în ce mai indiferenți la problemele, suferințele sau nevoile semenilor noștri, uitând, din nefericire, că singuri nu suntem nimic și că „vorba bună, zâmbetul și fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte în sufletul omului” (Iorga, N.). Uneori cu puțin, putem face mult: o mângâiere, o vorbă frumoasă, un sfat, un mic gest aduc zâmbetul pe buze, liniște în suflet, lumină, bucurie. Noi, educatorii, avem datoria ca, încă de mici, să-i învățăm pe copiii noștri să fie buni, să fie de folos societății, integritatea, perseverența, munca, fiind calități ce-i investesc cu puterea de a înfrânge răul. De la cea mai fragedă vârstă putem cultiva valorile morale, trăirea în spiritul onestității, iubirea, toleranța, primii ani ai copilăriei fiind hotărâtori pentru evoluția ulterioară a copilului pentru că el este ca o mlădiță crudă care, dacă o plantezi și o îngrijești de aproape, va crește dreaptă, puternică și va da rod. Viața este un proces neîntrerupt de experiențe noi; putem trăi doar învățând mereu și așa devenim cu adevărat oameni. Natura, cu tot ce ne înconjoară, literatura pentru copii, cântecele atât de îndrăgite de preșcolari ne oferă permanent ocazia să acumulăm: învățăm de la și despre furnici, de la și despre floare, de la și despre oameni, aflăm prin muncă despre muncă, prin iubire despre iubire. Când toate acestea alcătuiesc conținutul educației morale și când le regăsim atât în știință, literatură, desen, muzică, cât și în sport, viața socială, de ce să nu ne oprim atent asupra unei teme și să o epuizăm pentru a ne-o însuși temeinic? Activitățile integrate sporesc posibilitatea acumulării informațiilor morale. O temă despre prietenie, hărnicie, bunătate, adevăr, țară, implicare, disciplină, politețe, tratată sub toate aspectele, teoretice și practice, stârnește trăiri afective care-l determină pe micuț, pe viitorul cetățean, să acționeze în concordanță cu moralitatea, să înțeleagă viața în mijlocul oamenilor și pentru oameni.

Derulate cu tact, aceste activități nu pot avea decât un impact pozitiv asupra micuților, fiind un modest ajutor pentru părinți în misiunea grea, dar frumoasă, pe care o au – creșterea trupească și sufletească a copiilor lor. Ele vor genera ecouri adânci în mintea și sufletul celui care abia acum începe să se formeze ca fiind bun, ascultător, generos, răbdător, harnic, cinstit, informat, creativ.

Când voi vedea că pot să-mi determin micuții să împartă jucăriile, să învețe să spună adevărul, să nu rupă florile, să se ajute unii pe alții, să fie politicoși, să-i asculte și să-i respecte pe ceilalți, să fie corecți, să nu facă rău, înseamnă că am reușit în demersul meu de formare a unui OM în adevăratul sens al cuvântului.

 

Bibliografie:

Dulgheru Alina Simona, Însușirea normelor și valorilor morale prin intermediul activităților integrate, lucrare metodico-științifică pentru gradul didactic I, 2015.

  • Dulgheru Alina Publicat de:
    Dulgheru Alina Simona

    Profesor înv. preșcolar, la Grădinița P.P. Nr.5, Bârlad, Vaslui.